Doru POPOVICI

Cine nu a practicat vreun sport de echipă în cadru organizat, cu legitimaţie, cu partide oficiale, cu arbitri, nu poate înţelege emoţiile care te încearcă în timpul ritualului de dinaintea începerii meciului, atunci când echipele se aliniază la centru, când se intonează ceva, ori se scandează, uneori ţinându-se şi câte un moment de reculegere, în memoria vreunui fotbalist sau oficial, a victimelor unor atentate, iar mai de curând, a victimelor pandemiei, obicei devenit el însuşi pandemic! Sunt locuri pe planetă, precum Santiago Bernabeu (aflat actualmente într-un amplu proces de reîntinerire), unde asemenea momente încărcate de emoţie şi de dramatism, dar şi obişnuitaîncălzire a echipelor înaintea meciului, sunt susţinute de o coloană sonoră alcătuită din capodopere ale muzicii clasice, de la bucăţi simfonice celebre până la arii şi coruri din opere, conferind întregului eveniment o încărcătură de civilizaţie, de bun-simţ, de cultură, pe care spectatorul de prin alte părţi nici nu le înţelege, nici nu vede ce legătură au cu sportul. Cu sportul poate că nici nu au în mod direct, însă ideea de spectacol sportiv care ne mână pe stadioane este pusă integral în valoare. Unde vreau să ajung? Păi la ideea că până prin nenorocita de primăvarăa acestui nenorocit an 2020, momentele asta de-adreptul înălţătoare generau o stare de spirit cu totul specială la sportivi: îi vedeai în minutele premergătoare fluierului concentrându-se parcă altfel decât pe stadioanele unde se cântă Foo Fighters sau Sheila E. Altfel de hotărâre în privire, altfel de încordare a muşchilor. Din primăvară, odată cu dezlănţuirea demenţei, toate, de la aceste clipe memorabile despre care scriu aici, continuând cu meciurile însele şi încheind cu interviurile şi discuţiile de după, au căpătat aspecte mai degrabă derizorii, cei prezenţi în iarbă ne mai având pentru cine produce spectacolul. S-a mers cumva din inerţie până la finalizarea competiţiilor, naţionale şi internaţionale, cu o lipsă de chef tot mai vădită. Dar nimeni nu se gândea că noul sezon va fi de fapt doar prelungirea celui încheiat. Vă rog să priviţi la jucători, arbitri şi băncile tehnice înainte de începerea meciurilor: veţi vedea figuri tot mai abătute, posace, triste, şi nici urmă de mobilizare în scop de mare performanţă. E o lehamite generalizată, şi cred căperfect justificată, iar scorurile, adesea bizare, sunt rezultatul logic al sportului practicat în silă. Nu-i putem însă acuza de nimic. Sunt doar oameni şi ei, înainte de a fi sportivi.