Doru POPOVICI

Ultima etapă, a cincea din totalul de şase, din cele două competiţii europene la nivel de club, ne-a adus nişte momente memorabile, cele mai spectaculoase fiind ratările absolut incredibile, un autogol aproape istoric şi o criză de nervi demnă de Spitalul 9. Aceasta de la urmă a fost produsul lui Jose Mourinho, cândva un tip echilibrat, dar pe care şirul de eşecuri din ultimele (multe) sezoane tinde să-i întunece complet realizările excepţionale din trecutul tot mai îndepărtat. De aceea, explozia sa din momentul în care Manchester United a înscris (se intrase deja în prelungiri) golul izbăvitor împotriva... nimănui (că doar nu aţi include Young Boys Berna printre echipele chiar de fotbal!) ne-a reamintit momente celebre din istoria fotbalului românesc, inclusiv din confruntări internaţionale, cum ar fi celebra copită trasă în "cuşca" de pe un teren de fotbal, parcă tocmai din Elveţia (că tot veni vorba despre Berna) care evident că s-a făcut ţăndări pe principiul că cine-i mai deştept cedează. Tot aşa şi la Mourinho: box-ul de apă a cedat! Autogolul la care fac trimitere, despre care am zis că ar fi "aproape" istoric, este astfel numai fiindcă pe lume există şi un anume Bănel Nicoliţă care a reuşit o performanţă pe deplin comparabilă cu cea de joia trecută cu ani buni în urmă, şi unde? Tocmai pe Bernabeu, ceea ce îi conferă un statut aparte, plus ceva calitate superioară. Cel de joi l-a reuşit un băiat de la Marseille, la Frankfurt. Interesant e că n-a fost singurul, fiindcă din cele 4 goluri ale gazdelor, 2 au fost autogoluri! În sfârşit, ceea ce mi s-a părut a fi momentul suprem nu doar pentru această etapă, ci pentru întregul sezon fotbalistic, este ratarea unuia de la Standard Liege, Djenepo, acelaşi cu autorul singurului gol al meciului. Ei bine, spre sfârşitul partidei, într-o fază care a mai inclus alte două ratări monumentale, Djenepo asta, venit lansat, a buşit un șutălău în mingea pe care un coleg de-al său mai avea doar s-o împingă cu laţul în poartă rămasă goală, după ce driblase şi portarul. Evident, mingea s-a dus glonţ peste poarta, dar am bănuiala că şi peste tribună. E clar că dacă a scăpat nebătut de colegi, atunci e doar datorită faptului că tot el le adusese deja victoria. De unde concluzia că fotbaliştii, chiar oarecare, stau mai bine cu nervii decât antrenorii, fie ei şi celebri.