Ion DRĂGUŞANUL

CÂMPULUNG MOLDOVENESC (VI). Rufeturile: popa Petrea Hasnăş, popa Ştefan Mândrilă, popa Ion Budăi, popa Petrea Budăi, diaconul Nicolai Ulian, Ştefan sin Georgiţă, dascăl la Biserica Domnească, Vasile sin popei Şandru, dascăl la Biserica „Naşterea lui Hristos”, Ion Lacatăş, dascăl la Biserica Sfântului Nicolai, Ion sin popa Budăi, dascăl la Biserica Adormirea Precistei”, Ilieş Gânscă, panţir, Simion, pâslar, panţir, Grigori Boguş, panţir, Costandin Andronician, panţir, Vasile sin Ulieniţii, panţir, Ion Şalău, lemnar la vornicei, Ion Roată, grosar, tij, Ion Trişcar, pescar vornicesc, Grigori sin Bălănesii, posluşnic la săhăstrioară, Vasile Pătrăroi, tij, Ion Bomba, scultelnic la popa Ion Budăi, Crăciun Sturza, scutelnic la popa  Petrea Hasnăş, Ion Cimbru, scutelnic la popa Petrea Budăi, Vasile Răusanul, scutelnic la popa Grigori Grămadă, Vasile sin Ion Străjăr, scutelnic la Straja Moldovinească, Ioana, ursuleasa, săracă, Paraschiva Rucsandroaia, săracă, Cârstina Vasilaşceasă, săracă, Cârstina Ulienese, săracă, Tudora, blănăriţă, săracă, Pelina, babă săracă, Măriuţa Toporoae, săracă, Tofana Gânsculeasa, săracă, Nastasia, croitoriţă, săracă, Tudoriniţa, săracă, Tudosia Şăndroae, prescurnieşa, şi Dochiţa Fitiţoaia, săracă.

În 1 martie 1775, Gavril, feciorul lui Chirilă Vasilaşcu, vinde o casă, cu zvoriştea ei, lui Lupul Vranău, pentru 42 lei.

Între anii 1744-1776, la Câmpulung Moldovenesc s-au stabilit familiile emigranţilor ardeleni Ioan Cătană (din Crăciuneşti), Gavril Morariu (Vişeul de Jos), Ion Morariu (Zagra), Ion Morariu (Berchiş), Gavril Grămadă (Sals), Ştefan Ungurean (Berghia), Costan Moroşan (Săcălaia), Ştefan Ungurean (Berghia) şi Tudor Fermie (Bethlenfalău).

În 1775, Câmpulungul, cu Ciocăneştii, avea 1 boier, 6 popi şi 360 ţărani. În Topografia lui Daniel Werenka sunt menţionate, pentru anul 1774, 377 gospodării, numărul acestora crescând, până în 1784, la 444 gospodării.

În 1780, este menţionat încă un evreu câmpulungean, care încearcă să concesioneze nişte terenuri de la stat, Isak Abraham, dar afacerea eşuează.

Între anii 1782-1787, se stabilesc la Câmpulung şi la Câmpulung-Sat primii agricultori şi meşteşugari germani, proveniţi din Franconia, Bavaria şi din Austria.

Pentru că nu reprezentau o comunitate, evreii din Câmpulung plăteau impozitele, în baza brevetului din 27 mai 1785, comunităţii evreieşti din Suceava, situaţie care continuă şi după 24 aprilie 1794 (până în 1859), când cererea evreilor câmpulungeni Lazar Hopke, Isak Hausierer, Lazar Openauer, Simon Hausierer, Salomon Brinschik, David Schlefer, Aron Unterhaner, Avraam Apter şi Jakob Trassler a fost respinsă de autorităţi.

Din seria evenimentelor obşteşti ale românilor câmpulungeni, mereu aceleaşi, dar cu numele personajelor schimbate de trecerea vremii, fac parte şi judecăţile, în faţa vornicului şi a celorlalţi 11 „oameni buni şi bătrâni”.

O astfel de judecată a avut loc în 21 iunie 1719, sub vornicia lui Toader Başotă, care judeca o pricină mai veche, pentru „un loc uitat de ei de demult”, între Ionaşcu Prescurnicel şi Ion Ţinteş, în prezenţa unor „oameni bătrâni şi anume Lupul Lateş şi Istrate Floce Latiş şi Pentelei Şandru” („bătrân”, în limbajul vechi, înseamnă străbunic, în vreme ce „oameni buni” înseamnă bunici).

În 17 ianuarie 1729, vornicii de Câmpulung, Solomon Botez şi Toader Calmăşul (părintele domnitorilor Callimach), judecă pricina dintre Iacob Bălan şi Chirilă Piticariul. Bălan împrumutase doi boi de la Piticariul şi plecase să aducă „vin din gios”, fără vamă şi dări, cum prevedeau privilegiile câmpulungenilor. La întoarcere, Pavel Porşescul, stăpân al unui munte din Breaza, îi ia boii cu forţa, pentru o datorie pe care ar fi avut-o către el tatăl lui Iacob Bălan. Cum Piticariul, ignorând pricina cu Porşescul, îl trage în judecată pe Iacob Bălan, vornicii hotărăsc să dea Bălan lui Piticariul un loc, „şi acel loc este aice, aproape de sat, şi se cheamă Muncelele”, loc moştenit de la Bălan cel Bătrân şi, deci, pierdut, pentru că „pentru datoria tătâne-său s-au pierdut boii”.

Dar cea mai interesantă judecată câmpulungeană, care ia în discuţie şi şamanismul băştinaş (solomonarismul), are loc în 20 iulie 1761, când vornicul Câmpulungului, Nicolai Kogălniceanu, are de judecat o pricină de descântec. Descântătorul era un cioban, Neculai, angajat la turma lui Constantin Leuştean, ginerele lui Gligori şi al Parascăi Flocioi.

Ciobanul Neculaiu, vorbind, cică, cu Gligori şi Parasca, „au zis că Maria, fata Flocioii, are fapt, dar el ştie să-l desfacă. Într-o luni, i-au descăntat şi au luat fata şi au băut; şi având fata şi un frate, au luat şi fratele său şi au băut”. În următoarea zi, luni, ciobanul Neculaiu „le-au descăntat în miere şi fetii, din mierea aceea, i s-au legat limba şi au rămas mută 5 săptămâni, iar fratile fetii s-au bolnăvit după aceea (şi), la (o) săptămână, au murit”.

Vornicul Kogălniceanu îl interoghează pe cioban, care „au zăs că el nici esti descăntătoriu, nici doftor, ce au arătat că cu învăţătura lui Gligorii Flocii şi a Parascăi, fimei lui, au făcut ciobanul farmici cu păru şi cu ciuhur de pădure”. Parasca Flocii a confirmat spusele ciobanului, precizând că „a pus de descăntec cu gănd bun”.

Pricina fiind „de mare pedeapsă”, vornicul Kogălniceanu a amânat pronunţarea sentinţei.