Lucian AVRAMESCU

Ştirea zilei ar fi trebuit să fie îndatorarea românilor, triplă faţă de cea din vremea lui Ceauşescu (aceea fusese parcă de şapte miliarde de dolari, la care s-au adăugat dobânzi, şi a fost achitată în 25 de ani) la Fondul Monetar Internaţional. Acest împrumut uriaş, iniţiat, decis de un singur om, Traian Băsescu, şeful tribului numit România, ar fi trebuit să ne facă tuturor pielea găinii pe spinare şi să ne ridice părul măciucă pe cap (acelora, fireşte, care nu avem chelie).

Spaima în faţa deciziei aventuroase, decizie, repet care a fost luată de un singur om în numele a milioane de oameni, ne este însă interzisă. Printr-o bizară coincidenţă, exact în aceste zile, la teatrul DNA a început un spectacol fulminant. Toţi suntem cu ochii acolo şi uităm să ne mai temem de împrumutul la FMI. Uităm să ne mai punem întrebări. Uităm să analizăm dacă este bine sau dacă este catastrofal.

Dacă spectacolul care ne ţine cu gura căscată şi ochii cât cepele ar fi fost generat de regulile fără de regulă ale întâmplării (a căzut un meteorit, a deraiat un tren, a picat în bot un avion) am fi vorbit de fatalitate. Dosarul cu terenul Agronomiei de la Băneasa este vechi de un deceniu. Acum o droaie de ani am scris toţi că e păcat de livezile de lângă Bucureşti, că nenorocim şi aşa împuţinatul spaţiu verde, că un şmecher pe nume Popoviciu şi alţi câţiva de lângă el au fitilit statul, că miroase a fraudă şi şpagă.

Între timp pe acele terenuri a apărut un adevărat oraş comercial cu Metro, Ikea, Bricostore, Carrefour şi altele asemenea. Au fost construite parcări, şosele, pasaje supraterane, iar zilnic mii de bucureşteni, şi nu numai, se perindă pe aici. E aproape de neconceput Capitala fără acest reper.

Atunci de ce arestări acum? De ce se nimereşte tocmai acum băgarea la zdup a unui şef de serviciu secret, în premieră, se pare, în România? De ce acum şi tocmai acum umflarea celebrului Popoviciu, unul dintre cei mai de vârf afacerişti autohtoni? De ce nu ieri, înainte de FMI şi de ce nu răspoimâine, după ce pritoceam şi răspritoceam marea îndatorare a României pe veşnicie?

România se pare că nu mai e demult o ţară. Acum i se dă lovitura de graţie. Cineva îmi atrage atenţia că scadenţa vine fix în momentul în care expiră al doilea mandat al lui Băsescu (era să scriu Ceauşescu!). Atunci, în numai doi ani vom plăti (de unde oare?) 20 de miliarde euro. Până atunci plătim „doar”, cum zice preşedintele, o dobândă minusculă de aproape un miliard de euro anual.

Sfârşitul comunismului şi al lui Nicolae Ceauşescu a însemnat pentru România nu numai libertatea, ci şi abolirea obsesiei că avem o datorie externă de plătit. Iată că după 20 de ani, plecând de la zero datorie externă, suntem din nou amanetaţi. Amanetaţi străinătăţii. Decizia fatală a fost luată, fără să se consulte cu cineva, de Traian Băsescu. El este politicianul,  se zice, cel mai iubit de popor. În numele acestei iubiri poate face orice. Mai mult decât acest asasinat colectiv decis fără ca cineva să i se opună ce mai poate face? Spectacole desigur, fumigene, arestări în miez de noapte. Circul ţine naţiunea cu sufletul la gură. Naţiunea nu mai are timp să observe că nu mai există şi suntem un biet popor dat pe datorie, incapabil să se mai întoarcă vreodată la statutul minimei demnităţi.

P.S. Scriam săptămâna trecută că Băsescu are nevoie de aceşti  bani pentru nunta lui electorală. Nu m-am înşelat. Sponsorii (naşi din umbră) trebuie plătiţi. Lăutarii trebuie recompensaţi cu sute de euro lipite pe frunte. Nuntaşii – ameţiţi cu băutură din belşug. Când se vor trezi nu va exista destulă zeamă de varză pentru a le astupa regretul şi greaţa.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Mai este cineva interesat de împrumutul la FMI? Aş!.

Comentarii