Ion DRĂGUŞANUL

MIHOVA.

Satul de pe pârâul Mihova, în aval de Lucavăţ şi în megieşia moşiei şi a satului Berhomet, împărtăşeşte aceeaşi istorie obştească a răzeşismului întemeiat de Luca, fiul lui Pancu.

În 1775, Mihova, din Ocolul Berhometelui, era considerată un cătun al Lucavăţului, Lucavăţ cu Mihova având 1 mazil, 1 popă şi 65 ţărani. Dar Mihova era selişte pustie, colonizată abia în 1776 cu 67 familii rutene, după cum o confirmă „Topografia” lui Daniel Werenka (pg. 64).

Biserica Sfântului Ioan cel Nou din Mihova avea să fie construită în 1903, pe locul unei bisericuţe vechi, cu acelaşi hram, patronată, în 1843, când avea 1.142 enoriaşi, de Iordachi de Vasilco şi slujită de parohul Athanasie DAŞCHIEVICI. În 1876, biserica era frecventată de 1.569 enoriaşi, patron fiind Alexander de Vasilco-Serecki, iar paroh, Epifanie Ferlievici. În 1907, când deservea şi enoriaşii din Mega şi din Maidan, paroh era David Muntean, născut în 1861, preot din 1886, paroh din 1893, iar cantor, din 1903, George Koutzeniuk, născut în 1882.

O şcoală cu 4 clase funcţiona, la Mihova, din 1860, o alta, cu o clasă, urmând să fie deschisă, la Mega, din 1892[1].

În 1890, comuna Mihova avea 2.194 locuitori, primar fiind Nicolai Iaviş. Paroh era David Muntean, iar Ioan Crilati şi Dionisie Constantinovici erau învăţători.

MIHOVENI.

Format din două cătune, care s-au numit, în vechime, Buninţi şi Bârnova, precum două dintre pâraiele din zonă, Mihovenii, menţionaţi doar ca moşie în 7 septembrie 1756, îşi iau numele de la cel de-al treilea pârâu, Mihovenii, toponim mult anterior „familiei Mivovan”, care va deschide „crâşma Mivovanilor” (Sandul Mivovan din Iacobeni, menţionat ca răzeş în 30 noiembrie 1754 şi în 1794) abia în anul 1783.

În 9 martie 1768, exista un „Ştefan Tipa de Mihoveni”, care se judeca cu Petru Cheşco vel şătrar, descendentul lui Ţica, pentru o pivniţă de piatră în Suceava.

Recensământul lui Rumeanţev[2], din 1772-1773, înregistrează la Mivoveni, în Ocolul Vicovilor, fără alte precizări, „40 – toată suma caselor”, însemnând 21 panţiri isprăvniceşti, 5 scutelnici ai „doftorului Petrachi”, 3 argaţi tij (deci, tot ai „doftorului”), 5 femei sărace, 2 popi, 1 nevolnic şi 3 ţigani.

În 1774, Mihovenii avea 18 familii ţărăneşti, iar în 1785, când cele două cătune vechi întregeau Mihovenii, 70 familii de ţărani.

Biserica Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril din Mihoveni, construită, de fapt, la Buninţi, între anii 1871-1877, dar sfinţită abia în 1885, îl avea paroh, în 1907, pe Nicolai Popovici, născut în 1855, preot din 1880, paroh din 1901, cantor fiind Gavriil Muranovici, născut în 1832.

O şcoală cu 5 clase avea să fie deschisă, la Mihoveni, în 1886[3].

În 1890, Mihovenii aveau 1.049 locuitori, primar al comunei fiind Mihail Popinciuc.

Însoţirea de credit rural, tip Raiffeisen, s-a constituit, la „Mihoveni cu Buninţ”, în 1903, sub preşedinţia lui S. Lazarovici, cu George Muranovici – director, cu Leon Dârja – vistiernic, şi cu membrii Iacob Gherman şi Vasile Popinciuc (consemnat Pepenciuc).

O colectă publică pentru Societatea „Şcoala Română”, făcută, în 1893, în Mihoveni, de parohul Simion Cobilanschi, cuprinde următoarele nume de localnici: Vasile Zurcan, Gavriil Muranovici, Ioan Marco, învăţătorul Ignaţiu Corvin, Dumitru Candrean, Iacob Beşciuc, Ioan alui Ilie Poroch, Ilie Turturean, George Dârja, George alui Simion Tipa, Michail Popinciuc, Vasile Dârja, Andrii Goraş, Ioan alui Iordachi Crudu, Vasile Mândrescul şi Ioan Ciofu[4].