Doru POPOVICI

Fotbalul nostru, dar nu doar el, ci şi încă multe alte sporturi, se află într-o permanentă revoluţie: periodic, se constată că ceva, sau totul, nu merge bine, drept pentru care e clar că trebuie curăţat de la rădăcină. Altfel spus, e nevoie de un "moment zero" (din care, de-a lungul vremii, cred că am avut câteva mii bune!) de la care să se restarteze întreaga activitate. Principiul ar fi (în principiu!) corect dacă ai putea înlocui şi materialul uman considerat defect cu un altul de o cu totul altă calitate. Numai că noi lucrăm mereu la minimă rezistenţă, adică încercam să facem mereu bici, care desigur să şi pleznească, din acelaşi material moale. Tot aşa şi în sport: ne facem de panaramă total şi definitiv, după care urmează revoluţia: de mâine ştim noi ce e de făcut pentru ca dezastrele să ia sfârşit cu acesta. Dar de făcut nu se face nimic, exceptând nişte straturi noi de vopsea aşternute pe acelaşi material moale. Vreţi exemple? Am cu sutele, poate chiar cu miile, numai din fotbal. Am să mă rezum doar la cele mai recente. Aşadar, avem un nou an cu participare zero în cupele europene, ceea ce reflectă cât se poate de limpede starea de dezastru generalizată în întregul fenomen fotbalistic. După eliminarea şi a ultimelor două echipe de împiedicaţi, s-a făcut ceva gălăgie, cam vreo două zile! Adică trebuie reformă, revoluţie, luat totul de la zero, pe alte baze şi alte principii, cu selecţia, cu juniorii, cu antrenorii, cu etc. După încă vreo săptămână, dacă tot n-a avut timp să demareze revoluţia asta, a venit vremea alteia nou-nouţe, la Naţională, după 0 - 0 cu Muntenegru: aşa nu se mai poate, n-am învăţat nimic din greşelile trecutului, Contra e tot un fel de Daum, doar că mai puţin drogat, trebuie alt fel de selecţie, alt soi de jucători, iar asta e momentul zero, când trebuie pus foc şi luat totul de la capăt. După fix 3 zile, a fost suficient un amărât de egal cu unii niţel mai breji, că s-a sistat revoluţia şi totul a devenit roz: avem echipă, avem valoare, şi nici... acolo nu ne doare... Fiindcă e limpede ca lumina zilei: România produce în continuare fotbalişti valoroşi, buni de export către cele mai tari echipe din lume. Dovada vine de la tineret (mândria ţării!, cum zicea Neica) unde suntem ca şi calificaţi, ba chiar ca şi campioni europeni. Asta arată că rezervorul nesecat de talente numit România nici n-are nevoie de cupe europene ori de calificări la turnee finale de adulţi, fiindcă valoarea tot iese la lumină. E pauză la revoluţii, măcar până la următoarele necalificări, care neîndoielnic vor veni mai repede decât credem acum, în euforia noastră justificată doar de nişte egaluri cu echipe second hand.