Gabriel MANȚĂ

Oricum am întoarce-o, s-a ales praful de această calificare la Olimpiadă a fotbalului românesc. Știu că e în contradicție cu principiul lui Coubertin, ”important e să participi”, dar mai bine nu ne calificam. Fiindcă ne-am bătut joc de această calificare, după atâția ani, aproape o viață de om. Deci mai multe cicluri de viață ale unui fotbalist. Când vina e atât de disipată, condițiile,  federația, antrenorul, jucătorii, înseamnă că de fapt fiecare a mers pe burtă. Nu era dată oficială FIFA pentru a obliga cluburile să lase jucători? Poate, dar cu asta federația s-a spălat pe mâini, n-a făcut nimic în relația cu cluburile. Dar cine de acolo să dovedească abilități de negociere, cine ar putea fi o personalitate care să-și fi câștigat respectul prin ceea ce a însemnat pentru fotbalul românesc? Antrenorul... dezamăgitor, puțin spus. Selecția ca selecția, am și numit-o din prima oaste de strânsură. Putea să fi pus și el niște condiții minimale, cu demisia pe masă, dar se pare că Rădoi are o credință cam naivă în posibilitățile proprii, altfel l-ar fi lăsat pe Mutu în locul său. Iar la finalul jocului cu Noua Zeelandă, Rădoi spune că ne-am ridicat la nivelul așteptărilor după acel rezultat rușinos. De acord că acel rezultat cu Coreea de Sud chiar e rușinos, dar acest 0-0 cu Noua Zeelandă nu poate fi niciodată ”la nivelul așteptărilor”. Păi nici în ceasul al doisprezecelea, când ai nevoie de victorie, iar în față o selecționată care nu e în prima sută în clasamentul FIFA, tu nu dai nici un gol, nu ai decât o ocazie (capul lui Marius Marin, la care dacă aveam iarăși noroc, îl scăpa ăla printre picioare), iar ăsta apreciezi că e nivelul așteptărilor?! Nu numai că nimeni rațional nu poate fi de acord cu asta, dar eu aș fi încă mai drastic: băieții din emisfera aialaltă aflaseră încă de la pauză că rezultatul din meciul paralel îi califică și la egal, altfel ne-ar fi presat și ne-ar fi marcat gol. Se vedea la ei capacitatea de a împinge adversarul în treimea proprie, ceea ce nouă ne-a lipsit cu desăvârșire, iar cu asta am ajuns la jucători. Or fi vrut, nu zic nu, dar erau limitați de valoare. Realitatea nu poate fi negată: dacă punem pe hârtie selecționabilii U23 care n-au participat, condimentați cu cei trei jucători admiși peste limita de vârstă, cel puțin trei sferturi din jucătorii călătoriți la Tokyo nu prindeau lotul. Păcat de entuziasmul vărsat!