Doru POPOVICI

La meciul de duminică al Real-ului contra lui Levante, lumea aştepta înscrierea a cel puţin trei goluri. Asta fiindcă în istoria gazdelor, la rubrica „marcate”, figura un număr de 3.997 de bucăţi. Te ia cu spaime la gândul că există pe lumea asta echipe care să înscrie mii multe de goluri. Conform unei tradiţii de dată relativ recentă, până să se apuce de marcat, Real trebuie mai întâi să primească. Zis şi făcut: a luat una de la Levante în minutul 12. Şi dă-i, şi fugi după egalare. A reuşit-o Ronaldo, desigur. Se făcuseră 3.998. După pauză, mai era nevoie de încă două. Primul a venit tot de la Ronaldo, de data asta din acţiune, că primul fusese din penalty. Apropo, aşa lovitură de la 11 metri n-am mai văzut de când mă ştiu: un fundaş al lui Levante, la o minge pe sus, lângă linia de fund, l-a îmbrâncit pe un jucător al Real-ului, printr-un „umăr la umăr” perfect regulamentar. Rămas singur la mingea care venea pe sus, s-a înălţat şi... a lovit-o cu mâna dreaptă, apoi cu braţul stâng, apoi cu amândouă! Aproape ca portarii, când prind o mingea grea. Dacă era la noi, ar fi urmat dezvăluiri, acuzaţii de blat, scoatere din lot şi trimiterea omului la echipa a doua. La ei s-a comentat astfel: o gravă eroare de plasament. Rămăsesem la 2-1. După alte câteva minute, a venit izbăvirea. Nu atât finalizarea hat-trick-ului (parcă al 8-lea în actualul sezon!) contează, ci execuţia de vis a lui Ronaldo: un rist plin, cu o forţă extraordinară, o boltă parcă trasată parcă pe calculator şi înfingerea mingii în aţe pe deasupra unui portar care a apucat să sară după ce obiectul intrase. Un gol de o frumuseţe chiar galactică. Un gol pe care Real îl merita cu prisosinţă la împlinirea a exact 4.000. Şi pe care n-avea cum să-l înscrie altcineva decât Rolando. Felul cum s-a bucurat toată lumea, de la autor, colegi şi antrenor până la fiecare spectator în parte a fost şi el de o frumuseţe cu totul deosebită.

Două zile mai târziu, într-un amical, s-au întâlnit echipele tatălui şi fiului. A fost şi asta tot un fel de sărbătoare: aceea a reîntâlnirii pe gazon după momentele dramatice prin care au trecut amândoi, după accidentul tatălui. S-a sărbătorit ca la români: printr-un blat de 1-1.