Lucian AVRAMESCU

Tragedia asasinării, ziua în amiaza mare, a unui băiețel de patru ani, sfârtecat de câini vagabonzi, a mișcat adormita societate din care fac parte. A mișcat, din păcate, și instincte politice primare, mirosul de carne crudă a stârnit pofte electorale. Politicienii se cocoață unul pe celălalt în timp ce pe stradă câini sălbăticiți continuă să muște și, putem afla peste o clipă, să ucidă.

Doctorul care a umblat cu bisturiul autopsiei pe cadavrul micuțului, individ al medicinei legiste care a văzut destule și are obișnuința de a se plimba fără tresăriri prin burta fără viață a oricăruia dintre noi, se arăta, probabil prima oară în viața lui, cutremurat. Craniul copilului era perforat de zeci de colți, gâtul sfârtecat, trupul rupt în fălci de fiară. Totul, întâmplat nu în Biafra sau pădurile Amazoniene, ci în parcul bucureștean Tei.

Câinii sunt veri primari cu lupii. Când atacă, o fac să ucidă. Că suntem, cei mai mulți, mușcați de picioare e pentru că suntem, față de ei, mai înalți și ne știu supremația. Când acordul prieteniei om-câine s-a destrămat, de obicei din vina bipedului, câinele redevine fiară, așa cum omul e fiară pentru câinele lăsat pradă nimănui. El se repede la picior fiindcă nu-ți poate sări la jugulară. Dacă ai căzut, în mijlocul unei haite, te vor sfâșia la gât și te vor ucide, așa cum s-a întâmplat în mii de locuri pe mapamond.

Populația se împarte tranșant în iubitori de câini, care găsesc scuze patrupedului și dacă ar înghiți șoseta cu picior cu tot a soacrei personale, și luptători pentru eutanasierea speciei cu totul. Proporția pare frățească - jumi-juma. Nu voi povesti întâmplările mele cu câini, nici viața câinilor mei de la Sângeru și a mea cu ei, nici câți câini am la AMPress sau acasă în București. Nu prezint dovezi ale devotamentului câinilor mei pentru mine și nici cât îi iubesc. De câinii sălbăticiți, ajunși acolo nu din vina lor, mă feresc însă, mi-e teamă de ei, îmi iau măsuri de precauție pentru mine și ai mei când putem fi în confruntare. Dacă-mi atacă copilul și am un topor în mână lovesc câinele, nu copilul, cum observ că face miloasa noastră societate. Știu că ei, câinii înstrăinați de om, pot ucide. În legitimă apărare, pot ucide la rându-mi. Câinele care a fost obligat să se despartă de om a redevenit fiară, lup crud și abil în a sfărâma oase și trupuri. Omul, care-l lovește și prigonește, îi e dușman. Încălcarea unui areal de maidan care-i aparține îl face să atace. Iar dacă sunt mulți, atacă organizat, inteligent, ca haita de lupi care încercuiește o pradă. Câinele sălbatic din pădurea de blocuri București redevine, de multe ori, o fiară.

Pentru a bandaja o rană aproape socială și a proteja și animalul, societatea, în organizarea ei de trib modern, a adunat bani și i-a vărsat în beneficiul apărării câinilor vagabonzi într-un fel de case de bătrâni. Aici sunt hrăniți, unii-s înfiați, cei răi din naștere rămân în cuști și primesc hrană. Cei bolnavi sunt eutanasiați. Ce s-a petrecut în fapt? De aici încolo începe politica, jaful banului public, șmecheria. Dacă e furată hrana bolnavilor din spitale, de ce n-ar fi bună de jefuit și hrana câinilor? Dacă e gros banul pentru doctoriile oamenilor și taman bun de furat, de ce n-am face averi din sterilizarea câinilor rămași cu sevă-n mereu agitatele lor organe de înmulțire? Dacă am căpușat electricitatea, solul și subsolul, căpușele nu pot suge și bani de la câini? Și uite așa au apărut milionari canini. O cucoană se plângea la televizor că are 3.000 de câini, în proprietate, ca persoană fizică fiindcă nu știu ce primar a chemat asociațile de diverse profile și le-a zis, vreți bani, vă dau dacă înfiați câini. Primăria s-a descărcat în scripte de câinii care au rămas în sălbăticia străzii, s-a spălat pe mâini, iar cucoana cu 3.000 de câini pe care nu i-a văzut niciodată a primit niște avantaje. Păi fă, muiere, care bocești și te dai victimă la televizor, nu vezi că tocmai te-ai autodivulgat hoață și asasină? Unul din colții ăia care au sfârtecat trupul copilului din Tei e al tău. Tu ai mușcat și primarul tău și notarul tău și toată încrengătura voastră de căpuși asasine care trăiesc sugând sângele copilului ucis.

Politica suge din orice. Și din cadavre de oameni și câini. Băsescu – era să plâng de câtă dreptate îi dădeam – a mai dat o dată pe gât cinzeaca electorală. Subiectul i-a căzut mănușă (păi nu rezolvaseși tu problema când erai primar și ai halit mii de voturi pe câini?). Ponta, cu figura lui de Hamlet muncit de interogații înalte, a supt și el la biberonul canin, punându-i Băsescului o talpă firavă. Trebuia să i-o pună când i-am dat noi cu votul în cap. A intrat în vorbă și Zgonea, tropăind grav pe chestiunea canină. S-a arătat chinuit de subiect și șeful unui partiduleț care speră să se suie în sondaje, dar nu-i sigur dacă atrăgând jumătatea din populație care condamnă la moarte câinii sau jumătatea care-i grațiază? Așa că, bălmăjind-o, i-a pierdut și pe unii și pe alții. Toți, fără excepție, fac un dans macabru pe sicriul lui Ionuț.

Faceți, vă rog, domnilor, un loc, în convoiul mortuar, politicienilor care au legătură cu asasinatul copilului din parcul Tei. Puneți-i o lumânare în mână lui Băsescu și tocmiți-l bocitoare, fiindcă o face cu talent. A zis cineva că din vremea lui Băsescu durează buba? Cum adică? DNA-ul va sosi urgent la părinții copilului, vinovați că au dat carne neverificată bietelor patrupede, punând în pericol sănătatea câinelui asasin care, înțeleg, umblă liber pe străzi. Ăia de s-au lăsat capturați cică ar fi alții!

Lăsați politicienii să plângă electoral! Atenție la sicriu să nu-l spargă cu durerea lor grea și tropăitoare.