Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
Cei mai bătuţi de soartă, oamenii cu handicap, au ajuns să bată drumurile judeţului şi ale ţării pentru că la Suceava comisia care îi evaluează în vederea încadrării în grad a decis, la sfârşitul anului trecut, că vrea la dosar şi acte care să ateste debutul bolii. Asta deşi legea precizează foarte clar ce documente trebuie să conţină acest dosar. Ordinul 2298/ 2012, piatra de temelie a activităţii comisiilor de evaluare a persoanelor de handicap, precizează la articolul 7(1) că documentele necesare în vederea evaluării complexe, prevăzute în HG nr. 430/2008 pentru aprobarea metodologiei privind organizarea şi funcţionarea comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, sunt următoarele: „cerere-tip de evaluare complexă; copie de pe documentele de identitate; documente medicale: 1. referat privind situaţia medicală prezentă, întocmit de medicul specialist; 2. scrisoare medicală-tip de la medicul de familie, numai în situaţia primei prezentări la SECPAH (Serviciul de Evaluare Complexă a Persoanelor Adulte cu Handicap); 3. copii de pe biletele de externare, dacă este cazul; 4. investigaţii paraclinice solicitate de SECPAH; d) ancheta socială efectuată de serviciul social specializat din cadrul primăriei în a cărei rază are domiciliul sau reşedinţa persoana cu handicap; e) adeverinţă din care să rezulte calitatea de salariat, în cazul salariaţilor, copie a deciziei de pensionare şi, respectiv, talon de pensie, în cazul pensionarilor, adeverinţă conform căreia persoana nu are nici un venit, în cazul persoanelor fără venituri”. Acelaşi articol mai spune că SECPAH poate solicita completarea dosarului „cu rezultate ale investigaţiilor paraclinice necesare întocmirii raportului de evaluare complexă, atât în faza de analiză a dosarului, cât şi în cea de evaluare propriu-zisă”.
Semnătura şi parafa doctorului înseamnă asumarea legală a diagnosticului, dar la Suceava nu contează
Prin urmare, nicăieri în legislaţie nu este prevăzută obligativitatea unui document care să ateste momentul exact când a început boala, peste referatul medicului specialist. Mai mult, în ordinul nr.762/1992 din 31 august 2007 pentru aprobarea criteriilor medico-psihosociale pe baza cărora se stabileşte încadrarea în grad de handicap există o menţiune „N.B. De reţinut: Debutul psihotic poate fi necaracteristic şi, ulterior, se pune diagnosticul de afecţiune psihică majoră. Debutul este reprezentat de prima consultaţie avută de pacient la un serviciu de psihiatrie (fişa de consultaţie este utilă)”. Prin urmare, legiuitorul a considerat că medicul specialist ştie cel mai bine să aprecieze medical suferinţa unui om, iar semnătura şi parafa acestuia înseamnă asumarea legală a diagnosticului.
Comisiile de la Suceava au însă un alt punct de vedere, iar asta nu loveşte în persoanele - probabil puţine la număr - care au obţinut fraudulos un grad de handicap deoarece astfel de dosare, dacă există, sunt cu certitudine blindate de acte. Cei care au de suferit sunt amărâţii cu adevărat bolnavi pentru care indemnizaţia dată de stat înseamnă poate singura sursă de bani deoarece nu au capacitatea fizică şi mentală de a presta o muncă prin care să-şi asigure un venit constant.
Am întrebat-o pe preşedinta comisiei de evaluare a persoanelor cu handicap, dr. Ioana Solcan, de ce la Suceava se cer acte suplimentare. Răspunsul a fost că, iniţial, „elementul de bază era referatul întocmit de medicul specialist, dar, din păcate, ni s-a spus în urma unor contestaţii la Bucureşti, că în dosarele noastre nu se probează decizia luată de noi”.
Ca argument, ni s-a prezentat o adresă trimisă de Direcţia Protecţia Persoanelor cu Dizabilităţi, în care însă scrie că în cazul unei contestaţii, dosarul trebuie să cuprindă documente medicale care pot contribui la stabilirea corectă a încadrării în grad şi tip de handicap, iar în paranteză sunt menţionate „documente privind debutul precoce al afecţiunii emise la data respective şi documente privind evoluţia afecţiunii, după caz etc”. Deci nici o solicitare imperativă.
Membrii comisiei, mai specialişti ca doctorii specialişti
Am întrebat de ce trebuie probată oligofrenia, când însăşi definiţia bolii presupune debutul în copilărie. Medicul a spus că pacientul, chiar dacă vine cu referat de la psihiatru şi este vizibil oligofren, trebuie să aducă la dosar fie un document medical, fie o adeverinţă că a fost la o şcoală specială, fie un livret militar ca inapt etc.
Un exemplu concret: un bărbat de 50 de ani, oligofren. Pe vremea comuniştilor, părinţii, oameni gospodari, nu l-au dus la şcoala specială, ci la şcoala din sat. Învăţătoarea l-a trecut clasa, a absolvit patru clase. Vorbeşte, dar nu poate să scrie. A crescut şi şi-a ajutat părinţii în gospodărie. Acum aceştia sunt bătrâni şi se gândesc că îndată mor şi fiul lor rămâne pe drumuri, că nu se poate descurca singur. Vecinii sau medicul de familie le spun să meargă cu băiatul la un psihiatru. Diagnosticul e fără nici un dubiu - oligofrenie sau întârziere în dezvoltarea mentală. Psihiatrul ştie că la acest pacient creierul a rămas la nivelul unui copil de 4-5 ani şi că boala este din copilărie. Aşa scrie în carte, că oligofrenia înseamnă subdezvoltare intelectuală şi apare până la 18 ani. Referenţii, psihologii şi medicii generalişti din comisia de evaluare zic că nu, că dacă la 50 de ani l-a diagnosticat doctorul, boala atunci a apărut. În afară de referatul psihiatrului, pacientul nu are un alt document medical. Întreb comisia de evaluare dacă acest pacient este încadrat într-un grad de handicap. Răspunsul este tranşant: „Nu. Nu are documente care să ateste debutul bolii în copilărie”.
În această situaţie sunt, până acum, câteva zeci de pacienţi, dar hăituirea continuă. La fiecare reevaluare de dosar, dacă actul de debut al bolii nu există în dosar, pacientul este trimis să-l caute. La arhive, la spitale din Iaşi, din Bucureşti, din Suceava, Siret, la şcoli speciale din toată ţara, pe unde a avut cândva internări sau şcolarizare. Unii pot să meargă şi le aduc. Alţii nu. Şi pierd toate drepturile care decurg din această încadrare pe care nici un om zdravăn nu şi-o doreşte: de persoană cu handicap.
