Pagube mari

Două gospodării au fost cuprinse de flăcări, din neglijența proprietarilor



Două gospodării au fost cuprinse de flăcări, din neglijența proprietarilor
Două gospodării au fost cuprinse de flăcări, din neglijența proprietarilor

Două incendii izbucnite joi seara au făcut pagube importante în două gospodării din localitățile Drăgoiești și Mihăiești, după ce proprietarii au neglijat normele elementare de prevenire împotriva incendiilor. Flăcările au făcut pagube importante, care au depășit valoarea de 70.000 de lei.
În primul caz flăcările au cuprins, în jurul orei 17.45, anexele unei gospodării aparținând unui bărbat de 54 de ani din satul Măzănăiești al comunei Drăgoiești, fiind necesară intervenția cu două autospeciale a pompierilor de la Detașamentul de Pompieri Suceava, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Drăgoiești. La sosirea echipajelor, ardeau trei anexe gospodărești, fără pericol de propagare a flăcărilor. În urma incendiului au fost distruse șura de depozitare a nutrețului animalelor, grajdul de animale, cantitatea de 500 kg fân ce era depozitată în șură, 6 oi găsindu-și sfârșitul în flăcări. Valoarea prejudiciului calculat de proprietar în urma incendiului depășește suma de 20.000 de lei.
Pompierii militari au stabilit drept cauză a producerii incendiului efectul termic produs de la o țigară aprinsă, care a dus la aprinderea fânului din depozitul de nutreț. Polițiștilor au stabilit că cel mai probabil focul a izbucnit din cauza proprietarului, care se afla sub influența alcoolului și care ar fi aruncat țigara aprinsă la întâmplare.
O încercare de aprindere a focul folosind benzina, a dus la izbucnirea unui alt incendiu
La nici o oră distanță, un alt incendiu a izbucnit la locuința unei femei din satul Mihăiești, al comunei Horodniceni. Cinci autospeciale de pompieri aparținând Detașamentului de Pompieri Fălticeni, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Cornu Luncii, au intervenit pentru localizarea și lichidarea incendiului. La sosirea echipajelor ardeau acoperișul casei de locuit și o anexă gospodărească, existând pericol de propagare la întreaga gospodărie. În incendiu au ars acoperișul casei de locuit pe o suprafață de aproximativ 120 metri pătrați, acoperișul unei anexe pe 4 metri pătrați, bunuri casnice, mobilier și obiecte de îmbrăcăminte ce se aflau în interior, valoarea pagubelor fiind de aproximativ 50.000 lei.
Verificările efectuate de polițiști și pompieri după stingerea flăcărilor au stabilit faptul că în jurul orei 18:20, proprietara, în timp ce se afla la domiciliu, a încercat să aprindă focul la soba cu plită din bucătărie folosind benzină. Benzina s-a aprins instantaneu, moment în care femeia s-a speriat, aruncând sticla cu benzină în fața sobei și fugind la vecina sa pentru a anunța incidentul. Din fericire pompierii au reușit să salveze adăpostul de animale, depozitul de furaje și alte două anexe gospodărești.



Recomandări