Mircea Radu IACOBAN

Două interesante articole pe aceeaşi temă publică prestigioasele cotidiene franceze „Le Monde” şi „Le Figaro”, ambele intitulate, interogativ, cam la fel – Internetul ne idiotizează? Laura Belot („Le Figaro”, 1 oct.) consideră că istoria umanităţii nu-i altceva decât o succesiune de înlocuiri, de regulă, cu efect pozitiv, dar şi cu nebănuite consecinţe îngrijorătoare.

 Astfel, revoluţia industrială ar fi responsabilă, între altele, de... obezitatea populaţiei din ţările dezvoltate, iar „revoluţia în curs” (computerizarea generalizată) ar putea avea drept consecinţă directă instalarea „lenei mintale”. Printre argumente -  indicele inteligenţei (IQ), în creştere constantă la adolescenţi după al Doilea Război Mondial, a început să scadă evident între 1980 şi 2008: cu două puncte şi-n Anglia, şi-n Danemarca ori Norvegia, ţări intens conectate la Internet. Ar fi vorba tocmai despre generaţia re-botezată „digital native”, „super googlers” ori „fans de multitâches”. B. Legendre („Le Monde”, 4oct.) evocă, la rându-i transformările care au marcat istoria umanităţii: tipografia a desfiinţat profesiunea (şi vocaţia) de copist, telefonul a trimis în derizoriu genul epistolar, radioul „a ruinat sălile de concert”, iar televiziunea, cinematograful. Care-i impactul Internetului?  Accesul la informaţie şi, în general, la cunoaştere, este mai direct şi, practic, nelimitat. Tentaţiile Internetului împiedică, însă, lectura în profunzime, care nu-i doar sursă cognitivă, ci, în egală măsură, şi de „vibraţii intelectuale ce nutresc gândirea şi generează ideile”.

A citi o carte nu mai este, precum era ieri, un gest natural pentru individul zilelor noastre. Lectura textului imprimat pe hârtie cere, acum, „un plus de voinţă”. Un cercetător de la Harvard, Nicholas Carr, crede că uzajul excesiv al Internetului ne remodelează creierul: „Am observat că funcţiile creierului meu s-au schimbat. La început, am crezut că-i criza celor 40 de ani împliniţi, însă am realizat că „mon cerveau” cerea să fie hrănit fără întrerupere: eram lacom să-mi verific e-mail-urile, să accesez legăturile, voiam să fie în permanenţă conectat.” Alt cercetător a lansat „întrebarea anului 2010: „Cum a modificat Internetul modul vostru de gândire?” În fine, al cincilea autor, Chrystine Greenhow, crede chiar că „Internetul poate schimba noţiunea însăşi de inteligenţă”.

Şi dacă „Internetul izbuteşte să dezvolte competenţe cognitive pe cheltuiala altora”, asigurând „o dezvoltare sofisticată a capacităţilor noastre vizuale şi spaţiale”, trebuie avut în vedere şi faptul că totul se plăteşte: scad posibilităţile noastre de a gândi critic, este afectată imaginaţia şi reflexivitatea. Internetul face din noi „oameni superficiali”. „Google ne consideră idioţi?” – întreabă abrupt N. Carr: „De câţiva ani am neplăcuta impresie că cineva ori ceva răsuceşte creierul meu, îmi redesenează circuitele neuronale şi-mi reprogramează memoria.” Dezbaterile, doar aparent în contradictoriu, sunt în toi: mai conciliant, un autor englez  (J. Naughton, în „The Observer”) crede că „Google şi similarele nu ne fac mai stupizi, ci mai inteligenţi – cu condiţia de a şti cum să te foloseşti de ele”. Rămâne de necombătut opinia lui Carr potrivit căreia „Internetul acţionează asupra creierului nostru, dând naştere unui om superficial.” Intră în animata discuţie şi Maryanne Wolf: cu certitudine, marea majoritate a celor „natif d’Internet” n-au ţinut niciodată în mână o carte, cu excepţia manualelor şcolare. Atunci, cum să fie favorizat spiritul lor critic şi gustul libertăţii lecturii, pe care îl întreţine doar cartea?

 Aşadar, sumedenie de întrebări, puţine răspunsuri sigure. Dependent de Internet, veacul XXI nu-şi poate nici măcar propune dezintoxicarea. Dimpotrivă, performanţele electronicii sporind în progresia geometrică, urma-v-or şi alte consecinţe, fericite şi nefericita. Cu siguranţă, va continua declinul cărţii. Deja scriitorii au ajuns să-şi publice opurile nu pentru a fi citite, cât spre a-şi demonstra lor înşile că mai există în ograda literaturii române...