Ioan Catalin NECHIFOR

Spuneam, în urmă cu câteva săptămâni, că liniştea pe care o arborează preşedintele Traian Băsescu este surprinzătoare şi suspectă în acelaşi timp.

Cunoscut ca un navigator specializat în apele tulburi ale politicii româneşti preşedintele a adoptat o atitudine neutră, rezervată, la tot ceea ce era subiect politic de interes public. Revenirea lui Adrian Năstase în conducerea PSD, alegerea propriei sale fiice în fotoliul de secretar general al OTPD-L, scandalul legat de proclamarea unilaterală a independenţei Kosovo, l-au lăsat rece pe cel care s-a autointitulat în alegerile din 2004 promotor al axei Washington – Londra – Bucureşti.

Mai spuneam că preşedintele actual al României pregăteşte ceva, un scandal de proporţii, care să îi permită, din nou, să fixeze el însuşi agenda publică, ca de atâtea ori în trecut.

Şi iată că, după o aşteptare de câteva zile bune, scandalul a apărut. Fără intermediari în rochiţe frez şi cu cosiţe blonde şi fără a fi atacată persoana primului ministru. Deocamdată. De data asta, preşedintele a ieşit, el însuşi, cu pieptul dezgolit, la bătaie, apărând în esenţă un scop nobil, încercând să îşi protejeze propria familie în faţa aşa numiţilor euro-tonomaţi din presa românească.

La prima vedere, este un gest omenesc, de înţeles, însă, dacă stăm să analizăm mai în detaliu, presa liberă de ascultare cotrocenească (scuzaţi termenul) nu a făcut altceva decât să speculeze anumite greşeli făcute de fata preşedintelui, devenită de mult timp persoană publică şi anumite aspecte financiare, mai mult sau mai puţin stranii, din trecutul neprezidenţial al lui Traian Băsescu.

Dar cel mai de neînţeles, cel puţin pentru mine, este momentul în care şeful statului a hotărât să dea în clocot. După o perioadă în care părea cu adevărat preocupat de problemele naţiunii, după succesele (şi nu succesurile) înregistrate în domeniul educaţiei prin semnarea vestitului Pact, prin grija părintească faţă de statutul de integralitate al statului român (a se vedea vizita în aşa numitul Ţinut Secuiesc în urmă cu două săptămâni) şi, nu în ultimul rând, prin poziţia calmă, conciliantă pe care Băsescu a avut-o de două ori la rând faţă de premierul Călin Popescu Tăriceau. Prima dată la investirea noului ministru al justiţiei, al cărui nume nu l-am reţinut şi nici nu mă obosesc să îl caut pe Internet şi a doua oară, la Bruxelles, cu ocazia summit-ului european de primăvară, cu doar câteva ore înainte de scandalul euro-tonomatelor din presa românească.

Care a fost motivul pentru care Băsescu s-a răţoit la trusturile de presă şi la jurnalişti ? Greu de spus, însă putem specula, iar cea mai probabilă motivaţie o reprezintă scăderea din sondaje, atât a domniei sale, cât şi a partidului pe care l-a năşit, PD-L.

O altă părere personală este aceea că furtuna abia a început, preşedintele caută în continuare motive pentru a se putea lansa în campania electorală şi cred, din păcate, că prin ceea ce face reuşeşte să ia din nou faţa politică a momentului, pentru simplul motiv că nu există o alternativă la poziţia de preşedinte al României. Traian Băsescu ştie bine lucrul acesta, supralicitează în relaţia sa cu poporul şi respectă cu sfinţenie temele de campanie din zona populistă, trecând de la sloganul poporul contra corupţilor şi a parlamentului, la poporul contra jurnaliştilor. Dându-se din nou victimă a sistemului ticăloşit, Traian Băsescu cerşeşte simpatia poporului, aducându-şi pentru prima oară familia în bătaia puştii. Semn că zilele lui de preşedinte sunt deja numărate.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Lanţul tăcerii.

Comentarii