Gabriel MANȚĂ

Gata, putem pune fotbalul în cui, cum bine spunea un bun prieten. În cursa asta nebună cu Ronaldo, Messi îi mai lua fața, se părea chiar că acum declanșase sprintul final. Însă totul până la Maradona. Diego era campion mondial. Uite că de-acum e și Messi și putem spune că am fost privilegiați să trăim în vremurile astea în care fotbalul ne-a răsfățat cu asemenea campioni.

Acum, la cald, o înșiruire de impresii. Când jucătorii au bătut palma înainte de meci, am văzut trei jucători francezi care îl îmbrățișaseră de multe ori pe Messi pentru că acesta le dăduse pase de gol, multe pase de gol: Dembélé, Griezmann, Mbappé. Cu el în celălalt echipament, Franța a făcut o repriză ru-și-noa-să: 0 șuturi LA poartă, 0 cornere! Există și o explicație, aproape jumătate dintre ”cocoși” nu jucau în Liga Campionilor. Di Maria, titularizat mai mult cu numele, după ce trimite un șut în înaltul tribunei, pe model Lautaro, profită de prostia lui Dembélé, care nu are instinct de fundaș să se ferească atunci când îi ia fața, și obține penalty la o atingere minoră. Și... Messi nu dăduse gol în fazele eliminatorii niciodată până la această ediție de CM? Nu-i nimic, odată cu transformarea acestui penalty, a dat acum în toate! Iar Di Maria urcă pe un val de încredere și finalizează ca la carte altruista pasă a lui Mac Allister. Vine și momentul de chirurgie nenecesară a lui Deschamps, care scoate doi jucători în minutul 41! Oare nu putea aștepta până la pauză? Ce vină avea Giroud, de exemplu, pentru tactica dezastruoasă? De fapt, Deschamps trebuia să-și pună oglinda în față și să se schimbe pe sine. Ca dovadă, nimic nu se schimbă până târziu în partidă, căci fotbaliști de la Galdbach și Frankfurt pot întoarce scoruri cu Bochum sau cu Mainz. Iar la un moment dat se întâmplă ceva simbolic, că tot făcuse vâlvă (iarăși!) faptul că Argentina nu are jucători și nici populație de culoare: toți jucătorii de câmp ai Franței erau de culoare! Nu cred că asta are vreo legătura cu turnura nebunească pe care o ia meciul, dar cert e că Mbappé se trezește și egalează în 2 minuțele care le spălau pe toate cele 80 precedente! Messi trage de el, trage și la poartă în minutul 90+7, dar singurul francez caucazian e acolo. Totuși, în prelungiri, Messi împinge mingea în ațe, nebunie, doar că destinul finalei nu se împlinise. Mbappé știe că el e viitorul, dar vrea tot, vrea și prezentul. Îl putea avea, putea avea totul, dar Emiliano Martinez rezolvă printr-un șpagat de gimnast o situație de unu la unu, oferindu-și loviturile de la 11 metri... Aici el era specialistul recunoscut, spre deosebire de Lloris. Iar albul argentinian mută și câștigă. Rog a nu se interpreta în cheie rasială. Așa a fost să fie, ca Messi, care juca cu negrele în poza aia măsluită cu Ronaldo, să devină campion mondial.