Mircea Radu IACOBAN

Când Covidul ucide sute de români pe zi, poate să te intereseze soarta primejduită a unor păsărele pe câmpii? Aș zice că da, fiindcă nu mai este chiar așa de mult  până când omul va rămâne singur pe Terra, înconjurat doar de computere, roboți, ecrane și clipit de leduri. Într-un ritm mai alert decât acel în care mărșăluiește victorioasă încălzirea globală se produce depopularea planetei de viețuitoare sălbatice. Din 1970 și până acum au dispărut 30% dintre speciile care trăiesc doar din voia și cu îngăduința mamei natura. Ca fost (regret și acum!) vânător şi ca etern pescar, am senzația că percep schimbările din ecosistem mai acut și pot face comparații cu ceea ce a fost odată; văd limpede că sălbătăciunile se tot împuținează, unele, pe întinse areale, chiar dispar. După tracasările zilnice, scurtele ieşiri în natură la sfârşit de săptămână n-au cum îngădui românului receptarea nuanţată a semnalelor SOS pe care natura agresată încearcă să ni le transmită fie şi numai prin diminuarea drastică a efectivelor de animale şi păsări sălbatice. Aţi mai văzut cârdurile de căprioare prezente iarna, cândva, pretutindeni pe grâu, în preajma şoselelor? Unde-s norii de raţe sălbatice care, ridicându-se la primul foc, umbreau stufărişurile? Cu numai 30-35 de ani în urmă, se împuşcau zeci de iepuri la o singură bătaie; acum, vânătorul trebuie să-i mulţumească norocului dacă-i aduce în fața puştii barem un urecheat-doi pe sezon! S-ar zice că omenirea a luat aminte și încearcă să proteguiască ceea ce Dumnezeu a mai lăsat să se zbenguie în codri și pe câmpii, U.E. se implică consistent, iar noi… dăm cu bâta-n baltă, adoptând legi de-a dreptul iresponsabile, ca să nu le zic criminale. Pe masa președintelui Iohannis se află, pentru semnătura de promulgare, o serie de modificări aberante și de-a dreptul incredibile aduse Legii vânătorii și a Protecției Fondului Cinegetic din 2006. Este vorba despre adoptarea unui nou sistem de stabilire a numărului de vietăți ce pot fi vânate. Până acum, funcționa sistemul de cote anuale; urmează a fi înlocuit cu un număr de piese îngăduit zilnic fiecărui vânător. Mai toți parlamentarii, probabil neînțelegând nimic din subtilitățile hulpave ale celor mai mulți oaspeți străini la vânătoare, și, implicit, mai multă valută „împușcată” de Asociațiile gazdă, au votat în neștire. Iată consecințele: după Legea încă în vigoare, puteau fi împușcate anual 50.000 de gâște sălbatice (Anser albifrons); noile prevederi îngăduie o „recoltare” estimată la aproape… 865.000 de exemplare, de 17 ori mai mult! De necrezut: 40.000 de turturele (specie vulnerabilă, în declin, și ocrotită în alte țări europene) puteau fi împușcate la noi. După cum arată Societatea Ornitologică Română, modificările ar permite uciderea a 900.000 de „piese”! De-a dreptul dramatică este soarta bietei ciocârlii (Alauda arvensis): cota veche prevedea un total anual de 400.000 exemplare – acum, ar putea fi împușcate 1.140.000! Asta când întreaga populație de ciocârlii de câmp din România și Republica Moldova este estimată la 2-3.000.000 exemplare, specia fiind trecută și la noi printre cele în curs de apropiată dispariție! Pasărea care „are-n guşă o orchestră”, cum scrie prietenul nostru basarabean Arcadie Suceveanu, singura aripată care cântă în timp ce zboară (sau invers: zboară în timp ce cântă), mai prezentă în creaţia populară decât pasărea măiastră şi adevărat simbol mioritic, n-o s-o mai asculte generaţia ce va să vină! Vulnerabile, ciocârliile din familia Passeriformes cuibăresc pe pământ şi cântă în tăriile văzduhului. Nu numai poluarea şi restrângerea habitatului le condamnă, cât vânătoarea practicată la noi, mai ales de oaspeţi italieni: dau un pumn de dolari şi curăţă România de ciocârlii  (au fost găsiți, la vamă, musafiri din Italia cu câte 1.600 de păsăruici în portbagaj!). Cine mai are nevoie de tril „live”, dacă ciripitul există inscripţionat pe DVD? Din metrou, din avion, din limuzină, n-ai cum auzi ciocârlia şi, probabil, mulţi or fi crezând că glasul ei adevărat e-acela al naiului lui Fănică Luca, ori al aranjamentului simfonic enescian. Ciocârlia e-un ghemotoc de pene tern şi modest colorat; vânătorii o împuşcă nu pentru c-ar poseda cine ştie ce virtuţi culinare în trupuşorul cât o sarma, ci din simpla plăcere a tirului. Ar putea încerca satisfacţii similare trăgând la talere, în poligon, dar doborârea măruntei ţinte însufleţite e altceva, autentifică ieşirea în teren, echivalând cu ştampila pe delegaţie: „da, dom’le, am fost în România, la vânătoare de ciocârlii, minunăție, îţi trimit poza prin e-mail!” Ornitologii noștri mai identifică și alte hibe grave ale modificărilor de lege votate la modul habarnist în Parlament. Va afla prezidentul atât de prins în păienjenișul politicalelor dâmbovițene fărâma de timp în care să cugete la soarta bietei păsăruici (poate-i în favoarea ei amănuntul că iernează în preajma piramidelor!) și să refuze semnarea sinistrele modificări de lege?