marţi, 31 aug 2021 - Anul XXVI, nr. 203 (7815)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9457 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,617 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Shopping City Suceava
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video
Cezar STRATON

Cezar STRATON


Vânătorești... și nu numai. (16). Vânătoarea ca privilegiu

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Logică(perfectă). Două femei, prietene, vorbeau despre soți infideli. - Eu, a spus prima, am încredere totală în François al meu. - Totuși, când el pleacă o zi întreagă, spunând că merge la pescuit, cum știi că nu-și întâlnește amanta, la hotel? Păi, tocmai de asta sunt sigură. - Și de ce? - Dovada că merge cu adevărat la pescuit este că nu-mi aduce niciodată pește. Oportunism. Citez cu sincere delicii – și fac mici ”colaje” tematice din cartea bunului meu prieten Dumi Brad (”Vicii și delicii”, 2020). Mitică scrie despre acei eterni ”olteni” – nu-i musai de luat termenul strict ca atare, ca fiind olteni, că oportuniștii sunt distribuiți pe toată harta țării  – ci e vorba de oportuniștii politici ai anilor 47-50. Zice Dumi Brad (amintind că în criza din 1946, un ou costa...14 milioane! ”Fă-te om de lume nouă/Să furi cloța de pe ouă!” Și adaugă, în altă pagină- cu referire la femei: ”Nu ai boi, nu ai nici vaci/ Numai tufa dintre craci.” Privilegiu. Vânătoarea ca ”privilegiu” (deci nu ca o sursă de existență vitală), a apărut încă din timpul Antichității. Cu culturi agricole și animale domestice, care acoperă nevoile de bază de hrană, vânătoarea oferă o gamă mai largă de carne – și, mai ales, de distracție! - claselor privilegiate. De asemenea, are o semnificație simbolică și socială: elitele responsabile de armate își pot arăta și demonstra supușilor, abilitățile de războinic și de șef...prin vânătoare. În tot timpul Evului Mediu, practica vânătorii a fost un cod social. A fi invitat la vânătoare cu regele era una dintre marile onoruri ale Curții. În Europa, se adoptă legi care să reglementeze vânătoarea pe teritoriile regale. În aceeași perioadă, dezvoltarea pădurilor ”păzite”, ca și privilegiile acordate pentru utilizarea lor au provocat o proliferare a animalelor, care a fost în detrimentul culturilor agricole țărănești. Din secolul al XIII-lea, abundă lucrările teoretice asupra animalelor sălbatice, tipologia prăzii și tehnicile de vânătoare, precum și rețetele pentru banchete regale. În Franța, în timpul Renașterii, vânătoarea cu câini a devenit o artă de a trăi, o modă, sub domnia lui François Ier. Banchetele post-vânătoare sunt o oportunitate de a arăta și consolida relațiile sociale și diplomatice ale Curții. De exemplu, oferind trofeele cele mari invitaților de seamă, pentru a-i flata, onora.  (Cum a făcut, prin anii 950, Bodnăraș, la Bistrița, păcălindu-l pe Hrușciov și convingându-l să retragă trupele sovietice din România – n.a.) În această perioadă, medievală, vânătoarea devine un privilegiu al nobilimii, iar dreptul de a o practica este direct legat de dreptul de proprietate asupra pământului. Braconajul, până atunci relativ tolerat, este aspru pedepsit, iar ”nechemaților” li se interzice strict vânătoarea. Revoluția din 1789 a abolit privilegiul aristocratic, dar acea ”democratizare” a vânătorii a dus la un val de braconaj generalizat, care a subminat ecosistemul forestier, provocând dispariția anumitor specii animale, în anumite areale. Pentru conservarea faunei, autorizațiile de vânătoare au fost introduse sub Napoleon I. Cu toate acestea, în secolul al XIX-lea, cu acest permis (costând în echivalentul unei luni de salariu pentru un muncitor agricol), vânătoarea a devenit din nou un privilegiu al claselor superioare. Eternă poveste...Maț. Cu etimon necunoscut, deși Scriban propune câteva, caltaboșul este pentru olteni ”maț”, nu neapărat datorită originii latinești a termenului, matia, cu singularul românesc refăcut din pluralul mațe, ci pentru că în mațul cel mai gros al porcului, rânduit pe masa de Crăciun lângă tobă, piftii și șorici, sunt înghesuite măruntaie tocate și amețite cu miroase. Povestește Jupân Dumitrache: „Ajungem la Sfântul Ilie în Gorgani, – moftangiul după noi; mergem pe la Mihai-Vodă....mațe-fripte după noi”. Sărăntoc deci, căruia-i chiorăie mațele de foame, vrea să zică cherestegiul, el însuși un om cam pestriț la mațe (Titircă Inimă-Rea). În afară de mațe-negre – pește (scobar), genul acestor substantive compuse este comun: un mațe-goale/ o mațe goale, iar forma de plural, aidoma celei de singular: un mațe-pestrițe/ acei mațe-pestrițe. Zice Delavrancea: Turcii înmărmureau, unii cu gura pe mațul narghilelelor, alții cu gura căscată.” (C. Voinescu). Clienți. Un vânător ghinionist, pe care, pe deasupra, l-a prins seara în teren, se oprește să cineze într-un mic han, aflat la marginea pădurii. Masa nu a fost prea bogată, iar clientul cere nota de plată. – 50 de lei pentru un ou fiert, o bucată de telemea, un ceai și două felii de pâine!? se miră acesta. Ouăle sunt atât de rare pe aici? – Nu ouăle, ci clienții, domnule! Proverb. Doi vânători povestesc: - Căprioara o zbughi pe potecă. Pun pușca la ochi, vreau să trag, dar din stânga apare alta...Până la urmă, le-am pierdut pe amândouă. – Evident. Nu știai proverbul cu ”cine fuge după doi iepuri...” ? – Ba da, dar nu știam că el e valabil și la căprioare. Un pescar: - Chelner, dă-mi o porție de șalău, dar să fie la fel de proaspăt ca și cel de săptămâna trecută. – Domnul va fi mulțumit, căci ne-a rămas o bucată din acela. Generații. Doamne, cum se mai schimbă generațiile! Mama își amintește, și încă foarte bine, când a sărutat-o tata prima oară, pe când sora mea a uitat cum se numea după prima căsătorie. Carne. – Carnea acestui pui este cea mai tare din câte am mâncat vreodată într-un restaurant. – Se vede că nu ați gustat friptura noastră de văcuță! Cezar Straton

 

 

 

 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Vânătorești... și nu numai. (16). Vânătoarea ca privilegiu.
 Vizualizări articol: 1101 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
Vânătorești... și nu numai. (16). Vânătoarea ca privilegiu5.051

Facos Suceava
Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei