Doru POPOVICI

Am mai abordat problema inadaptabilităţii sportivilor în situaţii în care ajung să fie vânduţi către cluburi cu care nu au mai nimic în comun, şi unde ajung să interpreteze cu totul alte roluri decât cele pe care le jucaseră în locul unde reuşiseră să impresioneze, de regulă la ei acasă. Dincolo de adaptarea la nişte principii tactice, la nişte scheme de joc, ceea ce în principiu n-ar trebui să reprezinte nişte probleme nerezolvabile, apare dificultatea adaptării la mediul cel nou, la nişte repere sociale, spirituale, comportamentale, pe care nu toţi sportivii le înţeleg ori le acceptă. E vorba de aşa numitul "spaţiu cultural", o noţiune extrem de complexă care include practic tot ce mişcă în jurul tău, de la hrană şi jocurile copilăriei, până la şcoală, lectură, filme, muzică, computer etc şi iar etc. Am susţinut mereu (şi nu am găsit până acum pe cineva care să-mi combată argumentat aprecierile) că fotbaliştii români nu se pot adapta nicicând, niciunde, fiindcă ei sunt de regulă crescuţi... în sălbăticie! De mici li se inoculează nefericită înţelepciune de specialitate, conform căreia ei sunt geniali, iar toţi ceilalţi cretini. De aici, aerul de superioritate, de "jmeckeri" cu care-şi fac intrarea în vestiarele unde toţi (adică doar ceilalţi!) sunt egali. "Genialitatea" ăstora se bazează pe chiulul îndelungat (de fapt permanent!) de la şcoală, de unde incapacitatea de a se exprima coerent, indiferent că e vorba de limba maternă ori una străină. În plus, ei sunt convinşi că puţinele lucruri pe care le ştiu sunt lege pentru oricare alţii, că muzica lor (adică atrocităţile numite manele) este singura de pe planetă, şi că dacă vor să aibă dialog cu ei, ăilalţi să facă bine să înveţe româna, că ei oricum nu sunt în stare să înveţe o alta, din moment ce nici pe asta n-o cunosc! Am vorbit despre români fiindcă ne sunt mai la îndemână, dar vă rog să vă uitaţi cu atenţie la coloşii supremi ai fotbalului: Ronaldo şi Messi. Vi se pare că s-ar fi adaptat în vreun mare fel la Manchester şi la Paris? Ăla parcă-i căzut de pe Marte, iar ălalalt pare că dăsă plângă în fiecare minut. O face, e drept, doar la conferinţele de presă!