Tulburarea bipolară

Tulburarea bipolară este o tulburare mintală caracterizată de schimbări extreme de dispoziție, de la dispoziție manifestată prin mânie, la dispoziție manifestată prin depresie. Tulburarea bipolară face parte din categoria tulburărilor de dispoziție și, în trecut, a fost denumită tulburare maniaco-depresivă.

Una dintre teoriile în vogă susține că tulburarea bipolară este rezultatul unei „disfuncții hormonale”. Expresia dezechilibru chimic a fost folosită decenii la rând, continuând să fie repetată și astăzi. Atunci când vezi un membru de familie că are un comportament aparent irațional sau maniac, când foarte entuziast, când depresiv, când plin de energie, când letargic, când fericit, când trist – în funcție de circumstanțele prin care trece – pare foarte ușor să dai credit unor explicații de gen „disfuncție hormonală” sau „dezechilibru chimic”.

Un factor de declanșare care poate produce un episod maniacal este o experiență emoțională care activează glandele suprarenale ale persoanei, determinându-le să secrete un val de adrenalină destinat creierului. Trauma este un astfel de exemplu de situație care stimulează glandele suprarenale, producând un astfel de val de adrenalină. Spre exemplu, ei pot deveni nervoși în timpul unui episod maniacal, înțelegând și conștientizând că în scurt timp va urma căderea. Suferinzii intuiesc adeseori nervozitatea celor dragi, așa că se simt obligați să își ascundă emoțiile.

Oamenii care suferă de tulburare bipolară spun adeseori că li se pare că au pe cineva în creierul lor care îi controlează. Ei nu își pot opri starea de depresie, comportamentul maniacal, suișurile și coborâșurile emoționale, simțind că altcineva – un fel de entitate străină sau chiar un „extraterestru” – a preluat controlul asupra lor. Cei care cunosc o persoană bipolară sunt familiarizați cu privirea pierdută a acesteia sau cu felul de a vorbi foarte rapid, fără să asculte ce îi spune interlocutorul său, dându-și cu ușurință seama că aceasta este pe punctul de a fi „preluată” de „cel” care o controlează.

La un moment dat în viață, orice om trăiește o experiență dificilă, o confruntare sau un conflict, care îi determină glandele suprarenale să secrete mai multă adrenalină și mai concentrată. Acest exces de adrenalină nu reprezintă un dezechilibru intern, ci este datorat unui mecanism cu care suntem înzestrați cu toții. În cazul persoanelor care suferă de tulburare bipolară, acest val de adrenalină este un factor de declanșare a condiției lor medicale.

Iată cum se desfășoară lucrurile: dacă persoana suferindă prezintă dezechilibre funcționale la nivelul centrilor emoționali ai creierului său, ea are nevoie de mai multă adrenalină decât un om normal pentru a putea funcționa corect. Spre exemplu, dacă dorește să facă exerciții fizice (sau orice alt tip de efort fizic), are nevoie de mai multă adrenalină decât un om obișnuit, întrucât centrii ei emoționali transmit glandelor suprarenale o cerere de ajutor. Organismul se folosește de adrenalină ca de un remediu în perioadele de criză (indiferent dacă vorbim despre o criză moderată sau extremă). Atunci când centrii emoționali ai creierului sunt într-o stare de dezechilibru, acolo se produce o încălzire continuă, acest lucru este suficient pentru ca centrii să solicite un surplus de adrenalină, astfel încât să-si mențină electricitatea echilibrată. Celulele cerebrale și neuronii compromiși și deshidratați din zona afectată au nevoie de adrenalină pentru a putea modifica și schimba cursul impulsurilor lor electrice și al căldurii produse de acestea.

Atunci când adrenalina ajunge în creierul care este deja încins, ea ajută persoana să funcționeze mai bine, ducându-și sarcinile la bun sfârșit. Din păcate, ea stimulează însă și mai mult electricitatea, ducând-o pe un nivel exploziv. Dacă procesul se repetă în fiecare zi, fiecare val de adrenalină care ajunge într-un mediu deja încins la roșu produce o furtună electrică disruptivă. Căldura acută și excesivă produsă de excesul de adrenalină nu mai poate fi contracarată, ducând rapid la epuizare.

Așa se face că o persoană bipolară poate lucra până la 72 de ore, după care este nevoită să se odihnească însă zile la rând. Sau poate vorbi rapid fără să facă pauză și fără să asculte persoana din fața ei, pentru ca brusc să tacă și să nu mai scoată niciun cuvânt. La fel, poate lua o decizie impulsivă și irațională, care nu este sănătoasă pentru ea, pentru a cădea apoi într-o depresie adâncă, într-o stare de tristețe, de vinovăție sau de rușine aparent fără ieșire, însoțită de epuizare și de absența oricărei motivații. Furtuna electrică și urmările sale se pot manifesta în multe feluri, cu grade diferite de intensitate.

Creierul uman folosește zahărul pentru a se proteja. De aceea, depozitele de glicogen din creier joacă un rol decisiv în privința severității unei tulburări bipolare. Cu cât aceste depozite sunt mai mari, cu atât mai puțin va suferi persoana din cauza tulburării bipolare, deoarece țesuturile sale cerebrale vor fi mult mai puțin afectate de furtunile electrice din interiorul creierului, întrucât acesta se va putea răcori rapid. Prin urmare, formarea unor depozite consistente de glicogen în țesuturile cerebrale prin care trec neuronii este un proces esențial pentru orice persoană care suferă de tulburare bipolară.

Psiholog Mihai Moisoiu

Tel. 0753 937 223

www.mihaimoisoiu.ro

E-mail: mmmoisoiu@gmail.com