Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
Ernst Junger, „Albine de sticlă”, Editura ART, 2007
“Albinele de sticlă” şi muşcăturile vieţii
Unul dintre marii scriitori ai secolului recent încheiat şi care continuă cu dezinvoltură, în bine sau în rău, pe alese, se numeşte Ernst Junger. Este, a fost, un intelectual german de mare suprafaţă, căruia nimic din ceea ce a fost omenesc sau chiar supraomenesc, nu i-a rămas străin. A apucat ambele războaie mondiale, şi altele tot atât de rele, ideologice sau doar biologice – nu este chiar simplu să supravieţuieşti generaţiei tale – a trăit cum i-a fost dat, cu bune şi rele deopotrivă. Un elegant volum de povestiri şi cu fragmente din diferite jurnale ale autorului sunt adunate sub titlul, deja clasic, „Albine de sticlă”, în traducerea exemplară a unui reputat germanist precum Dl Ion Roman. Care a făcut nu doar selecţia volumului, dar semnează atât necesarele note, cât şi o densă prefaţă, erudită şi comprehensivă vizavi de personalitatea scriitorului. Găsim excelente pagini de foarte bună literatură „ în dulcele stil clasic” în acest volum, cumva în răspăr cu frivolitatea momentului literar. Este ceea ce criticii numesc o „proză solidă”. Se poate conta pe ea, oricum am suci lucrurile.
Anna Maxted, „Alergând pe tocuri”,Editura Humanitas, 2007
Încurcături pe tocuri înalte
Cei care au idei preconcepute cu privire la genul chick-lit să citească Alergând pe tocuri. Chick-lit-ul poate fi şi cool! Romanul scriitoarei britanice Anna Maxted – recent tradus de Cătălina Panaitescu în colecţia “Cocktail” a editurii Humanitas – oferă o lectură captivantă. Este o carte dinamică, plină de viaţă, foarte bine scrisă şi, mai ales, de un haz nebun. Autoarea are o frază brici, un simţ al dialogului de invidiat şi - lucru deloc la îndemâna oricui - capacitatea de a privi totul dinafară, cu un zâmbet poznaş. Viziunea de comedie corozivă aplicată, metodic, stupidităţii relaţiilor de cuplu are drept pandant o prietenie de zile mari între zvăpăiata Nathalie – o jună londoneză înotând în apele bunului plac - şi onesta ei confidentă Babs. Cele două tinere independente se coalizează împotriva bărbaţilor uncool (Saul, Simon ş.a.), se amuză pe socoteala lor, dau de buclucuri şi se salvează, îşi fac de cap şi se aranjează până la urmă destul de bine... Rezultă o poveste de 450 de pagini plină de încurcături amuzante, dar şi de observaţii acide. Vorba eroinei principale ar putea fi, la fel de bine, a autoarei însăşi: „Mai pune-te cu mine, Bridget Jones!”
William Dietrich – Piramidele lui Napoleon, Nemira, 2007
Dacă aveţi senzaţia că prozatorilor români de azi le lipseşte suflul pentru story-ul amplu, cinstit şi captivant, încercaţi un thriller Piramidele lui Napoleon, un volum masiv al romancierul şi jurnalistul american William Dietrich (n. 1951, laureat Pulitzer în 1990), a apărut la Editura Nemira în Colecţia „Suspans”. Traducerea din engleză îi aparţine Mariei-Luiza Sandu. Intriga e aparent simplă, dar dedesubturile fabulatorii sunt luxuriante. Povestea somptuoasă te poartă, asemenea Nilului, prin locuri străvechi, pline de mister şi primejdii. În Franţa revoluţionară şi pauperă a anului 1798, Ethan Gage, un ucenic parizian al lui Benjamin Franklin (fizicianul iluminist devenit preşedinte al Americii) încearcă să scape de penurie cu ajutorul norocului – respectiv al jocului de cărţi - şi caută să pătrundă secretele francmasonilor, făuritori ai revoluţiilor moderne. Cîştigă un medalion enigmatic, aducător de moarte şi atribuit Cleopatrei, regina Egiptului. Apoi – pentru a scăpa de acuza uciderii unei prostituate – se înrolează în armata lui Napoleon şi călătoreşte în Egipt spre a-nţelege secretul Piramidelor ascuns în Cartea lui Thot, patron al ocultiştilor şi alchimiştilor dintotdeauna. Peripeţiile şi reflecţiile se îmbină firesc într-o naraţiune fascinantă, condusă cu mănă sigură de prozator clasic. istorico-ezoteric. Nici cititorii pretenţioşi nu vor fi dezamăgiţi.
