Amintiri din Comunism

Cetăţenii scumpei noastre ţări, maghiari, germani şi de alte naţionalităţi, cum rostea apăsat cu gura şi cu mâna dreaptă tovarăşul Nicolae Ceauşescu, au început de mulţi ani să uite de comunism. Acum, un preşedinte capitalist ar trebui să spună români, ţigani, maghiari şi alte naţionalităţi evident, neînlăturând cu dreapta ceauşistă aceste naţionalităţi. Nemţii s-au cam dus. Alte naţionalităţi au revenit din locurile calde. Ei spun că iubesc România cu plaiurile ei de dor, cu bogăţiile ei naturale, cu aerul ei curat, după ce au dispărut fabricile care scoteau fum şi alte gaze otrăvitoare. Chiar, ce este comunismul? O societate socialistă multilateral dezvoltată, cu cea mai avansată formă de democraţie – democraţia socialistă, unde bunăstarea oamenilor muncii creştea zi de zi, lună de lună, an de an, cincinal de cincinal. Ce-a rămas din epoca de aur? Au rămas metroul bucureştean, canalul vestit, blocurile cu toate categoriile de apartamente de pe cuprinsul ţării, casa poporului, pe care fiii şi nepoţii activiştilor, informatorii şi securiştii în persoană au transformat-o în sediul parlamentului. Niculescu-Mizil, Paul, are nepoată deputat, Dincă, Ion, fost general şi secretar PCR are ginerele putred de bogat, capitalist de omenie, numai tovarăşul Bobu Emil, fostul nostru prim-secretar, cel mai bun prim-secretar al Sucevei, dar nu şi cel mai dur, fiind întrecut doar de tovarăşul Stoica, ajuns ţărănist şi apoi, evident, capitalist, a rămas sărac şi cinstit. Tovarăşul Bobu n-ar merita o fată sau un nepot în parlament? O doamnă tovarăşă precum Ghizela Vass are nepoţii mari demnitari, care totuşi era cominternistă şi doar şefă de secţie la CC pe probleme externe. Spionul trădător Ion Mihai Pacepa, şi el un fel de cominternist, socoteşte pe bună dreptate că Gheorghiu-Dej a fost şeful partidului şi al RPR-ului între 1952-1965. Perfect adevărat. Şi cele două versuri ajunse populare, Anca, Teo şi cu Dej/ Au băgat spaima-n burgheji, ne explică ordinea şefilor între 1944-1952. Normal ar fi fost ca condamnarea comunismului (îmi plac expresiile care se apropie de cacofonie, evitată de semianalfabeţi de azi cu ajutorul conjuncţiei şi) să fie făcută de un nepot sau nepoată ai tovarăşei Ana Pauker. Nu ştiu dacă a avut copii. Soţul, Marcel, i-a fost trimis cu un bilet numai dus în Siberia, acolo unde a ajuns şi soţia lui Viaceslav Molotov, celebrul Molotov, provenit dintr-o familie seminobiliară, al cărui nume glorios l-au purtat pactul încheiat cu Ribbentrop, cocteilul antitanc şi camionul pe care l-am văzut cu ochii mei prin anii 1950, în gara Dărmăneşti. Surprinzător este faptul că Molotov însuşi nu a avut de suferit politic sau altfel din cauza asta. A rămas colaborator apropiat al lui Stalin, până la moartea acestuia. Se ştie că bolşevicii pedepseau rudele până la gradul patru, dacă cineva era duşman al poporului. Soţia lui Molotov a fost acuzată de spionaj, nefiind rusoaică. Dar atunci evreii din toată lumea spionau pentru Uniunea Sovietică. Evident, unii dintre ei. Nu se va mai întâmpla aşa mult mai târziu, în epoca Brejnev.

Biologic, e normal să se uite de comunism. Se uită în primul rând ceea ce era mai rău. E o lege a selecţiei naturale, altfel indivizii ar deveni stresaţi prea mult, lucru explicat de însuşi maestrul Freud, părintele psihanalizei, care de fapt nu vindecă adevăratele boli psihice, ci doar unele autosugestii ale comportamentului uman. Bătrânii activişti se duc, totuşi, destul de greu în iad. Şefa acestuia, Talpa Iadului, îi aştepta încă din ianuarie 1990. Dar l-au fentat atunci, cu inteligenţa lor binecunoscută. Europenii, după darwiniştii sociali, inclusiv unii medici, ar avea în viitor o populaţie degenerată, asta şi din cauza medicamentelor. Un nou război de 100 de ani ar rezolva multe, susţin în surdină mulţi savanţi. Foştii activişti merg deci înainte cu fiii, fiicele, ginerii şi nepoţii. Şi merg bine în capitalismul plin de crize economice. Cu cât mai rău, cu atât mai bine, spunea Lenin cel foarte inteligent, care nu degeaba striga învăţaţi, învăţaţi, învăţaţi! Sigur că Lenin era un purice faţă de titanii culturii ruse: Dostoievski, Tolstoi, Gogol, Ceaikovski... Dar activiştii şi securiştii noştri, după cum acţionează în politică şi economie, îi fac pe bieţii români, săracii, care au dat tot înapoi ca racii, ca să-l parafrazez pe marele Eminescu, să regrete din tot sufletul lor pur anii epocii de aur. Asta şi urmăresc marii maeştri ai hoţiilor şi malversaţiunilor. Bolşevicii din ţările calde şi-au trimis şi ei, cu încredere, fiii pe istoricele noastre meleaguri. Aici se câştigă cinstit milioane de dolari.

Să revin la tovarăşul Emil Bobu şi la fetele şi nepoţii săi. E o mare nedreptate să nu construiască şi ei capitalismul, în primul plan, cu demnitate şi răspundere, cu milioane de dolari în bănci. Dar eu mă tem că tovarăşul Bobu a rămas relativ sărac, cu pensia lui mai mare sau mai mică, iar copiii şi nepoţii sunt aidoma lui: comunişti cinstiţi. Orice s-ar spune, au existat şi încă mai trăiesc activişti cinstiţi. Nu mulţi, dar sunt, săraci şi cinstiţi. Au făcut tot ce le-a cerut partidul, dintr-o adâncă convingere. Au făcut şcoli de partid, au făcut mii de şedinţe şi mai ales n-au devenit bandiţi capitalişti ca majoritatea colegilor lor şi a securiştilor. Sigur că tovarăşii bandiţi capitalişti cred şi ei în victoria finală a comunismului în lume. Nu se ştie, nimic nu se ştie, ce aduce viitorul... Toate se schimbă pe micul nostru pământ, în fond. Pe dealul Zamca, în 1957, plantam copacii, care azi sunt pădure. Am găsit atunci câteva scoici, care confirmau că aici fusese acea nebuloasă Mare Sarmatică, cu milenii în urmă. Bolovanii care trec pe lângă Pământ la distanţă mare îl pot nimeri greu, el fiind prea mic, în fond, în zona noastră din galaxie. Dar unii mai mari îl nimeresc din când în când, după ce mai ard în atmosferă. Ţăranii din Costâna aveau însă o altă expresie: unde a curs apă, va mai curge. Ea avea mai multe înţelesuri.

Amintind de tovarăşa Ghizela Vass şi de nepoţii ei, trebuie să precizez că ea a fost