Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 3 sep 2012 - Anul XVII, nr. 205 (5110)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9761 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6567 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Alcoolul i-a luat minţile

Şi-a omorât verişorul, apoi i-a dat foc

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)
Click aici pentru VIDEO

Un bărbat în vârstă de 53 de ani a fost omorât de către verişorul său drept, care, din câte se pare, după ce i-a luat viaţa, a încercat să-i dea foc.

Crima s-a petrecut vineri seară, la Ilişeşti, şi a fost descoperită abia sâmbătă în jurul amiezii.

Parchetul a interzis Poliţiei să mediatizeze evenimentul, deşi suspectul a fost reţinut la scurt timp şi arestat.

 

„Era căzut jos, cu faţa în sus, cu o baltă mare, mare de sânge la cap şi ars până la burtă...”

Sâmbătă, în jurul orei prânzului, poliţiştii secţiei Moara au fost sesizaţi despre faptul că în anexa unei case din Ilişeşti a fost găsit trupul neînsufleţit al unui bărbat în vârstă de 53 de ani, Mihai Nimigean.

Macabra descoperire a fost făcută de către un vecin, care le-a povestit poliţiştilor că victima avea hainele arse de la brâu în jos, ca şi cum criminalul i-ar fi dat foc.

„Era căzut jos, cu faţa în sus, cu o baltă mare, mare de sânge la cap şi ars până la burtă... ars tot, hainele pe el arse. Am dat să-l ating să văd dacă e mort cu adevărat şi o crăpat hainele pe el. I-a dat foc sigur... am sunat pe urmă la 112”, explică Viorel Cenuşă, săteanul care a dat peste cadavru.

Victima, Mihai Nimigean, era din municipiul Suceava, iar gospodăria din Ilişeşti a fost a părinţilor săi.

Potrivit oamenilor din sat, bărbatul în vârstă de 53 de ani a venit la Ilişeşti la sfârşit de săptămână să facă curat în gospodărie, cu intenţia de a face un praznic acolo după părinţii săi.

L-a chemat în ajutor, povestesc vecinii, pe vărul său drept, Ilie Nimigean, în vârstă de 51 de ani, iar acesta din urmă avea să-i curme viaţa.

 

Suspectul a recunoscut: „Din cauza băuturii”

Fiind vorba de o moarte violentă, la faţa locului au fost trimişi poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale şi un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.

Mergând pe fir şi audiind mai multe persoane, anchetatorii au aflat că, cu o seară înainte, victima şi-a chemat verişorul să o ajute la treabă.

Pe Ilie Nimigean l-au găsit prin sat, iar suspectul, luat la întrebări de oamenii legii, şi-a recunoscut fapta, mărturisind că alcoolul i-a luat minţile.

Oamenii din Ilişeşti spun că autorul jurase la preot să nu se atingă de băutură timp de cinci ani de zile. Termenul de cinci ani s-a împlinit acum o lună, iar Ilie Nimigean a început din nou să bea pahar după pahar.

Adus sâmbătă seară la audieri la Parchet, suspectul a declarat că alcoolul i-a luat minţile.

„Din cauza băuturii. Eram în relaţii bune... nu mai ţin minte cât am băut în seara aia”, a declarat Ilie Nimigean, înainte de a fi încarcerat în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.

Reţinut pentru 24 de ore, ieri după-amiază suspectul a fost arestat preventiv de judecătorii Tribunalului Suceava.

 

Mobilul crimei: victima şi-a miruit criminalul

Din primele date de anchetă, vineri seară, Mihai şi Ilie Nimigean s-au pus pe băut, iar la un moment dat, cei doi s-au luat la ceartă.

Motivul, susţin surse judiciare, victima i-ar fi reproşat verişorului că s-a apucat de băut, deşi jurase la preot că nu mai pune gura pe rachiu.

Mihai Nimigean, a povestit la audieri suspectul, a luat o sticluţă cu mir, să-l miruiască, moment în care cei doi s-au luat la bătaie.

Mihai Nimigean a fost lovit cu un scaun şi cu picioarele, lovitura care i-a fost fatală fiindu-i dată cu un cuţit care i-a atins un plămân.

De altfel, pe faţă şi pe mâini, victima avea mai multe tăieturi de cuţit.

  

Suspectul: „Nu i-am dat foc”

Înainte de a fi arestat, Ilie Nimigean a declarat că, deşi şi-a omorât verişorul, nu i-a dat foc.

Anchetatorii încă fac cercetări cu privire la această ipoteză, existând însă şi varianta ca incendiul să fi izbucnit de la o ţigară pe care victima o fuma înainte de începerea altercaţiei dintre cei doi verişori.

Sătenii din Ilişeşti sunt convinşi că autorul i-a dat foc victimei.

„Am auzit că l-a acoperit cu ziare, cu perdea... că ar fi deschis şi butelia, să ardă casa... tot”, povesteau ieri mai mulţi săteni adunaţi pe o băncuţă în faţa unui imobil. 

 

Procurorii vroiau să nu se afle despre crimă

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava a remis pe nota de presă cu evenimentele petrecute în weekend doar câteva rânduri despre acest caz de la Ilişeşti, anunţând doar că a fost găsit cadavrul unui bărbat şi că, fiind vorba de o moarte violentă, ancheta a fost preluată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava.

Întrebaţi de ce nu oferă deloc şi alte date despre acest caz, cu atât mai mult cu cât autorul este prins, poliţiştii au motivat prin aceea că Parchetul le-a interzis acest lucru.

La Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, telefonul purtătorului de cuvânt sună întruna fără să răspundă nimeni.

Cel mai probabil, procurorii vor remite un comunicat în cursul zilei de astăzi, la trei zile de la producerea crimei.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Şi-a omorât verişorul, apoi i-a dat foc.
 Vizualizări articol: 1165 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 3.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 3.0 din 2 voturi
Şi-a omorât verişorul, apoi i-a dat foc3.052

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei