Gabriel MANȚĂ

Încă de la meciul cu Armenia, când am fost pe stadion, am constatat că nu jucăm ce trebuie. Acum, cu Islanda, când conta mai abitir, nu a mai fost permis accesul spectatorilor. Iar ai noștri au atacat din exercițiu, pentru că se mai nimerea mingea la ei, așteptând să se întâmple minunea. Adică să dea Mitriță gol cu capul! Nu s-a întâmplat, dar nu neapărat pentru că Mitriță nu mai fusese convocat, ci pentru că minunea e ca fulgerul, nu lovește de două ori în același loc. Acum a lovit la meciul croaților cu rușii, ultimii rezolvând calificarea directă cu un autogol. Și la noi a fost o minune, dar pe invers, n-o să mai vedem prea curând un fundaș tricolor scoțând de pe linia porții lor (Toșca, titular fraudulos în locul unui mult mai ofensiv Bancu)! Trebuie să recunoaștem că ne-au umflat aiurea ultimele rezultate, pur și simplu nu merităm nici măcar barajul. Dacă aveam abordarea justă, dacă pe bancă era mentalitatea care trebuie, nu ego supradimensionat, noi trebuia să atacăm în forță de la primul fluier, din secunda 1, nu să începem un vals cu gândul că oricum pică vreun șut, vreo pasă, vreo greșeală, vreun 11 metri. Uite că n-a picat, iar la sfârșit, când atacam a disperare, norocului i s-a făcut scârbă. Hagi ăsta micu să zicem că a bifat destule, dar mai mult din gleznă, fără ruperi de ritm. Pe lângă șutul ăla în bară, a mai dat două pase cu care i-a lăsat singuri cu portarul pe Alibec (pasă la portar) și Maxim (și-a închis singur unghiul), însă și el e responsabil pentru ritmul scăzut, ține și aiurea de minge, cum a fost la ultima fază, când ne ardea buza după o ultimă încercare, iar el a frecat mingea în tușă până a pierdut-o. Mihăilă ar fi fost bun acum, dacă nu se îngălbenea ca fraierul cu armenii. Dar problema care pare nerezovabilă este dispariția speciei de atacant central. Alibec arată deja retras, accidentările recurente nu-i permit să mai acceseze o formă decentă, iar Pușcaș, care era o soluție când promova de la tineret, s-a prăbușit în el însuși.

Aseară nici n-a contat rezultatul din Liechtenstein, noi așteptam fără temei ca Islanda s-o încurce pe Macedonia de Nord. Păi macedonenii au spirit de luptători, când au avut nevoie de victorie cu armenii, în deplasare, s-au dus peste ei și le-au dat 5! Noi abia le dăduserăm unul acasă, iar toată repriza a doua am stat cu fundul în poartă. Și iată că și islandezii, asaltați, au cedat repede. Nici n-am avut timp să ne facem speranțe, abia apoi am fost momiți cu de-alea deșarte, parcă anume pentru a ne plânge și mai tare de milă. Așa e când speri să joace islandezii în locul nostru, te trezești că joacă macedonenii în locul nostru. La baraj!