Lucrările de reabilitare a reţelelor de apă, canal şi termoficare, care se desfăşoară la scară mare în urbe, au înaintat şi pe zona pietonală, care continuă dincolo de intersecţia străzii Ştefan cel Mare cu strada Nicolae Bălcescu, săpăturile efectuându-se acum exact pe locul în dreptul căruia se afla odinioară Hotelul „Langer”.

 

Curtea baronului Nicolae Capri

Pietrele şi resturile de cărămidă scoase acum la iveală de sub paviment de cupa excavatorului (în dreptul reprezentanţei Zapp) provin din fundaţiile şi pivniţele suprapuse ale Hotelului „Langer”.
Demolat în anul 1982, imobilul, în care a funcţionat cel mai renumit han din oraş, a fost început de berarul J. Leibel (care a ridicat o cârciumă), construcţia fiind ulterior extinsă şi finalizată de armeanul Nicolae Capri.
Fosta curte (reşedinţă) a baronului Nicolae Capri (pe care acesta a dăruit-o în anul 1808 „comunei urbane Suceava”) a devenit mai târziu proprietatea evreului Langer, iar imobilul, amenajat corespunzător, a funcţionat ca han până în perioada interbelică.

 

„Tuturor străinilor pentru primire comodă, orăşenilor din oraş pentru loc de petrecere”

La intrarea în han, călătorul era întâmpinat de o inscripţie care definea rolul şi rostul clădirii: „Tuturor străinilor pentru primire comodă, orăşenilor din oraş pentru loc de petrecere”.
Clădirea cu etaj cuprindea „o sală mare de cârciumă, o sală de dans, o sală de biliard, 10 camere de dormit la etaj, două magazii boltite pentru băuturi, cinci bucătării, o boltă (prăvălie) cu două camere învecinate, o cameră pentru servitori, un grajd de zid boltit pentru 14-20 de cai, două şoproane zidite pentru caleşti, două magazii de lemne zidite, fântână de piatră, o curte pavată cu pietriş şi două pivniţe boltite, din zid, cu o capacitate de peste 5000 de găleţi noi austriece de vin”.

 

„Planşee în boltă” şi „pridvoare spre curtea interioară”

Hotelul „Langer”, care avea la stradă un restaurant cu cafenea, iar la etaj (unde erau şi camerele de cazare) dispunea de un club cu salon prevăzut cu fumoar (unde se organizau partide de cărţi sau biliard), avea „planşee în boltă” şi „pridvoare spre curtea interioară”.
Saloanele hotelului constituiau la acea vreme locul de întâlnire al păturilor distinse ale societăţii sucevene.
Presa de la sfârşitul secolului al XIX-lea pomeneşte de banchetele simandicoase şi de petrecerile de întâmpinare a anului nou (cum a fost cea din anul 1888, când „îmbulzeala a fost atât de mare, încât locaţiile spaţioase din <Otel Langer> erau prea mici pentru a cuprinde atâta public care venise să petreacă schimbarea anului” şi unde „s-a dansat necontenit până la cinci ore dimineaţa”).

 

Comandamentul Militar al Armatei Italiene şi „Aprozar”

Şi în curtea interioară (în care se intra din stradă pe sub o boltă înaltă) se organizau baluri, serbări şi întruniri electorale care se terminau adeseori cu ciomăgeli şi ferestre sparte.
În perioada interbelică, imobilul a găzduit o vreme Comisariatul Militar, iar în anul 1941, în clădire s-a instalat temporar Comandamentul Militar al Armatei Italiene.
Începând cu anii ’50, clădirea a devenit sediu pentru o serie de organizaţii (Uniunea Tineretului Progresist), sau a oferit spaţii pentru birourile Forţelor de Muncă ori ale Cooperaţiei Meşteşugăreşti.
Din anii ’60 până la demolare, în vechea clădire a funcţionat un magazin „Aprozar”, pivniţele cu boltă fiind utilizate ca depozite de mână pentru legume şi fructe.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului A fost cândva Hotelul „Langer”.

Comentarii