Doru POPOVICI

Cu vreo săptămână în urmă vă povesteam tot aici despre nopţile nedormite alături de Domnişoara Buzărnescu, al cărei parcurs la San Jose fusese atât de frumos şi de spectaculos încât nici nu simţeam când se făcea ora 2 sau 3 noaptea. În ziua următoare apariţiei acestui articol, Mihaele Buzărnescu a fost victima unei accidentări oribile, care nu numai că i-a anulat participarea în continuare la turneul de la Montreal, dar a scos-o din circuit pe termen destul de lung, posibil şi de la ultimul turneu de grand slam, cel de la Flushing Meadows, care începe pe 27 august. Detaliile întâmplării nu sunt tocmai de neglijat, în sensul că înainte de a se fi accidentat, Mihaela îi ceruse arbitrei de scaun ştergerea terenului care devenise deosebit de alunecos, iar aia, fără nicio logică, a refuzat să trimită oameni cu prosoape sau alte chestii de şters şi a dictat continuarea partidei. A urmat entorsa, plus ruperea de ligament, o chestie aparent nu groaznică. Numai cine a avut parte de aşa ceva ştie probabil că e dureroasă pe termen lung şi că nu ai practic niciodată în viitor certitudinea că tendonul ăla nu mai cedează. Să sperăm că Mihaela e norocoasă în acest sens. Aici se poate purta o discuţie şi despre numărul optim sau cel maxim de meciuri pe care le poate disputa fără riscuri un jucător. Iar Mihaela se poate spune că a exagerat. Că a abuzat de ea însăşi. Argumentul ei, pe deplin valabil, ar fi acela că după atâţia ani de întrerupere, tot din cauza accidentărilor, şi ajunsă la vârsta de 30, trage de orice ocazie ivită. Nu mai vorbim de plăcerea, de bucuria de a se afla acolo, pe teren, care la ea ţâşneşte din toţi porii. Cele peste 100 de meciuri (!!!) jucate şi la simplu şi la dublu în actualul sezon au lăsat, însă, inevitabil, urme. Iar ea, pe lângă Simona Halep, de pildă, este o aşchie. Simona a jucat cam jumătate din câte meciuri a avut Mihaela, şi tot s-a plâns la Montreal că ăia i-au făcut un program diabolic, de parcă ar fi vrut să scape de ea, cu 4 meciuri în 48 de ore!!! Dacă ar fi fost nu toate meciurile, ci doar finala cu Sloane Stephens, şi tot te miri că nu s-a rupt, oricare dintre ele, în bucăţi mărunte. A fost cea mai aspră partidă de tenis feminin din câte am văzut eu într-o viaţă de om. A câştigat-o Simona, ceea ce e absolut încântător. Dar dacă în următorul ei meci, Doamne fereşte!, se accidentează sau se retrage, asta mi se va părea absolut normal, cât timp este şi ea alcătuită din carne, piele, oase, şi nu din plastic, oţel şi beton.