Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
sâmbătă, 23 mar 2019 - Anul XXIV, nr. 69 (7070)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9763 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6386 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Anchetă

Doi medici, cercetaţi disciplinar de Colegiul Medicilor, în scandalul falsului stomatolog din Suceava

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Doi medici care practică stomatologia în municipiul Suceava vor fi cercetaţi de Colegiul Medicilor Dentişti (CMD) Suceava, cei doi ajungând în această situaţie în urma cercetărilor efectuate de Comisia de etică a CMD în cazul falsului stomatolog de la cabinetul Almacri Dent, cabinet neînregistrat la CMD. Preşedintele CMD, dr. Gabriel Gospodaru, a declarat că medicii stomatologi Andrei Buzut şi Ionuţ Husdup au fost audiaţi, joi după-amiază, în Comisia de etică a CMD şi a rezultat că aceştia nu au respectat regulile care guvernează practicarea profesiei de medic dentist. Conform preşedintelui CMD, ambii medici au lucrat într-un cabinet stomatologic în incinta clădirii care aparţine asistentei medicale Rodica Șalgău, acuzată de Colegiul Medicilor Dentişti că a practicat ilegal profesia de medic stomatolog. Atât dr. Buzut, cât şi dr. Husdup sunt înscrişi în CMD Suceava şi au drept de practică, dar dacă dr. Buzut are şi cabinetul înregistrat şi avizat de CMD, dr. Husdup nu a declarat la CMD locul în care lucrează. Conform reglementărilor în vigoare, un stomatolog primeşte drept de liberă practică doar la înscrierea în Colegiul Medicilor Dentişti, dar dacă în termen de 5 ani nu anunţă şi înregistrează cabinetul în care lucrează, la împlinirea termenului pierde acest drept. Medicul Ionuţ Husdup ar fi absolvit o facultate privată de medicină dentară din Iaşi în 2018, s-a înscris în CMD Suceava şi a primit drept de practică, dar nu este înregistrat că ar lucra în nici un cabinet stomatologic din judeţ.

Dr. Gabriel Gospodaru a declarat că numele acestuia apare în una dintre reclamaţiile făcute de părinţi ai căror copii au fost pacienţi la cabinetul-fantomă Almacri Dent, că ar fi fost prezent cel puţin o dată când unui copil i-a fost aplicată inhalosedare.

Nu este clar deocamdată dacă medicul Ionuţ Husdup era cel care trata pacienţi la Almacri Dent utilizând inclusiv metoda inhalosedării, dacă are competenţe pentru inhalosedare şi încasa bani fără să se fi înregistrat că profesează, adică, pe scurt, dacă lucra „la negru”, dacă asistenta Rodica Șalgău era cea care trata fără drept pacienţii şi medicul era solicitat doar ocazional sau toate la un loc. De asemenea, este neclară culpa doctorului Buzut în acest caz, dacă este vinovat de mai mult decât de faptul că a închis ochii la practici neconforme cu reglementările în vigoare.

„Doamna Șalgău a profitat din plin de naivitatea acestor doctori tineri, asta e cert. În funcţie de abaterile pe care le va constata Comisia de disciplină, în perioada următoare, se vor dispune şi măsurile”, a declarat dr. Gospodaru.

Naivitatea nu este, însă, sancţionată de nici o lege, iar pentru restul abaterilor disciplinare cei doi medici riscă mustrări sau vot de blam. „Nu există nici o sancţiune care să-i usture”, a recunoscut  preşedintele CMD.

Eventualele lor conexiuni cu infracţiunea de exercitare fără drept a unei profesii, pentru care este cercetată Rodica Șalgău, urmează a fi stabilite de procurori, în ancheta penală declanşată la începutul săptămânii în acest caz. 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Doi medici, cercetaţi disciplinar de Colegiul Medicilor, în scandalul falsului stomatolog din Suceava.
 Vizualizări articol: 3442 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 2 voturi
Doi medici, cercetaţi disciplinar de Colegiul Medicilor, în scandalul falsului stomatolog din Suceava5.052

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei