Locuitorii cartierului Burdujeni, dar şi cei care circulă des prin zonă vor fi în continuare afectaţi de blocaje rutiere pe Calea Unirii, deşi podul de la Bazar va fi redeschis traficului pe ambele sensuri de circulaţie.
Asta pentru că de luni intră în modernizare şi pasajul CFR de la Burdujeni, care asigură traficul rutier deasupra liniilor de cale ferată ce deservesc Gara Burdujeni.
Lucrările de consolidare a podului şi refacerea zonei carosabile vor dura aproximativ cinci săptămâni, conform graficului prezentat de constructor conducerii Primăriei Suceava.
Viceprimarul Ovidiu Doroftei a explicat de ce lucrarea, deşi nu are un grad de dificultate prea mare, necesită destul de mult timp pentru a fi executată:
“Acolo constructorul va trebui să se adapteze unui anumit grafic de lucrări. Este o situaţie specială pentru că pe sub acea pasarelă trece linia de medie tensiune, de 27 kV. Dacă pe partea de deasupra podului se poate lucra oricând, pe partea de dedesubt, la partea de infrastructură, se va putea lucra doar în perioadele când linia de 27 kV va fi scoasă de sub tensiune. CFR ne va pune la dispoziţie un grafic după care se va putea lucra la această infrastructură. Executantul trebuie să găsească firma specializată care să facă întreruperea de tensiune între orele indicate”.
Refacerea pasajului CFR dintre cele două sensuri giratorii, din zona Carrefour şi cel situat mai sus de staţia Orizont, face parte din proiectul de modernizare a principalei artere de circulaţie a Sucevei, finanţat din fonduri europene.
( 1 aug 2012, 12:32:45