Cât a trăit, pentru că era poetul viu cel mai însemnat al Bucovinei, Constantin Ştefuriuc a fost mereu îmbrâncit în anonimatul vâscos al Sucevei. Deranja. Era prea mare, lumina incandescent şi nu se mai vedeau licuricii gomoşi ai zilei din pricina aurei lui.

După ce a murit, la doar şase luni de la păşirea „desculţ pe cer”, am organizat, împreună cu fraţii Ionică, Ghiţă şi Vasilică Iftode, prima ediţie a Festivalului de Poezie de la Udeşti, aducându-l ca preşedinte de onoare al juriului pe Grigore Vieru, şi amplasând, în şcoala din satul lui natal, un bust al poetului, lucrat şi dăruit de Cezar Popescu.

Dar am făcut greşeala şi am cedat, acceptând alăturarea, în titulatura numelui festivalului, alături de cel al lui Ştefuriuc, şi pe cele ale lui Eusebiu Camilar şi al Magdei Isanos, nume pe care le revendicau, pentru lustruială culturnică, licuricii Sucevei.

Ulterior, concursul mi-a fost confiscat, iar numele lui Ştefuriuc a fost, iar, îmbrâncit în umbră, fiind şters din titulatura festivalului care îi fusese dedicat.

Am reparat, ulterior, nedreptatea, dar iată că, şi în acest an, al doilea de când mi-a fost iarăşi furat festivalul pe care îl întemeiasem (să fie sănătoşi!), Constantin Ştefuriuc are parte de a treia îmbrâncire în anonimat, graţie licuricilor veşnic deranjaţi de statura lui poetică, V.C. Steiciuc, I. Beldeanu, N. Cârlan, D. Cernica şi cine s-o mai fi bălăcărind, pe memoria poetului, prin Udeşti.

Jalnice vremuri, în care licuricii aprind lumânări la morminte (dă bine la presă), dar rostogolesc spre uitare şi stelele de pe cer!

Ion DRĂGUŞANUL,
întemeietorul Festivalului Naţional de Poezie „Constantin Ştefuriuc”

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Protest.

Comentarii