Unui agent de la Poliţia Municipiului Rădăuţi i s-a întocmit dosar penal după ce ieri dimineaţă a fost implicat într-un eveniment rutier.
În jurul orelor 07.30, agentul şef Octavian S. se îndrepta cu autoturismul proprietate personală spre serviciu. La trecerea de pietoni din apropierea parcului central agentul nu a observat că printre autoturismele care staţionau pe banda I pe partea dreaptă se angajase o femeie în traversare, condiţii în care a acroşat-o uşor cu aripa din dreapta-faţă.
Femeia a fost proiectată pe carosabil şi imediat a fost transportată la Spitalul Municipal, unde a fost diagnosticată cu leziuni uşoare la piciorul drept, pentru care necesită 8-9 zile de îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost verificat cu etiltesterul, care a indicat valoarea zero.
Potrivit Poliţiei Rutiere Rădăuţi, vina producerii accidentului aparţine conducătorului auto care nu a acordat prioritate pe trecere de pietoni, urmând a fi cercetat sub acuzaţia de vatămare corporală din culpă.