Arthur Schopenhauer: „Arta de a avea întotdeauna dreptate”

Vorbirea în contradictoriu se dovedeşte adesea a fi utilă ambelor părţi, fiind un efort intelectual în scopul corectării propriilor opinii şi al acumulării de cunoştinţe.

Dacă adversarul e conştient de propria slăbiciune, dar nu vrea să se trădeze; dacă e obişnuit să asculte vrute şi nevrute, lucruri pe care nu le înţelege, dar n-ar recunoaşte cu nici un chip că nu înţelege, atunci putem lesne să-l impresionăm afişând o mină gravă, cu aerul că tocmai rostim un argument incontestabil pentru teza noastră prin tirade bine ticluite.

Stratageme

- Opinia adversarului trebuie extinsă peste limitele ei naturale, ea trebuie interpretată cât se poate de general, într-un sens cât mai larg, ba chiar exagerată; opinia proprie trebuie luată, în schimb, în sensul cel mai precis, restrângând-o la limite cât se poate de strâmte: căci cu cât mai generală este o opinie, cu atât mai atacabilă este ea.

- Adversarul trebuie înfuriat: căci astfel el nu mai este capabil să judece corect şi să profite de ascendentul pe care-l are, eventual, asupra noastră. Îl putem înfuria fiind pur şi simplu impertinenţi, sâcâindu-l şi fiind în chip vădit nedrepţi cu el.

- O stratagemă impertinentă este să proclamăm teza noastră ca fiind demonstrată - văzând că suita de întrebări puse adversarului a atras răspunsuri defavorabile tezei - în ciuda oricărei evidenţe - şi să triumfăm pur şi simplu. Dacă adversarul este timid sau prostănac, iar noi înşine nu ducem lipsă de neobrăzare şi, în plus, avem şi o voce răsunătoare, atunci şansele de izbândă sunt mari.

- În cazul în care adversarul recurge la un argument superficial sau sofistic, pe care-l sesizăm de îndată, putem, desigur, să-l contracarăm arătând penibilul şi superficialitatea argumentului; dar mai bine este să răspundem printr-un contraargument la fel de superficial şi sofistic, pentru a-l putea pune în încurcă tură. Căci nu adevărul e important, ci cine câştigă.

Sursa: www.libris.ro