Ion DRĂGUŞANUL

PRELIPCE. În 4 martie 1652, se împart moşiile răposatului Gavrilaş Mateiaş între copii lui, Ieremie, Ileana comisoia şi Alexandra vorniceasa. „Partea jupânesei Alexandra visterniceasa a fost… satul Prelipce”.

În 30 august 1725, Mihai Racoviţă Vodă întăreşte lui Gligoraş Păunel moşiile pe care le avea în acest nord de ţară, inclusiv „câteva părţi din moşia Prilipce”.

În 20 aprilie 1740, Grigori Ghica Vodă trimitea pe Şerban Flondor medelnicer şi pe postelnicul Iuon Stârcea de Tărnauca „să meargă la câteva moşii din ţinutul Cernăuţi ale lui Ion Niculcea viv vel vornic, anume la Chiseleu, Valeva şi Prilipcea, şi, strângând oameni buni, megieşi şi răzeşi de prin prejur, să cerceteze cu deamăruntul dresele ce vor arăta şi, pe mărturiile oamenilor buni, cu toată dreptatea să judece”.

După anul 1750, antreprenorul german Rudolf von Dettykier, care dorise să ridice o fabrică de postav în Polonia, s-a înţeles cu proprietarul satului Prelipce, Manolache, pentru luarea în arendă a unei părţi din moşie, pentru înfiinţarea unei colonii germane, Philippe, cu meseriaşi aduşi din Elbind, din Prusia Orientală şi din Breslau.

Coloniştii germani, sprijiniţi de Dettykier, au ridicat, în 1760, o biserică, o casă pentru şeful coloniei, care urma să se cheme căpitan, şi casele necesare lor. Primul căpitan al coloniei germane din Prelipce a fost Daniel Cristiani, iar primul pastor a fost Feege din Konigsberg, al doilea fiind Johan Iakob Scheidemantel din Saxonia-Coburg-Gotha. Primul director al şcolii nemţeşti a fost Schultz.

Din păcate, Dettykier avea să moară în 1766, iar colonia germană s-a risipit, în sat rămânând doar patru familii nemţeşti, celelalte migrând în Polonia şi în Rusia.

Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Prilipcea, moşie a lui Iordachi sin lui Manoli din Botoşani, „69 – toată suma caselor”, însemnând 2 popi, Mihai şi Timoftei, 1 dascăl, Ştefan, 1 jidov, Isacu, 13 case pustii şi 52 birnici, şi anume: Ştefan Dunuţe, Andronic Hifivski, Dumitru Sonicu, Andrii ungurian, Ivan Ciuru văcar, Ivan Mocoşul, Sămen Labaciu, Ştefan Micolai, Ivan Labaciu, Vasili Potoceuschi, Ivan Guraliuc, Andrei Holiac, Roman Tihoncian, Ivan Albul, Hrihor Zbihlei, Ignat Pejco, Iacob zet IRIMIE, Erema Cozaciuc, Curilo Ţâbulca, Hrihor Bocan, Hrihor nepot lui Butuc, Andrei Rubca, Vasili Butuc, Ivan zet Borusiu, Ivan sin Borusiu, Andrei zet Borus, Demian Hubinschii, Costantin sin Donuţe, Ivan vătăman, Ivan Dubcoveţchi, Hrihor Bozulevschi, Ivan Dubcoveţchi, Timco Hubeţchi, Andrei ciobotar, Petre Zbihlii, Ivan Râbacu, Toma Fedicu, Sămen brat dascălul, Vasile Sidorac, Dănilă Sidorac, Ivan Loşac, Gavril Voitic, Matei Boiko, Hrihor Soroşchi, Ivan Starco, Vasili Rubca, Dănilă a vornicului, Petre Licavoţschi, Ivan Belschii, Dănilă Murusac, Ivan Samoniş şi Andrei Cuşniriu.

Cătunul Luca, „moşie Prilipcii”, avea 12 „toată suma caselor”, însemnând 1 văduvă, Fedoroaii, 4 nemţi, Voine, Feriş, Brahun şi Veizel, şi 7 birnici, adică: Vasili Pohvala, Vasili Cozaciuc, Ivan Babiiciuc, Ştefan Cobiiciuc, Semen Cernatinschi, Fedor Puţuluic şi Vasili Solanca.

În iulie 1803, postelnicul Costachi Manole arenda, pe 8 ani, jumătate din moşia Prilipce lui Christof Negruş, cealaltă jumătate vânzând-o, cu tot cu sătenii din Prilipce şi Luca (6 oameni pentru paza a două bucăţi de pădure), lui Cărste. Printre iobagii moşiei arendate se aflau Zacriţic, Nicolai Popovici şi Halirevici.

În 12 martie 1809, Divanul Domnesc al Moldovei comunica Prefecturii Bucovinei că, după moartea lui Iordachi Manole, Maria, sora jupânesei Catrina, şi soţul ei, Gheorghie Loiz, sunt stăpânii jumătăţii de sat Prilipce, arendată.

Biserica Adormirii Maicii Domnului din Prelipce, ctitorită, în 1777, de stolnicul Iordachi Manoli şi restaurată în 1883, avea, în 1843, 682 enoriaşi, patron bisericesc fiind Dominik von Lukasiewicz, iar paroh, Ioan Alexievici. În 1876, patroni bisericeşti erau Ioan şi Gregor de Lucasievici, iar paroh, Peter Braha, numărul enoriaşilor ajungând la 826. În 1907, paroh era Ilie Haureş, născut în 1867, preot din 1896, paroh din 1900, cantor fiind, din 1900, Ioan Nepit, născut în 1843.

Din 1872, funcţiona în sat o şcoală cu 4 clase[2].