miercuri, 29 mai 2024 - Anul XXIX, nr. 124 (8653)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9737 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,5689 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Nicolae Romulus DARAMUS

Nicolae Romulus DĂRĂMUȘ


ECOLOGIA IUBIRII ȘI... VICEVERSA

DESPRE PROFESIE, HOBBY ȘI IMPOSTURĂ

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Pe la 20 de ani nicidecum nu îmi imaginasem că voi scrie: ceea ce, printre altele, fac azi cu bucurie.

La încheierea liceului, idealul îmi fusese medicina, iar hobby-urile - pescuitul, arcul cu săgeți, fotografia, desenul, chitara și muntele – își păstrau cuminți statutul unei ”viori a doua”. Ceea ce nu observasem însă era că, în loc să le practic numai când aveam timp, eu îmi făceam timp pentru ele. Între a face ceva doar când ai timp și a-ți face timp pentru acel lucru drag, diferența e uriașă!, de-a lungul vieții făcându-mi timp și pentru alte bunătăți. Iar acum, când sunt la o anume etate, înțeleg că bine am făcut.

Tot la anii aceia puțini, nu îmi imaginasem că voi ține prelegeri publice, statutul de vorbitor motivațional fiindu-mi total necunoscut. Scurtând introducerea – căci asta a fost până acum – intru în subiect cu rostirea pe care o fac în unele prelegeri:

”Sunteți în sală părinți, bunici… Ce vă rog?... Vă rog să nu faceți cu pruncii dumneavoastră ceea ce au făcut părinții cu dumneavoastră, decât dacă sunteți foarte mulțumiți de cum ați fost tratați de către aceștia!” Urmând o mărturisire care, deși pare laudă, e doar adevăr; eu fiind adeptul zicerii lui Michel de Montaigne: ”A spune despre tine mai puțin decât ești, este prostie, nu modestie”. Iat-o:

Din câte îmi spuneau bunicii materni – fiindcă până la 7 ani trăisem cu ei, la țară - eu, preșcolar fiind, fusesem tare cântăreț… Ceva-ceva îmi amintesc… Prindeam iute te miri ce cântece auzite ”la aparat” – radioul fiind o noutate în peisajul oricărei case pe atunci – și, jucându-mă, le fredonam. Cert este că, în urma acestei observații, când m-am mutat la Cluj unde îmi locuiau părinții, tatăl meu a decis ”să mă dea la muzică”. Mult mai târziu am aflat că alegerea violoncelului fusese sugestia bunicului, care agrea timbrul duios al acestui instrument. Și trebuie să recunosc și că, aflat în pragul clasei întâi, am aprobat și eu propunerea, pe același criteriu afectiv. Și așa au început speranțele tatălui meu – muzician – că voi deveni un al doilea Pablo Casals.

Timpul a trecut și, deși eram bunicel, cariera de violoncelist solist nu părea să mă pască. Cântam în orchestra Școlii de Muzică la pupitrul întâi, concertasem cu aceasta pe scena Filarmonicii, dar nimic strălucit. Și, după opt ani, într-o duminică, în vreme ce exersam un rondo de Marcello, tatăl meu s-a aplecat spre mine și, neașteptat, m-a întrebat: ”Nicușor, tu mai vrei voinicel?”; așa îi spunea el violoncelului… A fost un moment uriaș fiindcă eu, cu un curaj nebănuit, i-am spus ”Nu!”… Știu că a fost dezamăgit, dar n-a adăugat decât atât:” Și ce vrei?”… Pesemne că se aștepta să spun ceva despre vreo profesie măreață… Doar că eu am rostit sec: ”Chitară…” A doua zi mi-a adus o chitară nouă-nouță fabricată la Reghin și pe Lebeda-bacsi, profesor de chitară clasică pe care, vreme de doi ani, l-a plătit spre a-mi veni acasă de două ori pe săptămână… Legat de renunțarea la violoncel nu pot trece însă peste un detaliu semnificativ: uneori se întâmpla să o aud pe mama – care îmi asista strădaniile – zicând din bucătărie: ”Doamne, Nicușor, dar tare sună a jale violoncelul tău!...” ; semn că starea mea de plictis se transmitea bietului instrument, realitate ce nu scăpase nici urechilor paterne.

Șirul vigilenței părinților era doar la început, fiindcă fascinat fiind de aparatul de fotografiat al tatălui meu, într-o bună zi el mi l-a dăruit. Urmându-i altele două, pe rând, tot mai perfecționate, pentru ca în cele din urmă că îmi achiziționeze un laborator foto complet; laborator pentru filme foto.

Desenam binișor, drept care caietele de desen și creioanele ”moi” mi-au fost mereu la îndemână.

Apăruse culturismul și, pe firmamentul acestuia, Arnold Schwarzenegger. Drept care în pragul liceului i-am cerut tatălui meu ”greutăți”… Mai târziu am aflat că se cheamă ”gantere”. Aparate „de sală” nu se găseau… Și am primit două, de câte 4 kilograme, pe care le am și în ziua de azi…

Tot el, văzând ardoarea cu care îmi confecționam arcuri de alun și săgeți din molid despicat, mi-a adus un arc ”de fabrică”, tot la Reghin confecționat.

Au fost multe astfel de gesturi atente, iar mașina de scris primită spre sfârșitul liceului - când începusem să scriu, ba chiar să și public la o revistă de pescuit și vânătoare – a devenit tovarășul meu de nedespărțit, până când electronicul m-a obligat să o pun, melancolic, pe un dulap.

De ce le-am scris toate astea?... Și de ce le spun pe unde pot?... Fiindcă în ziua de azi, cuprinși de un înfricoșat pragmatism, sunt destui părinți – poate chiar majoritatea - care spun copilului: ”Lasă desenul, că mori de foame cu el! Fă-te avocat!” Or, realitatea este că ”Nu se știe niciodată”…

Și chiar nu se știe când, de undeva din interior, omul simte că, deși aflat într-o profesie iubită și respectată, de la un anume moment, parcă nu mai e ”la locul lui”… E ”criza de la 40 de ani”, o realitate trăită de ambele sexe – statistic având vârful între 45 și 55 de ani – stare în care un hobby pentru care omul și-a făcut mereu timp, chiar pe când practica ”profesia de bază”, îi poate deveni noua profesie; vorba fiind de ”reziliență”: puterea de a începe… Puterea omului de fi în fiecare clipă – și vârstă… - cel ce e menit să fie și de a face ceea ce e menit să facă. Starea de impostor care așteaptă pensia fiindu-i străină.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului DESPRE PROFESIE, HOBBY ȘI IMPOSTURĂ.
 Vizualizări articol: 946 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
DESPRE PROFESIE, HOBBY ȘI IMPOSTURĂ5.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Monitorul doreşte ca acest site să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ.
Din acest motiv, cei care postează comentarii la articole trebuie să respecte următoarele reguli:

1. Să se refere doar la articolul la care postează comentarii.
2. Să folosească un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legătura cu textul.
4. Username-ul să nu fie nume de personalităţi ale vieţii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greşeli, incoerenţă, lipsă de documentare etc.

Nerespectarea regulilor menţionate mai sus va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinţă interdicţia accesului la această facilitate a site-ului.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei