Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 21 oct 2010 - Anul XV, nr. 248 (4539)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9756 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6134 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Accesoriile, secretul unei coafuri reuşite

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Aranjarea părului nu presupune doar experimentarea unor tunsori şi coafuri diverse, ci şi împodobirea cu accesorii şi obiecte ornamentale, menite să completeze pe deplin aspectul general.

Împodobirea părului poate fi considerată o adevărată artă, întrucât accesoriile folosite trebuie să denote eleganţă şi farmec şi trebuie aplicate în locurile potrivite. Accesorizarea părului cu diferite obiecte este o practică străveche, consemnată în istoria celor mai mari civilizaţii ale lumii, iar perioada modernă nu face excepţie de la această regulă. Eşarfe, bandane, agrafe, ace de păr, cleştişori sau cordeluţe - toate aceste accesorii moderne, inspirate însă de moda veche, sunt obiecte care nu trebuie să vă lipsească din arsenal, dacă doriţi ca ţinuta dumneavoastră să fie completată de un şarm aparte. Graţie procedeelor moderne de fabricaţie, accesoriile de păr sunt disponibile pe piaţă într-o foarte largă varietate, în diverse forme şi texturi, la preţuri pentru toate buzunarele.
 

Accesorii potrivite la ocazii potrivite

Aşa cum orice ţinută vestimentară trebuie să fie adaptată evenimentului pentru care este purtată, la fel şi accesoriile trebuie alese în aşa fel încât să se potrivească nu doar cu restul ţinutei, ci şi cu ocazia. Eşarfa este poate cel mai versatil dintre accesoriile de păr, întrucât ea poate fi purtată, în diferite feluri, împreună cu mai multe tipuri de ţinute. Cu toate că, atunci când ne gândim la împodobirea părului cu eşarfă, gândul ne poartă la protejarea podoabei capilare de soarele dogoritor de pe plajă, este bine să ştiţi că acest accesoriu poate completa cu succes o ţinută pe care o purtaţi la cumpărături sau la o ieşire cu prietenii, sau o ţinută casual, nu foarte formală, pe care o afişaţi la serviciu. Se poate spune că bandana este o variaţiune pe aceeaşi temă, numai că stiliştii recomandă ca acest accesoriu să fie purtat doar în cadrul unor întrevederi neprotocolare (la ieşirile cu prietenii, în excursii, la iarbă verde), întrucât bandanele conferă un plus de lejeritate.
Cordeluţele sunt şi ele accesorii de păr versatile, putând fi purtate la orice ocazie. În situaţii obişnuite - la cumpărături, la plimbare, la întâlnirile cu prietenii şi chiar la serviciu - optaţi pentru cordeluţe cu texturi simple şi culori care să se potrivească foarte bine cu restul ţinutei, dar şi cu nuanţa părului dumneavoastră. Cordeluţele pot fi ornamentate cu elemente haioase, care să reflecte personalitatea celei care le poartă - de exemplu, biluţe colorate, flori, fructe, animăluţe, figuri geometrice sau orice alte piese de acest fel.
Păstrând acelaşi ton, putem spune că în cazul ocaziilor speciale, ca, de exemplu, o petrecere, o aniversare, o recepţie, o ieşire la dans, cordeluţa este un accesoriu pe care puteţi miza. Condiţia ar fi ca acest accesoriu să aibă aplicate strasuri, cristale sau chiar pietre semipreţioase: astfel, cordeluţa va scoate din anonimat o coafură care poate fi cât se poate de simplă. Tot în aceste cazuri, dacă nu doriţi să purtaţi o cordeluţă, puteţi opta pentru un ac de păr sofisticat şi strălucitor sau pentru un pieptene ornamental deosebit.

 

Agrafe şi ace de păr

Agrafele sunt probabil cele mai populare accesorii, pentru că sunt foarte practice şi uşor de folosit. Agrafele sunt disponibile într-o varietate de materiale (metal, plastic, piele), texturi şi culori. Cu toate că într-o vreme aceste accesorii erau folosite exclusiv pentru aranjarea părului fetiţelor, agrafele şi-au câştigat un loc binemeritat pe „scena” modei, iar în prezent foarte multe doamne şi domnişoare folosesc agrafe ornamentale, care se potrivesc perfect cu ţinutele vestimentare adoptate. Agrafele care se găsesc pe piaţă acoperă o gamă largă de preferinţe. Puteţi cumpăra agrafe simple, agrafe împodobite cu diverse obiecte (la fel ca şi în cazul cordeluţelor), agrafe cu strasuri sau pietricele colorate sau chiar agrafe-fantezie, făcute manual de meşteşugari pricepuţi. Nu vă rămâne decât să vedeţi care dintre ele se potrivesc cel mai bine cu garderoba dumneavoastră.
În ceea ce priveşte acele de păr, acestea conferă o eleganţă aparte unei coafuri. Când aceste accesorii au apărut pentru prima dată pe piaţă, erau utilizate exclusiv pentru coafarea părului în coc. Odată cu trecerea timpului şi cu schimbarea preferinţelor, acele de păr şi-au pierdut puţin din caracterul practic şi au câştigat la capitolul „estetic”, ajungând ca în prezent să fie folosite şi în scopuri pur ornamentale, pentru a pune în valoare o anumită tunsoare sau coafură.
 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Accesoriile, secretul unei coafuri reuşite.
 Vizualizări articol: 674 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Accesoriile, secretul unei coafuri reuşite0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei