Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 9 sep 2013 - Anul XVIII, nr. 209 (5416)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9762 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6699 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Record de consum

Pensionar revoltat că i s-au pus la plată 15 metri cubi de apă caldă, după ce, de patru ani, figurează cu consum zero

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Un pensionar sucevean reclamă că este furat de către cei de la asociaţia de proprietari, care i-au trecut pe listele de plată la întreţinere că trebuie să plătească apa caldă, deşi el spune că nu consumă nimic.

Nemulţumirea lui Ioan Zota vine ca urmare a faptului că la cheltuielile comune i s-au adăugat la plată 15 metri cubi de apă caldă, ceva ce el nu mai plăteşte de aproximativ patru ani.

„Mă spăl cu apă rece şi rufele le duc la spălătorie. Nu mă poate obliga nimeni să consum apă caldă!”, spune Ioan Zota, care, de aproximativ patru ani de zile, la citirea lunară a apometrelor, declară consum zero.

Bătrânul spune că nu îşi permite să plătească apa caldă, pentru că din pensia sa de 1.200 de lei îl ajută şi pe copilul său, plecat la muncă peste hotare.

Pentru că recordul său, de a nu consuma patru ani de zile apă caldă, i-a atras o mulţime de suspiciuni şi acuzaţii din partea asociaţiei de proprietari, a acceptat ca reprezentanţii acesteia să-i intre în casă, să-i verifice apometrul.

„Nu am umblat la el. Dacă umblam trebuia să fie rupt sigiliul, ori acesta este intact”, a spus Zota, care refuză să achite cei 15 metri cubi de apă caldă cu care figurează pe listele de cheltuieli comune, dar care nu se regăsesc în indicele apometrului din apartamentul său.

 

„Nu e corect ca doar vecinii săi să plătească”

Pe de altă parte, reprezentanţii asociaţiei de proprietari spun că se confruntă cu o situaţie foarte ciudată, în condiţiile în care au primit numeroase reclamaţii de la vecinii pensionarului, disperaţi că de ani de zile acesta nu plăteşte un leu pentru apă caldă, deşi pe scară se înregistrează consumuri mult mai mari decât cele însumate din citirile apometrelor din fiecare apartament.

„Nu e corect ca doar vecinii săi să plătească apa caldă care se înregistrează în plus la apometrul de scară, doar pentru că el spune că de patru ani de zile nu consumă deloc. Unde aţi mai văzut aşa ceva? Cum să se spele cu apă rece, în iarnă, când nici la căldură nu apare decât cu un consum foarte mic?”, a spus administratorul Asociaţiei 25, Nicoleta Dan, care spune că cei 15 metri cubi de apă caldă cu care l-a pus la plată reprezintă diferenţele de consum de pe scara de bloc, pentru o perioadă mai mare de timp.

„Măcar acum să plătească şi el ceva pentru apa caldă care se consumă în bloc, dar nu se regăseşte în citirile apometrelor. Măcar asta le datorează vecinilor săi care au tot plătit. Când îl întrebi cum face baie, răspunde că se spală la vecini sau încălzeşte apă pe aragaz”, a spus administratorul asociaţiei.

 

Unde dispare apa caldă?

Chiar şi cealaltă explicaţie dată de pensionar, că nu are nevoie de apă caldă pentru că îşi încălzeşte singur pe aragaz, îi nemulţumeşte pe vecinii săi, care spun că, dacă el face aşa, tot ei au de plătit pentru el, la gazul metan consumat pentru încălzirea apei şi chiar pentru încălzirea locuinţei, pentru că tot ce se consumă pe scara de bloc se împarte la costuri pe numărul de persoane.

Preşedintele de asociaţie este chiar mai radical în privinţa „recordului” pensionarului sucevean:

“Are instalaţia modificată în casă şi ce consumă nu trece prin apometru”, spune Ştefan Constantinescu, preşedintele Asociaţiei 25. Acesta spune că, dacă chiar nu are nevoie de apă caldă, ar trebui să solicite să fie debranşat de către cei de la Termica, să accepte să-i fie blindate ţevile din casă. „Atunci nu vor mai fi nici suspiciuni, nici nemulţumiri. Toţi vecinii sunt de acord cu această soluţie”, a adăugat Ştefan Constantinescu.

În vreme ce pentru cei 15 metri cubi de apă caldă puşi pe listele de plată se dă o adevărată luptă a orgoliilor, de ambele părţi, cert este că pensionarului care spune că de patru ani nu s-a atins de robinetul de apă caldă i s-a „încărcat” întreţinerea pe luna august cu 15 metri cubi de apă caldă – o cantitate mult prea mare pentru a-i fi pusă la plată pentru o singură lună, dar şi că lunar, cantităţi destul de mari de apă caldă de pe scara de bloc nu se regăsesc în citirile apometrelor, fiind împărţite la plată între vecinii săi, care figurează cu consum de agent termic.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Pensionar revoltat că i s-au pus la plată 15 metri cubi de apă caldă, după ce, de patru ani, figurează cu consum zero.
 Vizualizări articol: 3643 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 4 voturi
Pensionar revoltat că i s-au pus la plată 15 metri cubi de apă caldă, după ce, de patru ani, figurează cu consum zero5.054

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


1.   Hotul neprins negustor cinstit. trimis de
( 9 sep 2013, 14:13:01
omul spune clar , ca ai primeste pe reprezentantii asociatiei oricand sa controleze instalatiile....daca nu are facuta nici o modificare , de ce sa l puna pe om sa plateasca?...doar daca refuza sa i primeasca in casa atunci , da, poti sa zici , ca face smecherii....
1.1  RE: Hotul neprins negustor cinstit. trimis de
( 9 sep 2013, 14:27:37
nu mai ronaldo, hotul neprins e tot hot. pensionarul asta revoltat care are o pensie destul de mare fata de altii e probabil un bandit mincinos si nesimtit. de unde apare consumul mai mare pe scara ? In 4 ani sa nu consumi un metru cub de apa calda? Cine crede asa ceva? trebuie de luat masuri impotriva lui
2.   Hotii... trimis de
( 9 sep 2013, 17:33:40
La asoc. nr. 29 din cart. G. Enescu se fura c-an codru. In fiecare luna se imputa de la proprietari cel putin 5-6 mc. Este corect?
3.   Tema examen de corigenta sesiunea din toamna trimis de
( 9 sep 2013, 17:38:21
1. sa calculeze candidatul romega cosmin in RON ce suma are de platit pensionarul extrem de suspect , stiind ca un metru cub de apa calda costa 5 RON ( un pret absolut ipotetic !!! )
rezultatul in ``lei vechi`` va duce in mod automat la repetarea clasei a 2-a .
succes !
4.   Julesverne19999 trimis de
(10 sep 2013, 00:54:04
poftim 5 lei mc apa calda asta a fost acum ceva ani de cat timp nai mai platit asociatia in romania ptr. informare apa rece e 5,5lei si cea calda 10 lei vara, iarna 15 lei si asta acum 2 ani era pretu asta la apa calda acum nu mai stiu ca mam mutat in bloc nou cu centrala si nu platesc nimic in plus.
5.   Idem trimis de
(10 sep 2013, 18:27:36
O situatie asemanatoare se inregistreaza si la ap.13 blocGZ5 sc.C bdul G.Enescu la familia Iordache . Acesti 'onorabili' vecini nu consuma caldura toata iarna, dau 0 puncte la citirea repartitoarelor si sustin ca se incalzesc cu caloriferul electric. Dar curent electric nu consuma dovada stand contoarele de la E-on aflate pe casa scarii . Rusine!!!!!!!!!!!!!

Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei