Ion DRĂGUŞANUL

VOLOVĂŢ (I). În 13 decembrie 1421, Alexandru cel Bun şi fiul său, Ilie, dăruiau fostei soţii a lui Alexandru, Rimgaila, „târgul Siret şi Volhoveţul cu satele şi cătunele, cu mori şi heleştee, vămi, datorii, produse şi cu toate veniturile”.

În 1 octombrie 1455, când Petru Aron depunea, la Hotin, jurământul de fidelitate faţă de Regele Poloniei, el promitea să dea zestre principesei Maria, văduva lui Ilie Vodă, „târgul Sirete cu suburbia şi satele ce se ţin de ea, şi satul Olchowiecz cu satele care-i aparţin din vechime, cu toate veniturile din tot locul”. În 29 iunie 1456, când depunea jurământul de fidelitate regelui polon Cazimir, Petru Aron promitea să de Olchowiecz cu toate satele şi cătunele care-i aparţin, în chip de zestre, principesei Maria, văduva lui Ilie Vodă.

În 15 martie 1490, printre bisericile întărite de Ştefan cel Mare Episcopiei de Rădăuţi, se afla şi „a 36-a biserică, cu popă, la Vâlhovăţ; a 37 biserică, cu popă, la Vâlhovăţ”, deci inclusiv cea din lemn, ridicată de Dragoş Vodă, şi mutată de Ştefan cel Mare, ulterior, la Putna.

În 20 iunie 1589, Petru Movilă Vodă dăruia credinciosului Nicula stolnic Holovăţul, „ascultător de ocolul Bădeuţului”, meritele lui Nicula ţinând şi de un dar în bani, 60.000 aspri, pe care l-a dat lui Vodă „când ne-au trebuit pentru trebile ţării şi când am plătit datoria lui Iancul Vodă”.

Nicula avea să schimbe Volovăţul cu Stănileşti (Hotin), ca să fie şi pe placul lui Gheorghe Movilă, care avea să dăruiască satul sfintei „nou zidită mănăstire Suceviţa”.

Hotarnica satului Volovăţ, din 17 septembrie 1744, din  pricina jelaniei egumenului că răzeşii îi împresoară satul, i-a avut ca martori pe câţiva „oameni buni şi bătrâni, toţi din Volovăţ”, precum Toader Lupaşco, Miron Viclovici, Toader Robul, Toader Vlonga, Dumitru Clicinco şi Gligorie Prelipcean.

Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Volovăţ, sat cu salvogvardia preînălţatului Graf, fără alte precizări, „141 – toată suma caselor”, însemnând 77 scutelnici ai mănăstirii Suceviţa, 14 femei sărace, 4 popi, 4 ţigani şi 42 cu salvogvardie.

În 1774, Volovăţul avea 171 familii, iar în 1775, Volovăţul cu Prundul Volovăţului, cum încă i se spunea Marginii, aveau 1 popă şi 105 familii de ţărani, numărul familiilor ajungând la 133, în 1784.

Biserica din Volovăţ, ctitorită de Ştefan cel Mare, în 1502, în locul bisericii de lemn a lui Dragoş Vodă, mutată la Putna, unde există şi astăzi, a fost dotată cu un iconostas nou, în 1885, de Ioan Antonovici şi Panteleimon Cojocariu. În 1843, biserica avea 1.336 enoriaşi, preoţi fiind Georgie Constantinovici de Grecul şi Gavril Halip. N 1876, cei 2.111 enoriaşi erau păstoriţi de parohul Constantin Tarangul. În 1907, paroh era acelaşi Constantin Tarangul, născut în 1823, preot din 1848, paroh din 1850, preot cooperator fiind Constantin Ureche, născut în 1879, preot din 1905, iar cantor, din 1894, George Torous, născut în 1865.

Din 1860, la Volovăţ funcţiona o şcoală cu 6 clase[2].

Primul cabinet românesc de lectură din Bucovina, „Dragoş”, s-a înfiinţat la Volovăţ, în 1877.

În 1890, Volovăţul avea 2.500 locuitori, primar fiind Petru Vicol. Învăţători erau Dionisie Tofănel şi Eufrosina Tofănel, Constantin Tarangul şi Avraam Ignătescu erau parohi, iar cantor bisericesc era George Torous.

În 1890, Teodor Diaconescu din Volovăţ a fost acuzat de crimă, iar consătenii lui, Vasile Robu, Petrea Robu şi Antioch Hîş de „stâlcire grea”. Apărătorul Ştefan Isopescul a obţinut achitarea celor patru, Diaconescu fiind condamnat la doar un an de „criminal greu”, iar cei trei complici la câte o jumătate de an[3].