Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 12 apr 2010 - Anul XV, nr. 83 (4374)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9765 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6373 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Nemulţumire

Preda: Compania de Drumuri Naţionale este condusă de un sistem clientelar

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)
Click aici pentru VIDEO

Vicepreşedintele PD-L Cezar Preda a declarat sâmbătă, la Suceava, că ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, ar trebui să ia măsuri în vederea eficientizării activităţii Companiei de Drumuri Naţionale şi Autostrăzi. Preda a precizat că a depus o interpelare la ministrul Transporturilor în care dezvăluie afacerile pe care directori din cadrul acestei companii le au împreună cu rudele lor. „Acolo sunt oameni care fac afaceri între ei, rude şi directori. Toate contractele care sunt încheiate de companie cu diverse firme au şi subcontractori, care sunt ai oamenilor din interiorul Companiei de Drumuri Naţionale. Iar în acest sens am prezentat şi contractele încheiate”, a spus Cezar Preda.

El a arătat că toate contractele de deszăpezire încheiate pentru iarna anului 2009 au avut şi firme care au subcontractat lucrările, care aparţin unor angajaţi ai Companiei de Drumuri Naţionale. „Nu am auzit nici un drept la replică sau un punct de vedere al companiei care să mă contrazică. Mai mult, lucru care nu s-a mai întâlnit, întotdeauna se încheia o cesiune de creanţe, în care firma subcontractoare a oamenilor din interiorul companiei primea banii de la această instituţie înainte de contractorul principal”, a mai spus vicepreşedintele PD-L. El a arătat că, din punctul său de vedere, Compania de Drumuri Naţionale ar trebui condusă în interesul Ministerului Transporturilor, şi nu în cel al angajaţilor. „Acolo s-a făcut un sistem clientelar deosebit de puternic. Şi este treaba ministrului cum procedează, dar cred că trebuie să se ia măsuri”, a mai spus Preda.

 

Decizia PD-L de a boicota emisiunile Antena 3 şi Realitatea poate fi temporară

Pe de altă parte, în cadrul conferinţei de presă susţinută la Suceava, Cezar Preda a declarat că din punctul său de vedere, europarlamentarul PD-L Cristian Preda nu va fi sancţionat după ce a decis să nu respecte decizia conducerii centrale a acestui partid, potrivit căreia nici un democrat-liberal nu ar mai trebui să meargă la emisiunile posturilor TV Antena 3 şi Realitatea. „Habar n-am dacă va fi sancţionat. Nu ştiu dacă partidul, în ceea ce înseamnă preocupările sale principale, îşi va face un capăt de ţară din a-l sancţiona pe un membru marcant, europarlamentar”, a spus Cezar Preda. El a adăugat că, după opinia sa, decizia PD-L de a nu mai participa la emisiunile celor două posturi de televiziune este una temporară. Preda a spus că această decizie a fost luată după ce posturile Antena 3 şi Realitatea au prezentat în mod eronat proiectele actualului Guvern şi ale premierului Emil Boc. „Când acest lucru se face eronat trebuie să reacţioneze. Nu cred că este nici pentru prima oară şi nici pentru ultima oară când un partid se poziţionează faţă de o parte a mass-media care deformează sau nu îi reflectă opiniile. Şi nu este nici prima şi nici ultima oară când anumite trusturi de presă se poziţionează faţă de unii politicieni. Pentru că văd că nimeni nu a făcut caz de faptul că noi acum nu dorim, temporar, să intrăm în spaţiul public al acestor televiziuni, când ele ne-au ignorat un an de zile”, a mai spus Preda.

 

Preda apreciază politicienii care au avut „declicuri” şi au ajuns să aprecieze reformele PD-L

Nu în ultimul rând, Cezar Preda a declarat că la fel ca şi celelalte partide româneşti, PD-L îşi deschide porţile pentru a primi noi membri, însă în special pentru cei care ar putea să aducă un aport pentru eficientizarea vieţii politice. Preda a precizat că din punctul său de vedere pentru PD-L este un câştig că unii parlamentari şi lideri ai celorlalte partide politice din România au ajuns să se alăture democrat-liberalilor, fie ca membri ai acestui partid, fie ca susţinători ai reformelor promovate de PD-L şi actualul Guvern. Vicepreşedintele PD-L a făcut aceste afirmaţii după ce a fost întrebat dacă şi demisia senatorului Şerban Mihăilescu din PSD reprezintă un câştig pentru PD-L. „PD-L nu l-a preluat pe Şerban Mihăilescu. El este un independent care se organizează acum într-un nou partid şi care se poziţionează unde vrea. Uneori, în mentalul unui om se produc nişte declicuri foarte importante, în anumite momente ale vieţii. Şi la mine în Buzău au fost oameni care au câştigat cu PSD şi dintr-o dată şi-au dat seama acum că reforma statului român este cea mai importantă reformă. Şi noi ne bucurăm şi îi luăm alături de noi pe toţi cei care în ceasul al doisprezecelea au văzut că lucrul acesta este necesar pentru România”, a spus Cezar Preda.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Preda: Compania de Drumuri Naţionale este condusă de un sistem clientelar.
 Vizualizări articol: 1101 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 2.67/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 2.7 din 3 voturi
Preda: Compania de Drumuri Naţionale este condusă de un sistem clientelar2.753

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


1.   * trimis de
(12 apr 2010, 12:42:59
Nu'nteleg...e o acuza //
�l ,,stropeste'' pe Berceanu ?//
,,reforma''cine o refuza//
Nu au ei �ntreg ciolanul ?//
Cine ar trebui ,,la drumuri''//
Sa scape de ,,clientela''?//
Spre cine da el cu tunuri ?!//
Nu'I PD-L la manivela? //
Io un asemenea tupeu//
Si nesimtire,deopotriva//
N'am vazut de c�nd sunt eu//
Puterea... �i inhiba ???
2.   Buna asta trimis de
(12 apr 2010, 15:45:09
Sa mori tu Preda? laughing) Multumim ca ne-ai luminat.
3.   Sa traiti bine trimis de
(13 apr 2010, 09:56:30
Mai boule, cred ca uiti ca sunteti la friie din 2004, si cu o mica exceptie de 9 luni, ministerul a fost condus de seful sistemului clientelar pe numele lui berceanu mondialul. Asta parca era in conducerea partidului portocaliu.

Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Politic local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei