Lucian AVRAMESCU

Nu sunt la zi, uitându-mă rar la televizor, cu evenimentele mari şi importante. Citesc, cu întârziere, ştirea redactorilor AMPress de la Bucureşti, precum că premierul Victor Ponta, prezent la Kandahar, împreună cu colegul nostru de presă Adrian Ursu, de la Antena 3, şi doi miniştri, de Război şi de Interne, a fost cât pe ce să fie asasinat de teroriştii din Afganistan.  Prezent acolo pentru o cuvântare filmată, în legătură cu retragerea trupelor noastre din război, împuţinate cu nişte zeci de morţi şi mult mai numeroşi răniţi, premierul a trecut eroic printr-o alarmă aeriană dată de ai noştri şi a fost băgat în buncăr. Alarme de acest gen se petrec nu doar dacă vin teroriştii, ci şi pentru a menţine trează şi vigilentă armia americano-română, mi-o spune un luptător care s-a întors de acolo cu oasele întregi. El e de părere că alarma, avându-l ca erou central pe Ponta, candidat la preşedinţia României, putea să fie foarte bine un exerciţiu de imagine al lor faţă de premier, arătându-i prin ce trec ei zilnic, şi al premierului care trebuia, pentru confruntarea din toamnă, să-şi coasă pe costumul de baschet şi o insignă eroică. EROUL Ponta a lipsit până acum din televiziuni şi jurnale. Iată-l, acum, măreţ şi neînfricat. Ca atare, veteranul din Afganistan nu exclude ca scena, povestită în detaliu de premier, la ”întoarcerea de pe front”, să fie cusută de strategii campaniei electorale în care, şef e, citesc undeva, un american.

Eu nu ştiu cum stau lucrurile acolo, dar le bănuiesc cumplite. Ştiu însă cum stau lucrurile aici şi nu pot să nu admir formidabila pricepere a maşinii PSD de a fabrica orice. E nevoie să fabrice un erou? Îl cos şi-i pun tivuri mintenaş. De câţiva ani, PSD munceşte să-şi facă un preşedinte. După episoadele victorioase cu ”nea Nelu Cotrocelu”, PSD a ratat marea lovitură, ultima oară prin Mircea Geoană care a câştigat pierzând. Unsorile şi alifiile echipei Băsescu, cu înaintarea Videanu, Flutur, Berceanu şi fundaşul Blaga, au biruit în prelungiri la Paris. De atunci, PSD munceşte, parşiv şi inteligent, la o construcţie care să nu mai dea greş. Fireşte că sondajele sunt cumpărate, cum cumpărat pare comentatorul Bogdan Teodorescu, căruia, citesc undeva, îi cad banii din toate buzunarele, dar ceva, ceva e adevărat din tot spectacolul electoral în plin avânt. Partidul-stat îşi face un candidat-stat, iar el trebuie arătat mereu sus. Lângă din ce în ce mai amorţitul Mugur Isărescu, pe care toate sondajele mi-l pun sperietoare de ciori, Ponta pare viu. Sigur că au luat-o niţel pe arătură cu vârsta preşedintelui care e cam jună pentru a fi garant de Constituţie. Preşedinţii sunt, lângă drapelul naţional, nişte simboluri. Între două meciuri şi-o reclamă la televizor, e greu de asociat portretul lui Ponta cu al unui Solomon înţelepţit de ani şi muncă pentru poporul lui. Nu mai uit caracterizarea făcută spontan de un şofer de taxi din Giuleşti care, întrebat de mine ce crede despre Ponta, care tocmai fusese ales preşedinte al PSD, mi-a spus că e un tip care ” suferă de el”. Da, îngâmfarea lui Ponta, copiată prost după ”aroganţa lui Năstase” care avea altă substanţă, pare a fi ceea ce enervează la prima lectură de mimică şi comportament. Dar, asta e!

Ponta, îmi cântă toate sirenele propagandei, va fi în curând preşedintele meu. Mă bat cu Băsescu de la revoluţie încoace an de an, considerându-l cel mai mare blestem nimerit peste ceea ce a mai rămas din România. Dar parcă nu portretul de copil bătrân al lui Victoraş, de curând uns şi ”erou”, e ceea ce-mi doream. Uitându-mă în partea cealaltă, observ numeroase şi scălâmbăiate îmbrânceli, din care înţeleg că mult lăudata ”echipă unită” e un conglomerat de infiltraţi care sparg zidul ori de câte ori  PSD trage la poartă. Şi trage nestingherit.