De ziua mamei

În perioada 3-7 martie, Monitorul de Suceava găzduieşte o serie de creaţii

aparţinând elevilor din şcolile şi centrele de plasament din judeţ.

În primele zile de primăvară, aceştia au dorit să transmită câteva gânduri sincere, sub forma unor poezii, eseuri sau desene, pentru mamele şi femeile de pretutindeni.

Mama

Izvor de lacrimi de viaţă dătător,

Braţe calde, ochi duioşi, vorbe dulci, învăţăminte,

Călăuza dreaptă pe cărarea şerpuită a vieţii,

Iubire nemărginită şi grijă neîncetată,

Prima fiinţă pe care o cauţi când ai nevoie

Și ultima de care vrei să dai când ai făcut ceva greşit.

(Ciornenchi Diana, clasa a XI-a C, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Suceava)           

Mi-e gura lipită de ceruri

Şi inima mi-e beată

De-atâta puritate: mama.

Icoană sfântă de rubin, Mama.

În cuptorul asfinţitului

De-atâtea ori îţi ascundeai

Neputinţa poverilor ce-ţi apăsau solitar umerii,

Mamă!                     

Ţîrdea Diana, clasa a XII-a E Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Suceava

Mama e izvorul unde lacrimile de tristeţe se amestecă cu lacrimile de fericire și împreună, dau naştere unui suflet.

Mama este stânca ce deşi este mereu bătută de valuri, stă neclintită în faţa copiilor ei.

Mama e icoana zugrăvită în sufletul fiecărui copil.

Mama e mâna nevăzută a lui Dumnezeu care are grijă de fiecare creaţie a sa.

Mama- mână ocrotitoare asupra unui înger fără aripi.

Bertea Georgiana, clasa a XI-a C, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Suceava

O, mamă, dulce ţi-e privirea,

Şi-n suflet porţi doar griji şi dor

Şi n-ai să laşi nicicând iubirea

Ce tu le-o porţi copiilor.

Şi n-ai gândit c-aşa va trece..

Tot timpul petrecut cu ei.

Căci au crescut ca alţii în zece

Şi cât de mândră eşti de ei.

Azi îi priveşti şi nu înţelegi,

Cum ieri rosteau primul cuvânt.

Şi simţi din nou şi parcă vezi,

Nu va mai fi aşa nicicând.

Şi când la ei priveşti cu drag,

Te vezi pe tine odinioară.

Iar când îi vezi venind în prag.

Nimic nu pare să te doară.

Irina Moruz, clasa a XI-a C Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Suceava

Mamă,

Tu mereu ţi-ai făcut răbdare şi cu multă dragoste, mi-ai călăuzit primii paşi în viaţă. Mai apoi, mi-ai răspuns la toate întrebările mele banale şi, îngăduitoare, mi-ai ascultat cele mai absurde poveşti.

Ai fost vocea atotştiutoare, mereu prezentă în universul magic al copilăriei mele. Pentru mine, eşti şi vei rămâne blândeţea întruchipată.

Mereu ai găsit cuvintele potrivite care să-mi alunge tristeţea şi să-mi sădească bucuria în suflet. Am simţit că niciodată nu ai încetat să te gândeşti la mine, iar prin faptul că mi-ai fost întotdeauna alături, m-ai învăţat ce înseamnă să iubeşti cu adevărat pe cineva.

Tot ce am mai bun în mine, mamă, îţi datorez ţie!

Îţi mulţumesc pentru că m-ai învăţat că faptele sunt cele care contează, nu vorbele!

Leonti Raluca, clasa a XII-a E, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Suceava

Să ştii, copile drag…

Când primul fir de iarbă, de sub zăpadă s-a aflat,

Tu să ştii, copile drag, că viscolul a încetat.

Şi în grădină flori mărunte privesc spre cerul luminos,

Unde soarele cel mândru le zâmbeşte. Ce frumos!

Când pe aripi de lumină, tril de păsări e purtat,

Tu să ştii, copile drag, că iarna cea nostalgic-a plecat.

Şi mărţişoare speciale transmit în sufletele tuturor,

Sentimente de bucurie şi speranţă. Ce uimitor!

Când fiecare prunc, pe mama sa a felicitat,

Tu să ştii, copile drag, că vara s-a apropiat.

Şi râuri cristaline pornesc spre locuri noi de cercetat,

Lăsând în urma lor poveşti şi amintiri. Ce minunat!

Când de Paşti, clopotele vestesc marea sărbătoare,

Tu să ştii, copile drag, că natura este-ncântătoare.

Şi peste tot, cei mici rostesc necontenit:

 „În sfârşit, dragă primăvară, ai sosit!”

Maria Petrașuc

Clasa a VII-a A, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Suceava   

De-ale ghiocelului

Poate pentru unii deja a ajuns un stereotip: sosește primăvara,  apar ghioceii, dar cine ar mai dezmorți sărmanul pământ adormit după o iarnă grea, dacă nu gingașul vestitor? Cum ne-am mai bucura privirile în timpul unei plimbări, dacă nu ar fi scumpele florărese care ne oferă buchețele de ghiocei? Cine să ne trezească mai bine, dacă nu ei? Sau, altfel spus, cum putem noi să rămânem adormiți când și cei mai mici ca noi se trezesc pentru a ne aduce nouă un răsărit? Și pentru că de așa multe veacuri ei încântă inimi, am reunit câteva legende în scopul de a vă convinge că într-adevăr, ne sunt vestitori de renaștere.

În mitologia romană, zeiţa Flora era considerată protectoarea pământului şi a plantelor verzi. Se spune că în toiul iernii, când dealurile şi văile erau acoperite de nămeţi, ea s-a hotărât să dea un carnaval pentru a mai înveseli florile, care se retrăseseră într-o peşteră de la începutul iernii. Ea dădu fiecăreia rochii frumoase, strălucitoare, numai de micuţul ghiocel uită. Dar floarea nu-i reproşă nimic zeiţei, ci îşi croi singură o rochie din zăpadă. Până la urmă, ea fu încoronată ca regină a carnavalului şi primi de la Flora binecuvântarea de a răsări cea dintâi primăvara, dintre toate florile de pe lume.

Totuși, cred că legendele culese de la bunici sunt cel puțin la fel de frumoase.

Prin părțile Sucevei, este o legendă care spune că atunci când Dumnezeu a făcut tot ce este pe pământ, a dat fiecarui lucru câte o culoare frumoasă. Când a făcut zăpada, i-a zis: „Pentru că tu umbli peste tot, să-ți cauți singură culoarea ce-ți place”. Zăpada s-a dus mai întâi la iarbă. Iarba a refuzat să îi dea culoarea ei . A rugat atunci macul, mai apoi vioreaua și floarea-soarelui. Niciuna nu ascultă rugămintea zăpezii. Tristă și amărâtă, aceasta ajunge în dreptul ghiocelului, căruia îi spune necazul. Ghiocelul i-a spus că, dacă îi place culoarea lui albă, el o împarte bucuros cu ea. Zăpada primi cu bucurie darul ghiocelului. Drept recunoștință, zăpada îl lasă să-și scoată căpșorul afară de cum începe să se arate primăvara. (Ciobîcă Maria, 78 ani, pensionară)

O legendă de pe meleagurile moldovenești spune că în timpul luptei dintre Primăvară și Iarnă, care nu voia cu niciun chip să-i cedeze locul, frumoasa Primăvară s-a tăiat la deget, iar picăturile de sânge au căzut pe pământ în zăpada care s-a topit. În scurt timp, în acel loc a răsărit primul ghiocel, simbolizând victoria Primăverii. (B.M, 76 ani, pensionară)

O altă legendă spune că a fost odată o rază de soare, era chiar fata cea mai mică și răsfățată a Soarelui. Intr-o zi, raza de soare a vrut să ia o floare frumoasă de pe pământ și să și-o pună în păr. Nici bine nu s-a gândit și s-a năpustit asupra grădinii, a cules o floare și s-a înălțat din nou în văzduh. A  făcut mare zarvă între restul florilor, deoarece ele nu știau pe cine a ales. Numai într-un colț cineva plângea. Era un ghiocel mic și firav, a cărui codiță fusese ruptă de trena rochiei de aur a prințesei. Cum raza de soare nu era departe, l-a auzit și i-a părut tare rău. Și-a rostogolit pe obrajii ei de aur o lacrimă ca o perlă, care a căzut pe codița cea ruptă a ghiocelului, vindecând-o pe dată, iar prințesa rază vru să îi îndeplinească o dorință ghiocelului ca să o ierte. El și-a dorit să fie prima floare care iese de sub zăpadă primăvara. (B.P, 67 ani, pensionară)

Ghiocelul ne aduce nouă primăvara, așa că putem și noi să oferim oamenilor un ghiocel și, odată cu el, toată bucuria primăverii… Dăruiți căldură și fericire celor dragi, CĂ E PRIMĂVARĂ!

Burac  Alexandra

Butnariu Loredana

Clasa a X-a C, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Suceava