Doru POPOVICI

Titlul de azi este în mod evident o abreviere. Cum de la ce? De la Ziua Neagră a Tenisului Românesc. Poate că dumneavoastră aţi urmărit doar meciul dintre Simona Halep şi Bouchard, nu şi celelalte eşecuri ale românilor, ceea ce ar fi de înţeles: unii poate că n-aţi ştiut ori n-aţi fost atenţi la comentariul din timpul meciului Simonei, unde din când în când se anunţa că după terminarea acestuia vor juca tot ai noştri, la dublu mixt. Alţii, poate dezamăgiţi de rezultatul lui Halep, aţi zis că vă băgaţi picioarele-n el de tenis şi aţi ales vreo telenovelă ori „serialele” cu Cioacă, Băseştii şi fuziunea (ori fusiunea!?). Am să încep, tocmai de aceea, cu partidele de dublu mixt, în care au jucat Mergea şi Tecău. Vă reamintesc că cei doi, pe vremea junioratului, erau ca la ei acasă la Wimbledon, unde chiar au câştigat titlul la categoria de vârstă. Dacă-mi amintesc bine, au mai câştigat şi un alt turneu de grand slam la juniori, cred că la Melbourne. Erau recunoscuţi oficial ca deţinători ai titlului... neoficial de campioni mondiali la dublu la juniori. Ei bine, alaltăieri, Mergea şi Tecău cu ajuns din nou în semifinale la Wimbledon, cum ziceam, separat de data asta, fiecare având câte o parteneră. Nu adversari direcţi, ci în meciuri diferite, ratând şansa unei finale istorice la Wimbledon, unde câştigătorii (împreună) de altădată, ar fi putut fi adversari. N-a fost să fie. Au pierdut ambii, noi rămânând să regretăm atât ratarea şansei cât şi timpul pierdut în faţa televizorului. Ambii au jucat prost, cu un plus (adică şi mai prost, deci de fapt un minus!) pentru Mergea, care a servit nişte duble greşeli exact în decisiv. Despre Halep ce să spun? Că a prins una din zilele ei remarcabil de proaste, greşind lovituri simple, elementare, în faţa unei adversare nici ea în zi strălucită, dar stând evident mai bine cu capul. Halep, când pierde, o face numai fiindcă nu poate să se adune. Iar alaltăieri nu s-a adunat deloc. Păcat.