Licoare în vremuri bacoviene

Te critic, dar nu pentru faptul că aş fi mai presus de tine, ci datorită faptului că te văd aşa cum nu te vezi tu. Îţi ghicesc mişcările dar nu-ţi ştiu gândurile...şi poate e mai bine că nu ţi le cunosc căci poate m-ar îngrozi. De fapt, nu asta ar fi teama mea, ci senzaţia de neputinţă. Neputinţa de a te scoate din cochilia ta şi a-ţi arăta unde greşeşti. Pentru că tu greşeşti !

Nu văd motivele pentru care îţi ameţeşti judecata şi afirmi că licoarea din faţa ta te ajută. Te văd că eşti incoerent şi mi-e puţin jenă să-ţi spun asta pentru că ai apucat să-mi dezvălui o frântură din gândurile tale. Te simţi îngreunat şi recunosc că viaţa ta nu e chiar aşa cum ţi-ai fi dorit, dar nu te văd făcând nimic în privinţa asta. Îmi spui că încerci, dar tot ce văd este că te chinui să mai desfaci dopul la o sticlă. Mă întrebi dacă vreau şi-ţi răspund că îmi place să am mintea limpede... îmi arunci un zâmbet ironic. Îmi spui că n-am trecut prin ce ai trecut tu şi-ţi dau dreptate, dar adaug că fiecare dintre noi trecem prin câte ceva mai neplăcut, iar intensitatea cu care simţim greutăţile sau acele neplăceri ale vieţii este diferită de la o persoană la cealaltă, deci diferă doar atitudinea pe care alegem să o luăm. Şi iarăşi îmi râzi în faţă. Îmi dai impresia că mă vezi ca pe un copil care nu ştie ce-i viaţa, dar în adâncul inimii tale nepătrunse încă de aburii alcoolului ştii că am dreptate.

Dar a devenit o dependenţă, nu-i aşa ? Eşti oarecum conştient de faptul că e prea mult şi totuşi nu ştii cum să te opreşti. Insinuarea cum că viaţa-i grea şi de aceea beau, nu mai ţine. Te chinui să găseşti o altă replică dar nu-ţi iese... poate dacă erai în altă stare, reuşeai să-mi oferi tu mie sfaturile tale. Eşti dependent pentru că tu vrei asta. Îmi spui că e prea mult spus, mă opresc din vorbit pentru câteva secunde, trag însetat din ţigara pe jumătate terminată şi-ţi răspund ca prin unele vicii ne facem mai mult rău nouă înşine decât celorlalţi din jur.

Îţi alunecă o lacrimă pe obrazul prea ridat pentru vârsta pe care o ai. Cred că ţi-ai adus aminte de familia ta şi mă simt oarecum încurcat ... nu ştiu dacă-i ceva real sau e deja prea mult alcool. Probabil de-amândouă. Ştiu că ţii la ei dar nu-i suporţi să-i auzi cum te critică. De multe ori le reproşezi că nu te înţeleg, dar adevărul este că nici eu nu te înţeleg cum poţi să crezi că te ajută alcoolul?! Oare nu vezi cum eşti privit de ceilalţi atunci când te întâlneşti cu el? Lasă-mă să-ţi spun eu ce gândesc despre tine ei, lasă-mă să-ţi spun cum eşti văzut de o persoană care nu te cunoaşte în întregime, vreau să-ţi spun eu asta pentru că şi eu te-am văzut la început aşa... Le este milă de tine, milă şi încă ceva ... simt un fel de repulsie faţă de tine, şi nu mă privi aşa!

Sunt exact cuvintele care exprimă realitatea. Este exact ceea ce tu refuzi să vezi.

Probabil degeaba încerc să-ţi explic ceva acum, căci ,din câte observ, licoarea din sângele tău mă apostrofează la fiecare dăscălie pe care încerc să ţi-o ofer.

Mă simt nevoit să amân discuţia, poate vom continua într-o dimineaţă şi poate voi găsi mai multe cuvinte potrivite care să te facă măcar să meditezi puţin asupra lor.

N.S.