Cezar STRATON

Suntem – preiau cuvintele talentatului jurnalist Cosmin Dragomir, din care voi folosi și referințele la Sfântul Colomban - în topurile celor mai mari consumatori de alcool din lume, deși istoria consemnează de atât de multe ori că predilecția noastră pentru beție nu era chiar atât de întâlnită. Despre daci, se vorbea că sunt atât de barbari încât beau vinul neîndoit cu apă așa cum făceau rafinații greci ori romani. Dar istoria și călătorii străini spun că, spre deosebire de alții, locuitorii de pe actualul teritoriu al României nu aveau șanse să urce pe podiumul națiilor bețive. Una dintre cele mai hazoase povești despre acest subiect îi aparține lui Dimitrie Cantemir și e culeasă din celebra carte: Descriptio Moldavie. “De băutură nu au prea multă greaţă, dar nici nu-i sunt plecaţi peste măsură. Desfătarea lor cea mai mare este să petreacă în ospeţe, uneori de la al şaselea ceas al serii până la al treilea ceas după miezul nopţii, alteori şi până ce se crapă de ziuă, şi să bea până ce varsă. Rachiul nu-l iubeşte nimeni, afară de oştean; ceilalţi beau numai un pahar mic înainte de masă. Locuitorii Ţării de Jos, de la hotarul cu Valahia, iubesc vinul mai mult decât ceilalţi. Odată s-a iscat sfadă dacă moldovenii sau valahii sunt cei mai mari beţivi. Cei ce se luaseră la sfadă au mers pe podul de la Focşani (la hotarul dintre Moldova şi Valahia), unde atâta s-au sfădit amândoi cu paharele până când valahul a căzut jos de prea mult vin ce băuse. Drept plată pentru izbânda lui, moldoveanul a fost dăruit de domnie cu boieria.“ Mulți dintre misionarii creștini care au propovăduit creștinismul, pentru a demonstra puterea dumnezeiască, au clonat parte din minunile lui Isus. Una dintre minunile făcute de Sfântul Columbanus (tradus la noi Colomban) demonstrează, încă o dată, adaptabilitatea religiilor la nevoile și obiceiurile locale. Păi ce putea să înmulțească un sfânt în nordul “barbar” unde vinul nu spunea mare lucru, ba chiar era mai disprețuit decât berea. Iar faptul că e irlandez spune totul. Astăzi vă prezint o altă poveste, mai din nord, unde vinul nu pătrunsese încă. Se știe că vinul a căpătat importanță odată cu extinderea imperiului roman, dar că în multe zone berea era preferată. Motivele sunt mai multe, de la obișnuință la terroir-ul care nu permitea cultura viței-de-vie. Nici atitudinea lui Columbanus nu a fost liniară, raportată la consumul de bere, care în unele culturi “juca rol de băutură sacră, alternativ celui al vinului în litughia creștină”. Să vedem: “La începuturile veacului al VII-lea, în timp ce se afla printre suabi, Fericitul Columban «auzi că voiau să îndeplineasc un sacrificiu profan și că puseseră în mijlocul lor un vas mare, de circa douăzeci de banițe, cu un fel de bere. Se apropie și-i întrebă ce voiau să facă; îi răspunseră că era un sacrificiu în cinstea zeului Wotan. Colomban suflă atunci înlăuntrul vasului, care se sparse în mii de bucăți, cu un huruit înspăimântător; și, o dată cu berea, ieși din el forța funestă, pentru că în acel vas era ascuns demonul, care, prin mijlocirea sacrilegiului lichid voia să se înstăpânească peste sufletele jertfitorilor». Pe de altă parte, aceeași Viață a Sfântului Colomban – textul care ne-a restituit dramaticul episod – nu exclude forme cordiale de conviețuire a bunilior creștini cu «nelegiuita băutură» (cu legământul, se înțelege, de a o bea numai de sete). Ea este produsă – ne explică autorul său, Iona, discipol al lui Colomban – fermentând grâul sau orzul «și este folosită de toate popoarele pământului, afară de scordisci și dardani, dar mai cu seamă neamurile care locuiesc lângă Ocean, adică în Galia, Britania, în Irlanda, în Germania, și de altele care au obiceiuri asemănătoare cu acestea». În mănănăstirea din Luxeuil, fondată de Columban pe ruinele anticului oraș termal cuprinsă acum în ducatul Burgundinei, aceasta era – la început – băutura obișnuită a călugărilor, care o primeau zilnic la masa, în măsură prestabilită. Lui Colomban însuși i s-a întâmplat, povestește Iona, să trebuiască să intervină pentru a salva un butoi cu un fel de bere, pe care fratele pivnicer îl lăsase descoperit, în vreme ce scurgea din el lichidul într-un vas. Amintindu-și de impardonabila neglijență, a alergat în beci, așteptându-se la ce e mai rău – dar nici măcar picătură nu se risipise pe pământ, și «s-ar fi putut crede că recipientul se dublase în înălțime», atâta era spuma care se acumulase acolo, deasupra. Pivnicerul nu a ezitat să recunoască această mână miraculoasă a abatelui său. Viața Sfântului Colomban povestește chiar  un episod de înmulțire a pâinii și a berii, care confer băuturii Nordului o rară și neașteptată demnitate evanghelică. «Părinte, nu mai avem decât două pâini și puțină bere» – dar toți au mâncat și au băut pe saturate iar coșurile și vasele se tot umpleau în loc să se golească”. Sfântul Colomban  a fost(cca 540-615) – călugăr irlandez, fondator al mai multor mănăstiri (nota traducătorului). P.S. Referințele la Colomban sunt preluate  - via, repet, Cosmin Dragomir – din  Massimo Montanari, ”Foamea și abudența, o istorie a alimentației în Europa”, Ed. Polirom 2003. Danger. Oamenii de știință britanici, în urma cercetărilor privind efectele alcoolului asupra organismului uman, au stabilit următoarele: Vodka + gheață = afectează rinichii. Rom + gheață = afectează ficatul. Whisky + gheață = afectează inima. Gin + gheață = afectează creierul. Cine ar fi crezut că nenorocita aia de gheață poate afecta în asemenea hal organismul ?!