Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
sâmbătă, 24 nov 2012 - Anul XVII, nr. 276 (5181)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9764 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,65 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Plângerea depusă contra Madonnei, acuzată de sprijinirea cauzei homosexualilor, respinsă în Rusia

Un tribunal rus a respins joi plângerea depusă în justiţie de militanţii ultranaţionalişti contra cântăreţei Madonna, care a fost acuzată că a sprijinit cauza homosexualilor în timpul unui concert susţinut la Sankt Petersburg.

"Tribunalul districtului Moskovski a respins plângerea contra cântăreţei Madonna", a declarat judecătorul Vitali Barkovski.

 Această plângere a fost emisă de mai multe grupări ultranaţionaliste puţin cunoscute, precum Noua Mare Rusie şi Sindicatul cetăţenilor ruşi, ai căror membri s-au simţit ofensaţi de cuvintele spuse de cântăreaţa americană, care a pledat în favoarea cauzei homosexualilor, în timpul concertului pe care l-a susţinut la Sankt Petersburg pe 9 august.

 Membrii acestor grupări au considerat că artista americană a ofensat sentimentele religioase ale ortodocşilor ruşi, difuzând în timpul concertului imagini în care erau sparte cruci.

Ei au solicitat ca artista să plătească daune în valoare de 333 de milioane de ruble (8,5 milioane de euro).

 Tribunalul a ordonat acuzatorilor să achite apărării taxele de judecată aferente acestui proces.

 "Vom face recurs la această sentinţă", a declarat purtătoarea de cuvânt a Sindicatului cetăţenilor ruşi, Daria Dedova, considerând că tribunalul a luat această decizie pentru că aceasta "era cea mai simplă hotărâre, ţinând cont de faptul că acuzata este Madonna".

 Starul a susţinut un concert la Sankt Petersburg pe 9 august, în cadrul "MDNA World Tour", iar spectatorilor le-au fost oferite brăţări roz pentru a-şi arăta sprijinul faţă de comunitatea gay.

 În timpul show-ului, Madonna s-a dezbrăcat până la sutien, iar pe spatele ei era scris textul "No fear!" ("Fără teamă!"). Cântăreaţa le-a cerut spectatorilor să ridice brăţările în aer, spunând: "Dacă sunteţi alături de mine, vreau să vă văd brăţările roz. Dacă sunteţi alături de mine, ridicaţi braţele şi arătaţi-vă dragostea şi aprecierea faţă de comunitatea gay. Sunteţi alături de mine?".

 Totodată, artista americană i-a îndemnat pe cetăţenii ruşi "să se bată pentru dreptul de a fi liberi".

 "Homosexualii şi întreaga comunitate gay au aceleaşi drepturi (...) ei au dreptul de a trăi cu demnitate, cu respect şi cu dragoste", a adăugat artista americană.

 Demersul cântăreţei s-a dorit a fi o reacţie faţă de interzicerea paradei gay de către municipalitatea din Sankt Petersburg, în urma unei noi legi adoptate în martie. Această lege interzice orice "propagandă în favoarea homosexualităţii şi a pedofiliei". Municipalitatea a interzis evenimentul, considerând că acesta "promovează homosexualitatea".

 Textul de lege a fost denunţat de apărătorii libertăţilor civile, care au spus că acea lege amestecă în mod eronat homosexualitatea cu pedofilia.

 Militanţii homosexuali sunt extrem de rău văzuţi în Rusia, unde homosexualitatea a fost considerată o infracţiune până în 1993 şi o maladie mintală până în 1999, deşi regimul comunist s-a prăbuşit în această ţară încă din anul 1991.

 Paradele gay pe care aceste asociaţii încearcă să le organizeze în Rusia din anul 2006 sunt interzise de autorităţi, iar participanţii sunt dispersaţi fără menajamente de forţele de poliţie.

 Descrisă de numeroase ori drept "una dintre cele mai bune artiste pop ale tuturor timpurilor", numită şi "Queen of Pop (Regina Pop-ului)", Madonna este şi cea mai bine vândută cântăreaţă a secolului XX, potrivit Recording Industry Association of America, cu peste 200 de milioane de albume vândute în întreaga lume. În martie anul trecut, ea a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame.

Madonna a concertat şi la Bucureşti, în 2009, spectacolul făcând parte din turneul "Sticky and Sweet".

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Plângerea depusă contra Madonnei, acuzată de sprijinirea cauzei homosexualilor, respinsă în Rusia.
 Vizualizări articol: 375 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Plângerea depusă contra Madonnei, acuzată de sprijinirea cauzei homosexualilor, respinsă în Rusia0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Monden

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei