Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
sâmbătă, 14 sep 2013 - Anul XVIII, nr. 214 (5421)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,971 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,5892 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   4 imagini |   ø fişiere video

Reuniune politică

Întreaga conducere a PDL s-a reunit ieri la Gura Humorului

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Întreaga conducere naţională a Partidului Democrat Liberal a fost prezentă în cursul zilei de ieri la Gura Humorului, acolo unde a avut loc şedinţa Biroului Permanent Naţional al acestei formaţiuni politice.

Întâlnirea de la Humor a fost organizată de liderul PDL Suceava şi secretar general al partidului, senatorul Gheorghe Flutur, şi de vicepreședintele PDL pe regiunea de Nord-Est, deputatul Ioan Balan. Şedinţa BPN a PDL de la Gura Humorului a precedat un alt eveniment al democrat-liberalilor suceveni, care va avea loc astăzi, şi anume alegerile din cadrul Organizaţiei Municipale Suceava a PDL, la care vor participa toţi liderii naţionali ai democrat-liberalilor şi la care pentru funcţia de preşedinte al filialei sucevene va candida deputatul Ioan Balan.

Pe lângă Vasile Blaga, la Gura Humorului au fost prezenţi prim-vicepreședinții Cătălin Predoiu, Anca Boagiu, Andreea Paul şi Dorin Florea, secretarul general al PDL, Gheorghe Flutur, vicepreşedintele regional Ioan Balan, precum şi toţi membrii din conducerea centrală a acestui partid. La şedinţă au fost prezenţi toţi primarii PDL din judeţul Suceava, mai puţin edilul Sucevei, Ion Lungu.

 

Vasile Blaga: Victor Ponta a dovedit că este un premier laş

După şedinţa BPN, liderul PDL, Vasile Blaga, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că unul dintre subiectele discutate în cadrul şedinţei a fost cel al proiectului Roşia Montană. Blaga a precizat că modul în care USL şi premierul României, Victor Ponta, a tratat această problemă dovedește în mod clar „bătaia de joc” a actualului Guvern faţă de poporul român.

„Avem un premier laş care nu îşi asumă absolut nimic. Premierul dovedeşte şi că are lipsă de responsabilitate precizând că nu din interese de ordin naţional nu a fost de acord cu proiectul Roşia Montană, ci doar pentru că acesta a fost sprijinit de Traian Băsescu”, a spus preşedintele PDL.

El a adăugat că premierul României a trimis Parlamentului „proiectul Ponta Roşia Montană” fără a avea avizele ministerelor de resort. „Acest om a trimis Parlamentului proiectul Ponta – Roşia Montană, care este declarat neconstituțional pe 17 pagini de către Ministerul Justiţiei şi care nu are avizul Ministerului Mediului. Şi cu o iresponsabilitate ieşită din comun, mai cere şi Parlamentului să dea un aviz politic, pentru că mai apoi va da avizul de mediu după votul Parlamentului”, a arătat Vasile Blaga.

Liderul PDL a subliniat faptul că democrat-liberalii solicită în mod clar retragerea din Parlament a proiectului de lege cu privire la Roşia Montană. Blaga a declarat că PDL vrea relansarea economică a României, crearea de locuri de muncă, redeschiderea mineritului, exploatarea aurului la Roşia Montană, dar nu susţine proiectul Ponta – Roşia Montană.

„Nu trebuie să fie o confuzie între exploatarea aurului şi proiectul Ponta – Roşia Montană. Cum este posibil ca după ce au forţat o procedură de urgenţă, şi după ce comisiile juridice şi de administrație din Senat au respins proiectul, acum să ceară o comisie a Parlamentului care să dezbată in extenso acest proiect de lege?”

Asta în condiţiile în care, spune Vasile Blaga, Parlamentul nu are specialiştii necesari, ci ministerele din Guvern. Liderul PDL a arătat că în şedinţa de la Gura Humorului s-a decis că PDL nu va fi de acord cu înfiinţarea unei astfel de comisii în Parlament, iar în situaţia în care aceasta va fi constituită, democrat-liberalii nu îşi vor desemna reprezentanţi. Vasile Blaga a subliniat că soluţia în cazul acestui proiect este simplă, şi anume retragerea lui din Parlament, corectarea greșelilor semnalate de ministere şi promovarea unui proiect de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea lui.

Pe de altă parte, Vasile Blaga a declarat că nu crede în sinceritatea liberalilor în privinţa proiectului Roşia Montană. El a spus că liderul PNL, Crin Antonescu, trebuie să-şi amintească că liberalii au 11 miniştri în Guvern, şi că dacă aceştia nu erau de acord cu proiectul Roşia Montană puteau să demisioneze din aceste funcţii.

 

Predoiu: Declaraţiile făcute de Victor Ponta şi Dan Şova slăbesc poziţia statului român

La rândul său, prim-vicepreședintele PDL, Cătălin Predoiu, a arătat că ultimele declaraţii ale premierului Victor Ponta şi ale ministrului Dan Şova cu privire la proiectul Ponta-Roşia Montană favorizează în mod clar compania care urmează să exploateze aurul. Predoiu susţine că aceste declaraţii sunt suspecte, slăbesc poziţia statului român, „şi par a fi făcute sub coordonarea avocaţilor companiei”. „Vrem să ştim dacă există discuţii între Dan Şova, Victor Ponta şi avocaţii companiei”, a solicitat Cătălin Predoiu. În acelaşi timp, el a arătat că PDL nu vede nici o departajare între Victor Ponta şi Crin Antonescu, considerând că există o complicitate între cei doi.

„Avem de a face cu un joc de scenă pentru a produce mai multă confuzie în scopul de a-şi atinge obiectivele. Iar aceste obiective trebuie făcute transparente cât mai repede. Iar această comisie parlamentară propusă de Crin Antonescu este o strategie pentru a păcăli opinia publică şi protestatarii. Şi dacă Antonescu se disociază de Ponta, atunci trebuie să susţină retrimiterea proiectului la Guvern”, a declarat prim-vicepreședintele PDL.

 

Flutur: PDL vrea ca impozitele pe veniturile agricole să rămână la bugetele locale

După şedinţa conducerii centrale a PDL, secretarul general al acestei formaţiuni politice, senatorul Gheorghe Flutur, a declarat că în cadrul BPN s-au luat o serie de decizii importante cu privire la susţinerea şi promovarea unor proiecte economice. Flutur a spus că în domeniul agriculturii, în cursul zilei de luni va fi depus un proiect de lege pentru modificarea Codului Fiscal şi a Ordonanţei de Urgenţă nr. 28/2013 privind aprobarea Programului naţional de dezvoltare locală. El a explicat că propunerea PDL este ca toate sumele care se vor încasa din impozitul pe veniturile agricole să rămână în totalitate la bugetele localităţilor în care sunt colectate.

„PDL nu a votat acest proiect prin care a fost introdus impozitul pe veniturile agricole. Majoritatea USL de 70% a introdus acest impozit. Iar premierul Victor Ponta nu a avut nici măcar curajul să colecteze prin Fisc acest impozit, ci a trimis primarii. Şi din acest motiv propunem ca impozitul pe veniturile agricole să rămână în totalitate la bugetele locale”, a explicat Gheorghe Flutur.

El a mai adăugat că PDL va depune şi alte proiecte în domeniul agriculturii, printre care unul pentru asigurarea gratuităţii la prima intabulare, şi un altul în baza căruia să se asigure finanţarea agriculturii şi crearea unui mecanism, pe lângă o bancă, pentru finanţarea agricultorilor care au proiecte.

 

Deputatul Ioan Balan acuză tăierea finanțărilor pentru proiectele primarilor PDL

Nu în ultimul rând,vicepreşedintele PDL, deputatul Ioan Balan, a subliniat faptul că la şedinţa de ieri de la Gura Humorului mai mulţi primari democrat-liberali au reclamat modul în care USL a înţeles să continue investițiile începute în ultimii ani. Ioan Balan a precizat că primarii i-au transmis liderului PDL, Vasile Blaga, faptul că le-au fost tăiate investiţiile pe care le aveau în derulare, chiar dacă acestea erau realizate în proporţie de 90-95%.

„Primarii s-au plâns că li s-au tăiat aceste investiţii, fără ca măcar să se întrezărească în perioada următoare posibilitatea ca ele să fie puse din nou în mişcare. Ori lucrurile acestea le înţelegem, cel puţin politic, ca un reproş la faptul că Suceava a realizat din punct de vedere electoral o performanţă foarte mare. Iar răspunsul celor de la USL este de a tăia orice investiţie, şi vorbim de investiţii cu grad foarte mare de realizare”, a spus Balan.

Pe de altă parte, Ioan Balan a mai declarat că în cadrul şedinţei BPN s-a făcut şi o analiză a situaţiei alegerilor la nivelul secţiilor de votare şi din organizaţiile locale din Regiunea de Nord – Est. Balan a arătat că la nivelul celor şase judeţe ale acestei regiuni au fost finalizate 70% din aceste alegeri. Făcând referire la Organizaţia Judeţeană Suceava a PDL, el a spus că au fost finalizate 80% din alegerile de la secţiile de votare şi 60% din alegerile din organizaţiile locale. Deputatul sucevean a amintit că în cursul zilei de astăzi au loc alegerile în cea mai importantă filială locală din judeţ, şi anume în cadrul Organizației Municipale Suceava a PDL. 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Întreaga conducere a PDL s-a reunit ieri la Gura Humorului.
 Vizualizări articol: 2834 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 3 voturi
Întreaga conducere a PDL s-a reunit ieri la Gura Humorului5.053

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Politic local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei