Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 25 iun 2018 - Anul XXIII, nr. 139 (6849)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,973 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6085 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   8 imagini |   ø fişiere video

Audiții pe nevăzute

Suceveanca Mara Oancea a întors două scaune la Vocea României Junior, dar a ales să meargă în echipa lui Marius Moga

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Singura suceveancă de la Vocea României Junior, ediția a II-a (show-ul de la Pro TV), Mara Oancea, în vârstă de 13 ani, a impresionat vineri seară (22 iunie), în cea de-a treia rundă de audiții pe nevăzute, juriul competiției, format din Inna, Andra și Marius Moga, cu interpretarea piesei „Toxic” de Britney Spears. Nu numai vocea sucevencei i-a făcut pe doi dintre jurați să se întoarcă, ci și asocierea dintre voce și instrumentul ukulele, la care Mara Oancea a cântat, instrument pe care adolescenta a învățat singură să-l folosească. Andra și Marius Moga, cei doi jurați care s-au întors și au spus, fiecare dintre ei, „Te vreau în echipa mea!”, au mai apreciat că Britney Spears ar fi invidioasă pe Mara Oancea dacă ar auzi-o cântându-i piesa. Andra a mai spus: „Am brațele deschise. Te aștept în echipa mea. Îmi doresc, la fiecare, să scot ce-i mai bun. Să vă ajut la tehnica vocală, așa că sunt la picioarele tale. Mi-aș dori mult să faci parte din echipa mea. (...) Să știi că ne-am edificat încă de la început, dar am vrut să te mai lăsăm să aștepți. În orice echipă ai merge, ai ceva de câștigat. Eu m-am întors și îmi doresc să fii în echipa mea”. Talentul și felul în care a interpretat Mara Oancea piesa „Toxic” a făcut-o și pe Inna să meargă pe scenă să o felicite și să o îmbrățișeze, chiar dacă scaunul ei nu a fost întors. Pe scenă, alături de Mara și Inna, au venit și comediantul Mihai Bobonete (Bobo) și Magicianul Robert Tudor, prezentatorii Vocea României Junior, care, de asemenea, au felicitat-o pe suceveancă. Inna a stat lângă Mara pe scenă, „a rezistat presiunii”, până la luarea deciziei finale.

 

O experiență unică

Foarte emoționată, repetând mereu „Nu pot să cred!”, Mara a decis, în final, să facă parte din echipa lui Marius Moga, care a recunoscut că nu este „așa poet ca Andra”, dar a precizat că i-a plăcut foarte mult timbrul vocal al sucevencei, care l-a dus cu gândul la Norah Jones, la Sade. „Vreau să vă mulțumesc, în primul rând, pentru că vă admir pe toți în mod egal. Nu am cuvinte. Nu știu ce să mai spun... Voi merge mai departe cu Marius Moga”, a fost răspunsul final al Marei Oancea. Auzind alegerea Marei, Andra a îmbrățișat-o și i-a spus că nu-i poartă pică, „pentru că Marius este foarte talentat și tu ești foarte bună, și o să faceți o echipă extraordinară”. Mara ne-a spus că „a fost o experiență unică, de neuitat, pe care am trăit-o la maxim. Jurații m-au surprins în ultimul moment. Credeam că nu se mai întoarce nimeni. Am învățat în acest concurs să apreciez altfel munca din spatele cadrelor, m-am apropiat foarte mult atât de copii, cât și de membrii staff-ului Pro TV. Am creat o a doua familie. Mulțumesc tuturor celor care au făcut posibilă prestația mea pe scena Vocea României Junior. De asemenea, mesajele pozitive primite după momentul meu mă încurajează și mă onorează”. Suceveanca va face performanță, indiferent de echipa din care face parte, pentru că este foarte talentată și își dorește mult să-și exploateze această latură artistică moștenită de la mama ei. Alte premii obținute de Mara Oancea la concursuri: Premiul II la Festivalul internațional „Stea printre stele”, desfășurat la Bacău, Premiul I la Festivalul internațional „November Music Fest” de la Ploiești, Premiul I și Premiul special în cadrul Festivalului “Voci de Înger”, organizat la Suceava. 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Suceveanca Mara Oancea a întors două scaune la Vocea României Junior, dar a ales să meargă în echipa lui Marius Moga.
 Vizualizări articol: 3041 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
Suceveanca Mara Oancea a întors două scaune la Vocea României Junior, dar a ales să meargă în echipa lui Marius Moga5.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei