Fără reacție

Oboseala la volan a făcut trei victime, în două accidente produse în aceeași noapte



Oboseala la volan este una dintre cauzele producerii unor accidente
Oboseala la volan este una dintre cauzele producerii unor accidente

Oboseala la volan este una dintre cauzele producerii unor accidente, mai ales în timpul nopții sau al perioadei din zi de după prânz. Două astfel de accidente produse în același timp pe șoselele din județ, la miezul nopții dinspre duminică spre luni, au făcut trei victime, care au ajuns la spital pentru îngrijiri medicale.
Un prim accident l-a avut protagonist pe un tânăr de 26 de ani, din comuna Ciprian Porumbescu, care în jurul orei 02.30, în timp ce conducea un autoturism Audi pe DN 2, în comuna Vadu Moldovei, a adormit la volan, a pătruns pe sensul opus și a intrat în coliziune frontală cu un copac.
În urma impactului violent, tânărul de la volan a fost transportat la spital de un echipaj al ambulanței, fiind diagnosticat cu traumatism de coloană lombară, paraplegie lombară și parafareză membre inferioare, fiind transferat la Spitalul Județean Suceava, unde a rămas internat. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, și s-au prelevat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Ceilalți trei ocupanți ai mașinii au scăpat din fericire nevătămați și nu au avut nevoie de îngrijiri medicale. Polițiștii cercetează în continuare cazul, în cadrul unui dosar penal deschis pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Un alt accident a făcut două victime, la aceeași oră
La aceeași oră, pe șoseaua care leagă Gura Humorului de Suceava, un alt grav accident având aceleași cauze a făcut două victime. În timp ce conducea un autoturism Opel pe DN 17, o tânără de 29 de ani, din orașul Dolhasca, a ațipit la volan din cauza oboselii, a pierdut controlul autoturismului, care a pătruns pe sensul opus de mers și s-a răsturnat după impactul cu șanțul din partea stângă a drumului. În urma producerii accidentului, cei doi ocupanți ai autoturismului au fost răniți și transportați de două echipaje ale ambulanței la spital, tânăra fiind diagnosticată cu un traumatism cranio-cerebral, contuzie de genunchi drept și contuzie de gambă stângă. Bărbatul de 35 de ani aflat pe scaunul din dreapta șoferului a fost diagnosticat cu un traumatism cranio-cerebral, cu pierderea cunoștinței. Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior i s-au recoltat probe biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei, cercetările fiind continuate pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.



Recomandări

Trei răniți, mașini și garduri avariate, după ce un băiat de 16 ani a ieșit la plimbare cu mașina mamei

Un tânăr care gonea cu 122 de km/h în localitate și a fugit de polițiști, prins după o anchetă complexă și arestat
Un tânăr care gonea cu 122 de km/h în localitate și a fugit de polițiști, prins după o anchetă complexă și arestat

Una dintre fetele rănite în accidentul de la Pătrăuți este stabilizată. Celelalte două surori rămân în stare foarte gravă

O femeie moartă, trei tinere cu leziuni grave, după un impact devastator între un autoturism și un autotren
O femeie moartă, trei tinere cu leziuni grave, după un impact devastator între un autoturism și un autotren