TOYOTA - Noul Yaris electric hybrid
TOYOTA - Noul Yaris electric hybrid
TOYOTA - Noul Yaris electric hybrid
 
marţi, 17 nov 2009 - Anul XIV, nr. 270 (4256)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9245 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,1111 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Shopping City Suceava
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   1 fişiere video

Situaţie

Jumătate dintre bolnavii de gripă de tip nou sunt elevi

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)
Click aici pentru VIDEO

La nivelul judeţului Suceava, aproximativ jumătate dintre persoanele confirmate cu gripă de tip nou sunt elevi. O situaţie a Direcţiei de Sănătate Publică Suceava evidenţiază faptul că, din cele 67 de cazuri de boală confirmate, 35 sunt în rândul elevilor din judeţ.
Virusul AH1N1 se extinde cu repeziciune în rândul elevilor din cauza unei comunicări defectuoase la nivelul unor comitete de gripă din şcoli, dar şi din cauză că elevii nu se izolează la domiciliu la primele semne de boală, au apreciat ieri responsabilii de la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Suceava.

 

Comitetele de criză nu funcţionează cum trebuie

În conferinţă de presă, epidemiologul şef al instituţiei, dr. Valerian Moraru, a explicat că DSP nu poate să ia legătura cu fiecare persoană care s-a îmbolnăvit pentru a-i transmite recomandările necesare, arătând că acest rol revine direcţiunii unităţii de învăţământ.
„Nu ar fi posibil nici dacă am desemna un angajat care să se ocupe numai de acest lucru. Noi anunţăm conducerea şcolii care, la rândul ei, anunţă elevii despre faptul că s-a depistat un caz. Elevul bolnav trebuie, însă, să stea efectiv în casă, la fel şi ceilalţi membri ai familiei care au intrat în contact cu el şi care prezintă simptome de boală”, a spus medicul, adăugând că sunt unele şcoli în care comitetele de gripă nu prea funcţionează cum trebuie: „Asta se vede şi după numărul de absenţi, alţii au mai mulţi, alţii mai puţini, nu e comunicare. Se întâmplă ca, după triaj, profesorii care au caietul cu elevii absenţi din motive de boală să nu-l transmită mai departe”.

 

Fostul şef al DSP Suceava: „Eu cred că s-a greşit abordarea”

Doctorul Alexandru Lăzăreanu, revocat la jumătatea lunii octombrie din funcţia de director general al DSP Suceava şi care, de săptămâna viitoare, în baza unui Ordin al Ministerului Sănătăţii urmează să-şi reia vechile atribuţii, este de părere că măsura de închidere a şcolilor în care se semnalează cazuri de gripă nouă nu este o soluţie, opinând că gripa va continua să se extindă cu repeziciune, atâta timp cât populaţia nu se vaccinează şi nu respectă regulile de igienă.
„Eu cred că s-a greşit abordarea. Ar trebui luate nişte măsuri în focare, fiindcă altfel vor apărea cazuri noi. Închizi şcoala, dar dacă peste o săptămână apar alte cazuri trebuie să o închizi din nou, iar aşa ceva nu se poate, ar însemna ca elevii să stea mai tot timpul în vacanţă. Pe de altă parte, dezinfecţia se face doar în încăperea în care s-au semnalat cazuri şi asigură protecţie maxim o oră. Fiindcă nu poţi să dezinfectezi tot timpul, eu consider că vaccinarea pentru a asigura imunitate faţă de virus, igiena personală şi a spaţiului, respectiv aerisirea şi curăţenia, sunt absolut necesare şi suficiente”, a spus medicul.

 

Triaje zilnice în toate şcolile

În ceea ce priveşte situaţia din şcoli, şefii unităţilor de învăţământ din judeţ spun că sunt foarte precauţi, iar elevii care prezintă suspiciuni de boală sunt imediat trimişi la cabinetul medical sau la medicul de familie. Şi purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Suceava, Laura Hacman, a spus că „zilnic, în şcolile şi grădiniţele din judeţ se efectuează triaje pentru identificarea elevilor care prezintă semne de boală”.
Conducerea IŞJ a transmis tuturor şcolilor din judeţ adresa Ministerului Sănătăţii care cuprinde măsurile ce trebuie luate şi modul de acţionare în cazul suspiciunilor şi confirmărilor de infectare cu virusul gripal de tip nou printre angajaţii şcolilor. Toate aceste informaţii sunt afişate în şcoli.

 

Minim 200 de măşti antigripale în şcolile din municipiul Suceava

Fiecare şcoală din municipiul Suceava are în dotare minim 200 de măşti antigripale. Acestea au fost achiziţionate cu bani de la Consiliul Local şi vor fi împărţite celor aproximativ 22.000 de elevi din municipiu numai în caz de forţă majoră.
Conducerea IŞJ nu are o evidenţă în ceea ce priveşte achiziţionarea de măşti pentru elevi în şcolile din judeţ, întrucât de acest lucru se ocupă consiliile locale din fiecare localitate.
Până acum, cinci unităţi de învăţământ din judeţul Suceava au fost închise din cauza îmbolnăvirii cu gripă de tip nou. Colegiul Militar Liceal „Ştefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc, Şcoala Creştină Filadelfia, Seminarul Teologic „Mitropolitul Dosoftei”, Şcoala Generală Nr. 1 şi grădiniţa particulară „Little Paradise” au fot închise pentru o perioadă de şapte zile, deoarece la aceste şcoli mai mult de trei persoane au fost confirmate ca infectate cu virusul AH1N1. În alte unităţi de învăţământ, precum Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară, Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare”, Colegiul Economic şi Şcoala „Ion Creangă” au fost suspendate cursurile pentru o săptămână în câte o clasă.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Jumătate dintre bolnavii de gripă de tip nou sunt elevi.
 Vizualizări articol: 2452 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 3.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 3.0 din 4 voturi
Jumătate dintre bolnavii de gripă de tip nou sunt elevi3.054

Facos Suceava
Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei