„De mai mult timp se încuibase în oraşul nostru o bandă de răufăcători care teroriza populaţia comiţând o sumedenie de furturi prin spargeri şi chei false. Organele poliţieneşti se străduiau din răsputeri pentru descoperirea acestora dar abilitatea lor ducea mereu la rezultate zadarnice. Pe ziua de 6 a lunii s’a prezentat la poliţie d-na Sima Wilder, care a reclamat că necunoscuţi i-au furat obiecte casnice şi mai multe găini. Cu cercetarea faptului a fost însărcinat dl. comisar Silvestru Baumgartner care, în urma unor investigaţii, a arestat şi adus la comisariat pe individul Vangjen Rudolf, originar din oraşul Siret. Supus cercetării, s’a constatat că acesta este dezertor din luna Decembrie 1939, izbutind să inducă autorităţile în eroare prin falsificarea datei pe un bilet de voie eliberat de autorităţile militare. A recunoscut comiterea mai multor furturi împreună cu concubina Emilia Kreuz, din comuna Straja, Piteac Mihai şi Elena Bernhard, din Rădăuţi, la care, făcându-se percheziţie domiciliară, au fost descoperite o magazie de obiecte provenite din furturi, cum şi un bazar de instrumente cu care s’au comis hoţii la 16 locuitori din oraşul Rădăuţi”.
„Suceava”, Anul II, nr. 353, 14 Martie 1940.
„Transportul public local”
„Luaţi-vă tutun dacă nu aveţi răbdare şi mai aveţi ghinionul să aşteptaţi autobuzul în staţiile de pe traseele municipiului Suceava. O mare de oameni se agita în staţia de la complexul meşteşugăresc (str. Ana Ipătescu). Erau călătorii care voiau să prindă acceleratul de Bucureşti. Cînd a binevoit să sosească, maşina s-a transformat într-o...cutie de sardele. Gemînd din toată caroseria, ea a ajuns la Gara CFR Suceava Nord atunci cînd trenul era de mult plecat din staţie. Aici, alt val de oameni murmurau la adresa proastei deserviri a transportului public local”.
„Zori noi”, Anul XXVI, nr. 7548, Suceava, Marţi 28 martie 1972.