Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
În 1898, în urma înmulțirii fabricilor de pe valea Sucevei, ajungea la Putna primul tren de călători. Linia de la Gura Putnei la Putna a fost construită în timp record în urma ordinului stăpânirii austriece, dând peste cap cumva viața tihnită și fără prea mult contact cu exteriorul a oamenilor din Putna.
În lucrarea ”Putna de altădată” (o monografie etnografică și folclorică foarte interesantă scrisă de Ileana Crețan, care a trăit între anii 1913 și 1991 și care și-a adunat informațiile, practic, pe parcursul unei vieți) autoarea dedică un capitol căii ferate și detaliilor inedite și savuroase consemnate de la oameni care au trăit pe viu minunea de la acea vreme și i-au relatat peste ani care a fost percepția de atunci, evident una greșită dar specifică unor oameni care nu văzuseră în viața lor ”Țugul” (tren, din germană) compus din niște ”căsulii” legate una de alta, cu lanțuri, puse pe roate oarbe (fără spițe).
S-au bătut țăruși de-a lungul satului, prin ogrăzi și livezi
În cartea Ileanei Crețan se arată că, în anii 1898 – 1899 a venit la Putna a comisie care a făcut măsurătorile în vederea construirii liniei ferate, despre care li s-a adus la cunoștință și sătenilor prin baterea tobei de către polițaiul primăriei.
Oamenii au fost avertizați să își îngrădească ogrăzile și livezile după terminarea măsurătorii ”drumului de fier” care va trece prin sat. S-au bătut țăruși de-a lungul satului, pe marginea dinspre pădure și pârâul Putna, pe unde avea să treacă noul drum.
Lucrările au fost începute imediat, cu specialiști străini, dar s-au angajat și dintre săteni la căratul prundișului și la alte corvezi.
Oamenii ziceau că a intrat ”ucigă-l toaca” în sat
Atunci, la acea vreme, sătenii nu erau prea încântați de drumul de fier care le strica ogoarele și livezile, fără să îi întrebe și pe ei cineva dacă sunt de acord și îi blestemau pe străinii care le aduceau atâtea pagube. Evident, percepția avea să se schimbă în scurt timp.
Chiar și așa, sătenii mai bătrâni nu au urcat niciodată în tren iar ”când îl vedeau trecând stăteau pe lături, unii scuipând, alții blestemând îngroziți că se apropie sfârșitul lumii”, după cum i-a relatat autoarei în mod savuros Mihai Văcărean, un putnean născut în 1875, deci contemporan cu sosirea primului tren la Putna.
”Oamenii ziceau că a intrat <ucigă-l toaca>în sat. Se zburătăceau orătăniile prin ogrăzi, lătrau câinii, guițau porcii iar oamenii, cu copii cu tot, alergau să apuce a vedea minunea” , se arată în monografia satului Putna.
S-a lucrat foarte repede iar ziua soririi trenului a venit imediat
Cu privire la prima zi în care trenul a ajuns la Putna, bătrânii au relatat peste ani autoarei:
„Lucrul s-a început fără întârziere. Au fost aduși specialiști străini, dar s-au angajat și dintre săteni la căratul prundișului și la alte corvezi. Construirea liniei ferate a durat cam doi ani. Când s-a terminat de construit, polițaiul primăriei a pornit iar cu toba să le anunțe sătenilor ziua când va sosi trenul în sat, aducându-le totodată la cunoștință ordinul stăpânirii austriece de a nu lăsa animalele slobode, iar copiii să nu se apropie de linia ferată când va sosi trenul”.
O ”pedeapsă de la Dumnezeu” care în scurt timp a devenit o mană cerească pentru transportul de călători, dar și de lemn
Și a venit ziua mult așteptată.
”Povesteau bătrânii că era într-o zi de lucru când a sosit trenul la Putna pentru prima dată dar nimeni nu s-a apucat de vreo treabă. Oamenii se tânguiau: <Satul peste care a trecut holera în 1855 și potopul din 1896, în care s-au înstrăinat pământurile din vatra satului și din țarină, satul unde au fost aduse fabricile cu oameni noi care au schimbat mult din obiceiurile străbune, mai primește o pedeapsă de la Dumnezeu>”, cam așa sunau părerile putnenilor despre tren, relatate de Ileana Crețan în monografia sa.
Moșul Mihai Văcărean, încă tânăr în anul în care primul tren sosea la Putna, i-a povestit autoarei:
”Mulți bătrâni din acea vreme, cât au trăit, n-au pus piciorul în tren. Eu nu m-am luat niciodată după vorbele băbești. Când am avut a mă porni undeva mai departe, m-am suit în tren și m-am dus. Și astăzi, dacă trebuie să mă duc la Rădăuți, tot în tren mă sui, că eu nu aștept sfârșitul lumii.”
Evident, trecând peste aceste percepții ale unei părți din lumea rurală, linia și-a dovedit imediat eficiența.
La scurt timp s-au construit și cele două linii ferate ale fondului bisericesc, prima - de 9,5 km, pe valea pârâului Putnișoara, a doua - de 10 km, pe valea pârâului Putna, ambele pentru transportul materialelor lemnoase din pădure la fabrică.
Materialul lemnos era coborât din adâncul pădurilor cu animalele, până la tren, care apoi făcea transportul până la fabrică.
Aceste linii ferate secundare din Putna au funcționat până prin anii 1960, când s-au terminat de construit, pe aceleași trasee, drumurile forestiere pe care transportul de material lemnos se făcea cu remorcile auto.
Linia Putna a reînviat în ultimii ani
Revenind la prezent, concluzia pe care o putem trage este că linia ferată spre Putna își arată rostul și utilitatea din plin și acum. După câțiva ani în care a fost abandonat, traseul de cale ferată Rădăuți-Putna a fost redeschis circulației în anul 2018, în urma implicării în special a Mănăstirii Putna dar și a unor primari.
În ciuda multor păreri sceptice privind rentabilitatea, trenurile de Putna circulă acum constant cu trei vagoane și are un grad de ocupare relativ bun. Linia spre Putna este acum una din liniile secundare cu cel mai ridicat trafic pentru CFR Călători. Grosul călătorilor este format din elevi și studenți însă trenul are călători și din celelalte categorii, inclusiv pelerinii care vor să ajungă la Putna.
