O mamă bolnavă de cancer își dorește doar să mai poată munci, de dragul celor patru copii

Se spune din bătrâni că boala și necazul nu-și aleg victimele. Și totuși, ca un făcut, unde e sărăcia și neputința mai mare, acolo par să se cuibărească perfid. O astfel de dramă teribilă se consumă acum undeva în munți, la Breaza, și distruge implacabil o familie de oameni simpli, încă tineri, părinții a patru copii încă mici.

Zdrobiți de boală

Căsuța mititică pare pierdută timid în fața semeției pădurilor nesfârșite și a frumuseții copleșitoare a naturii din jur. Ai spune că aerul tare de munte, apa limpede din orice pârâu, pășunile mănoase, vitele zdravene care se zăresc peste tot pe dealuri și mâncarea naturală, țărănească, fără mofturile urbane chimizate, ar face invidios pe oricine, pentru că par o garanție de netăgăduit că locul acela de poveste poate oferi deplină sănătate. Dar există în căsuța din munți o tristă excepție.

Pe prag te întâmpină o mogâldeață blondă cu ochi inocenți. E un puști obișnuit, cuminte, care te privește curios și întrebător. N-ai putea crede că pruncul de trei anișori a trecut deja prin două operații, pentru o hernie și pentru îndepărtarea unei tumori. Dar nu, nu propriul dureros început de viață este acum marea dramă a mărunțelului și a celor trei frați și surori. Adevărata tragedie a lovit în ce pot ei avea mai drag – în mamă.

Floarea Bodnar are doar 41 de ani și a adus pe lume cinci copii, dintre care doar unul e acum departe, la casa lui. Ceilalți au vârste între 3 și 13 ani. Mama Floarea și bărbatul ei, Gheorghe, n-au fost niciodată înstăriți, dar au muncit din greu, cât au putut, pe unde au putut, ca să aibă ce le pune copiilor pe masă. Viața lor a curs firesc, cu bune și rele, cu necazuri și cu mici bucurii, ca a oricărei familii simple de la munte, până acum două luni, când i-a lovit vestea copleșitoare că Floarea are cancer la stomac. Acum imobilizată la pat, femeia rămasă cât o umbră povestește ținându-și lacrimile cu greu: ”Eu n-am fost un om bolnăvicios niciodată, am fost activă, mi-a fost drag să muncesc. Mă mai durea uneori stomacul, dar n-am dat mare importanță. Acum două luni am făcut o criză mare și doctorii au crezut întâi că am mațele înnodate și stă să îmi crape stomacul. M-au trimis la Suceava și m-au băgat la urgență în operație. Abia atunci am aflat că era de fapt un cancer. Mi-au scos o mare parte din stomac și acum aștept să fac chimioterapie. A venit totul așa, deodată, ca o lovitură. Analizele au ieșit rău și doctorii cred că boala se întinde. Mă tem de ce o să urmeze... Nu e vorba de mine, dar aș vrea din tot sufletul măcar să mă pot ridica, să mai pot munci pentru copiii mei. Nu mă mai gândesc decât la ei, că sunt încă mititei. Acum sunt neputincioasă cum mă vedeți și trăim cu mila oamenilor buni din sat, dar eu n-am stat niciodată la mila cuiva, am muncit pentru copii și cel mai mult mi-aș dori să pot face asta din nou”...

Hățișul birocratic

Floarea însă nu mai poate munci, pentru că nici nu se poate ridica din pat, iar bărbatul trebuie să stea tot timpul lângă ea, să o ajute. Din nefericire, singurul lor venit este alocația copiilor, 160 de lei pe lună. Deși ar avea dreptul legal la o mică pensie în urma bolii crunte, Floarea n-a reușit să o primească încă, din cauza unui penibil motiv birocratic: prea bolnavă ca să se poată ridica din pat, femeia nu s-a putut prezenta în persoană pentru evaluarea dosarului, iar soțul, deși a făcut efortul de a merge tocmai din creierii munților până în capitala județeană a birocrației, peste 100 de kilometri, nu a fost acceptat ca reprezentant. Așa că a cheltuit degeaba pentru drum banii cu care toată familia ar fi trăit o săptămână.

Gheorghe Bodnar ne-a spus stânjenit: ”Noi suntem oameni mai simpli, nu știm la ce uși să batem, ce hârtii să ducem de prima dată. Eu m-am dus la Suceava cu actele, dar nevasta bolnavă n-am cum o duce în spate atâta drum. Vedeți că nu suntem avuți, vă spun drept că nu am avut cu ce plăti mașină să o ducă cu targa, ca să o vadă acolo o comisie, personal. Și dacă ați ști ce-au făcut doamnele de acolo cu mine, de îmi venea să ies pe geam de rușine! Acuma mai avem o speranță, că am găsit și acolo pe cineva cu suflet, care ne-a învățat că vinerea au și zi de teren, în județ. Poate își aduc aminte de noi, asta dacă or vrea să vină așa departe, altfel nu avem cum ajunge cu nevasta la ei. Știu că drumul e scump și pentru dumnealor, dar eu mai sper că poate or avea inimă și nu o lasă pe ea baltă... dacă nu, cum o vrea Dumnezeu”.

Și cei doi soți oftează cumva resemnați, dărâmați de neputința de a face cuminți ce le pretinde un funcționar de departe, fără să îndrăznească să mai întrebe măcar dacă trebuie să fie și umiliți și chinuiți astfel, într-un stat cu pretinse preocupări sociale, care ar trebui să reprezinte și interesele lor.

Sprijin din comunitate

Primarul comunei, Gheorghe Lesenciuc, ne-a explicat că încearcă să găsească variante de sprijin pentru familie, dar opțiunile sunt puține.

”Situația lor o cunoaștem bine, sunt atent monitorizați, mai ales pentru că e vorba de copii. Sigur, cel mai de preț lucru, sănătatea mamei, nu ne stă în putere să îl redăm, dar am încercat și încercăm în continuare să îi ajutăm să reziste. Din păcate stăm și prost cu banii în comună, dar am alocat un ajutor de urgență de 1.000 de lei și cu sprijinul oamenilor din comună, care sunt sufletiști și solidari, am adunat strictul necesar, inclusiv alimente, ca să sprijinim familia. Am încercat să găsim și o slujbă tatălui, dar la noi nu sunt mulți agenți economici și nu au posturi libere pentru un om fără calificare, ca dumnealui. În comună nu sunt șanse de angajare acum, iar în altă parte nu poate merge dacă trebuie să aibă grijă de soție. E complicat și este dureros, dar noi facem tot ce este legal și omenește posibil să ajutăm”, ne-a spus primarul Lesenciuc.

În ajutorul familiei lovite de soartă încearcă să sară și oameni care, chiar dacă acum sunt în alte localități, nu uită că au copilărit la Breaza și nu pot rămâne indiferenți la drama consătenilor lor. Familiile Ungureanu, Maftean și Ciumău din Câmpulung Moldovenesc au făcut pe 2 iulie primul pas în acest sens, au organizat un transport de alimente și jucării pentru copii, iar pe numele tatălui au fost deschise conturi bancare în care localnicii aflați prin lumea largă și alți oameni cu suflet mare să poată depune eventuale ajutoare bănești.

”Deși doamna Floarea ar prefera să muncească pe brânci, așa cum a și spus, suntem toți conștienți că nu se poate. Au fost deschise aceste conturi pentru că știm că mulți oameni originari din Breaza, dar și alte persoane inimoase, care sunt plecate pretutindeni prin lume, ar dori să aducă un sprijin cât de mic acestei familii, chiar dacă nu pot veni în sat acum. Noi am făcut doar un prim pas și sunt convinsă că ni se vor alătura și alte persoane în acest demers”, ne-a spus Laura Ciumău.

Cei ce doresc să se alăture efortului de susținere a familiei din Breaza au la dispoziție, pentru donații în lei, contul RO07RZBR 0000 0600 1687 5745, iar pentru donații în euro se poate folosi contul RO07RZBR 0000 0600 1687 5746, cod SWIFT RZBRROBU, conturi deschise pe numele Bodnar Gheorghe.