De trei ani, o pensionară din Burdujeni cheamă ambulanţa cel puţin o dată pe zi

O femeie în vârstă de 66 de ani, care locuieşte singură într-o garsonieră din cartierul sucevean Burdujeni, s-a obişnuit, de circa trei ani, să cheme zilnic medicii de la Ambulanţă anunţând la serviciul unic de urgenţă 112 că îi este rău.

În zilele „bune”, Maria N. dă telefon şi cheamă salvarea o dată pe zi, dar de regulă vrea să-i vină medicul acasă de două sau chiar trei ori pe zi. Fiind deja cunoştinţă veche a celor de la Ambulanţă, Maria N. solicită şi ce personal medical să facă parte din echipaj, deoarece sunt medici şi asistenţi pe care îi simpatizează mai puţin.

Directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă, dr. Daniel Martiniuc, ne-a declarat că, de atâta timp, toată lumea ştie drumul spre casa femeii cu ochii închişi.

„Are o hipertensiune arterială oscilantă, cardiopatie ischemică şi un diabet zaharat tip II, dar şi dureri închipuite. Vrea calmante, vrea injecţii, ne spune ce să-i facem. Ea a devenit dependentă psihic de medicii de pe ambulanţe, nu are cu cine sta de vorbă şi socializează cu noi. Se manifestă ca un copil, noi suntem ca o mamă pentru ea”, a spus dr. Martiniuc.

În cursul unei zile, prima solicitare apare de obicei în jurul orei 8.00. „Să vină o salvare, că mi-e rău. Să vină doctorul cu aparatul de glicemie, mă doare tot şi nu mă pot linişti, dar să nu vină asistentul ăla bătrân şi nici doctorul mare şi gras”, a fost unul dintre apelurile femeii, la 112.

Obligaţi de legislaţie să onoreze toate apelurile, echipajele de salvare merg la femeie şi nu o dată s-au trezit în situaţia în care Maria N. nu era acasă sau se aşeza în genunchi în faţa uşii cerutându-le medicilor să-i mai facă o injecţie sau să-i dea „o pastilă din aia mare, albă” care întotdeauna îi face bine.

Se joacă cu medicii ca-n povestea „Petrică şi lupul”

Potrivit medicilor de la ambulanţă, femeia are acasă o adevărată farmacie, dar nu-şi ia singură medicamentele care îi sunt recomandate pentru afecţiunile cronice de care suferă. Şi ea, şi locuinţa sunt îngrijite, copiii au grijă de ea, dar n-o poate convinge nimeni să renunţe la a mai chema ambulanţa.

„Deşi ştim că ne cheamă degeaba, nu putem risca să nu mergem. La telefon te copleşeşte cu simptomele pe care le prezintă. E ca în povestea cu lupul, de trei ani ne cheamă zilnic degeaba. Dacă o dată nu te duci, se poate ca tocmai atunci să fie ceva grav şi o pierzi. Noroc că e singurul pacient de acest gen din judeţ şi noroc că acum avem maşină de consultaţii la domiciliu. Înainte mergeam la ea cu ambulanţă B, de urgenţă”, a declarat şeful Serviciului Judeţean de Ambulanţă.

Dr. Martiniuc a mai afirmat că a informat Direcţia de Sănătate Publică despre această situaţie, care la rândul său a solicitat sprijin municipalităţii deoarece cazurile de acest tip trebuie rezolvate de serviciile sociale sau, eventual, de medicul de familie. Deşi abuzul de ambulanţă este clar, legislaţia nu permite amendarea femeii şi nici nu poate fi obligată la plata maşinii chemate în absenţa unei urgenţe reale. Şeful Ambulanţei ne-a declarat că i-a spus cândva în glumă că o va reclama la Casa Asigurărilor de Sănătate, care o va pune să plătească pentru abuz, iar femeia a intrat în panică imediat.

„Nu avem noi ce să-i facem, abuzul nu este clar specificat în legislaţie. Am discutat de atâtea ori civilizat cu ea, am transportat-o şi la spital, unde i s-a recomandat consultul psihiatric. Am dus-o acolo şi a fugit în aceeaşi zi”, a mai spus dr. Martiniuc.

Ieri, primul apel de la femeie la 112 a fost la ora 8.20, iar al doilea la 10.30. În ultimele 24 de ore, la ambulanţă au fost 100 de solicitări, printre care la două accidente grave de circulaţie, o sinucidere, un infarct la o nuntă, un şoc anafilactic, accidente cerebrale şi decompensări cardiace. Dispecerii de la 112 ne-au spus că sunt pur şi simplu terorizaţi de Maria N., dar dacă într-o zi aceasta nu ar telefona s-ar gândi imediat că i s-a întâmplat ceva grav.