vineri, 5 mai 2023 - Anul XXVIII, nr. 103 (8327)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9771 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6535 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   3 imagini |   ø fişiere video

Moment aniversar

„Lemnul stă la temelia comunităților” și „Adevărata avere este cinstea, nu banul!” - mesajul ASFOR pentru silvicultori

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Un impresionant și motivațional mesaj a fost transmis noii generații de silvicultori de președintele Asociației Forestierilor din România, suceveanul Ciprian Muscă, în cadrul unui frumos eveniment organizat de Facultatea de Silvicultură din Brașov, care a împlinit 75 de ani de la înființare.

Adresându-se noilor generații de studenți, colegilor silvicultori, profesorilor și decanului, președintele ASFOR a evidențiat importanța acestui domeniu în economia națională și în lume, precum și o serie de elemente definitorii ale activității lor.

„Pentru România, domeniul pădurilor, exploatării și industrializării lemnului este unul strategic, vital, având în vedere nu doar importanța ca participare la PIB-ul național, ci și prin asigurarea de produse vitale pentru economie și pentru viața zilnică a omului.

Sectorul forestier din România este unul organizat, cu istorie, cu tradiție, a evoluat continuu și va evolua cât timp învățământul românesc va furniza energia care-l face să funcționeze și să se dezvolte.

Astfel, anul acesta avem o mare sărbătoare, sărbătorim 70 de ani de la inaugurarea fabricii de tractoare forestiere de la Reghin, IRUM.

De asemenea, ASFOR, Asociația Forestierilor împlinește 29 de ani de funcționare, iar Comisia de atestare a operatorilor economici care funcționează în cadrul ASFOR, 28 de ani de funcționare.

Progresul Silvic – asociația inginerilor silvici funcționează în România încă din anul 1886.

Facultatea de silvicultură din Brașov a ajuns la 75 de ani de funcționare.

Administrarea pădurilor se face prin structuri de stat și private, arătând foarte bine cât de importantă este pregătirea de specialitate și nu caracterul de stat sau privat al companiei care administrează pădurile. Asocierea în AAP a ocoalelor silvice arată dorința de a cunoaște și de a promova pădurea și buna administrare a pădurilor în România.

Toată energia sectorului forestier este asigurată prin specialiștii formați în instituțiile de învățământ din România.

Cercetarea, prin ICAS, care sărbătorește 90 de ani de funcționare vine să asigure accesul la cele mai noi inovații în domeniu și să arate că ideile revoluționare pentru vremea sa a marelui silvicultor Marin Drăcea sunt cât se poate de actuale.

România, prin școală, administrare, exploatare, prelucrare, industria de utilaje a construit o economie forestieră funcțională și depinde de noi să o păstrăm funcțională și să o dezvoltăm continuu pentru a face față concurenței”, a spus președintele ASFOR, Ciprian Muscă.

 

„Noi, silvicultorii, trebuie să lăsăm o pădure bine îngrijită, să construim multe case și să punem în valoare lemnul”

Discursul său a vizat apoi noile generații de silvicultori, care de acum vor da piept cu greutățile vieții, dar vor vedea și partea frumoasă a activității:

„Astăzi, încheiați o etapă și veți începe un nou drum, într-unul dintre sectoarele economiei forestiere.

Vă felicit pentru că ați ales meseria de silvicultor. Ca inginer silvic și ca președinte al Asociației Forestierilor din România pot să vă confirm că avem nevoie de ingineri silvici în economia forestieră.

Reușita în domeniul economiei forestiere ține de puterea dumneavoastră de a folosi cunoștințele deprinse în această prestigioasă instituție de învățământ pentru a reuși în activitatea de zi cu zi sau, de ce nu, pentru a deveni lideri, pentru că sectorul forestier are nevoie de lideri.

Responsabilitatea pe care o aveți este mai mare decât în alte meserii: aveți de îngrijit și de lucrat cu o resursă care nu vă aparține doar vouă, ci este obligatoriu să o lăsați și copiilor voștri în aceleași condiții în care ați primit-o și voi.

Se spune că un om lasă în urma lui un arbore, o casă și-un copil. Noi, silvicultorii, trebuie să lăsăm o pădure bine îngrijită, să construim multe case în care să trăiască sănătos semenii noștri și să punem în valoare lemnul și să ne asigurăm că nu ne neglijăm familiile. 

Nu trebuie să uităm că lemnul stă la temelia comunităților rurale. Satul românesc, de la poartă la car sau sanie, de la biserică până la prispa casei, a fost așezat pe lemn. Lemnul este mai mult decât o resursă economică – este tradiție, cultură, rost.

Noi, silvicultorii, indiferent de sectorul în care activăm, suntem mândri de meseria noastră. Apărați-vă breasla și nu plecați urechea la minciuni și știri false. Aveți cunoștințe tehnice, puteți să combateți minciuna cu argumente. Cea mai bună apărare este adevărul!

Rămâneți onești în fața capcanelor și provocărilor. Adevărata avere este cinstea, nu banul!

Vă doresc succes! Și sper ca activitatea dumneavoastră să aibă un impact pozitiv asupra sectorului forestier și asupra întregii economii românești”, a  încheiat președintele ASFOR, mulțumindu-le pentru invitație și pentru atenția cu care au ascultat mesajul său și al celor pe care îi reprezintă.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului „Lemnul stă la temelia comunităților” și „Adevărata avere este cinstea, nu banul!” - mesajul ASFOR pentru silvicultori.
 Vizualizări articol: 523 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
„Lemnul stă la temelia comunităților” și „Adevărata avere este cinstea, nu banul!” - mesajul ASFOR pentru silvicultori0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei